Înrădăcinat în iubire: trăirea vieții creștine la cote maximeMostră

  Veniți și vedeți 

Ce anume te-a atras mai întâi spre credința creștină? 

Relatarea Sfântului Ioan despre chemarea primilor ucenici este realizată cu atenție. Începutul Evangheliei sale este prezentat în termeni de „zile” („a doua zi... a doua zi”). Ea nu este cronologică, ci mai degrabă indică progresul lucrării lui Isus și modul în care Ioan Botezătorul îl semnalează pe acesta ca fiind Mesia. Botezătorul declară că Isus este Mielul lui Dumnezeu (el a introdus deja această expresie în secțiunea anterioară, în v. 29). Acesta este limbaj mesianic, care dirijează atenția spre profețiile lui Isaia, mielul de jertfă al lui Avraam și promisiunile apocaliptice. Expresia „Iată, Mielul lui Dumnezeu” avea să trezească imediat interesul celor care îl căutau pe Cel care urma să vină. Ucenicii lui Ioan Botezătorul sunt intrigați. Întrebarea pe care o pune Isus – pentru ei și pentru noi – este „Ce căutați?” Curiozitatea intelectuală este adesea un punct de plecare în procesul de căutare a credinței. Isus îi invită să vină să vadă; ei Îl recunosc drept rabin; i se alătură acolo unde locuiește. Descoperim că unul dintre acești ucenici ai Botezătorului este de fapt Andrei, care la rândul său îl invită pe fratele său Simon Petru. Căutarea intelectuală ne poate duce doar până la un punct. Putem presupune că Isus a început să răspundă la întrebările lor despre ce ar putea însemna pentru El faptul că este Mesia, dar ei sunt încă într-un stadiu incipient al călătoriei. Îi revine lui Filip și Natanael, în următoarea secțiune a Evangheliei, să primească un răspuns puțin mai profund – deși încă în acest stadiu destul de superficial („Te-am văzut sub smochin”). 

Va fi nevoie de mult mai mult progres, ascultând și privindu-l pe Isus înainte ca acești oameni să îmbrățișeze cu adevărat ucenicia. Dar este în regulă – Isus ne acceptă așa cum suntem, nu ca și cum am fi într-o lume idealizată a coerenței spirituale. Când ajungem în poziția să putem spune, împreună cu Andrei: „L-am găsit pe Mesia” – atunci călătoria începe cu adevărat să se lanseze. Evanghelia lui Ioan îi va duce pe ucenici în această călătorie – trecând de la interes și curiozitate intelectuală la șapte semne care arată spre Isus așa cum este El în realitate – schimbând apa în vin, vindecând, hrănind cei 5.000 și în cele din urmă la învierea lui Lazăr din morți (poate ceea ce va face ca arestarea și moartea Lui să devină inevitabile). La rândul lor, ucenicii vor fi stimulați la credință, provocați la ucenicie și invitați la o nouă relație bazată pe iubire. Ei nu devin produsul finit în narațiunea Evangheliei – Toma se îndoiește, Petru se leapădă, iar Iuda Îl trădează pe Isus. În viețile noastre de asemenea, procesul de a-L urma pe Isus nu este netulburat. Vom greși și vom fi necredincioși ca primii ucenici. Dar vestea bună este că El ne susține. Dumnezeu este credincios chiar și atunci când noi suntem lipsiți de credință. El nu ne abandonează. Postul Mare ne amintește că, atunci când cădem, mărturisirea, iertarea și restaurarea ne pot permite să continuăm călătoria.

Întrebări pentru reflecție

1. Gândește-te la locul în care te afli în călătoria ta cu Isus. După ce te-ai trezit invitat să „Vii și să vezi”, ce s-a întâmplat mai departe?

2. Ce ți-ar plăcea să se întâmple în continuare în călătoria ta creștină?

3. Ce ai vrea să-i spui lui Dumnezeu, prietenilor tăi din biserică, preotului tău despre „ceea ce urmează”?