Obiceiuri ale sfințenieiMostră

Spune că îți pare rău!

Ai fost vreodată într-o ceartă sau ai făcut ceva rău unui frate sau prieten, ca mai apoi să îți spună mama ta să îți ceri iertare? Nu simți neapărat că îți pare rău, dar tot o spui, cu tot sarcasmul posibil și dând ochii peste cap! Deși mama ta a avut intenții bune în timpul acestui proces, nu te amăgi singur, crezând că te-ai pocăit cu adevărat. 

Pocăința poate fi explicată ca o întoarcere de 180 de grade; ca și cum te-ai duce într-o direcție și apoi ai face o întoarcere completă pentru a te mișca în direcția opusă. Definiția descrie o acțiune intenționată, care este foarte importantă, dar care nu se petrece o singură dată. 

Vezi tu, pocăința este mult mai mult decât a ne simți vinovați după ce am făcut un lucru greșit sau a spune că ne pare rău după ce am rănit pe cineva. Pocăința poate începe cu acele lucruri, dar nu se încheie cu acele lucruri. Pocăința este o schimbare radicală a direcției. Nu numai că ne întoarcem inimile în direcția lui Dumnezeu, ci ne întoarcem și acțiunile în direcția lui Dumnezeu.

David, cel mai faimos rege al Israelului, era numit „un om după inima lui Dumnezeu”. Și așa este el cunoscut, deși el a comis adulter și crimă! Cum se poate un astfel de lucru? Ei bine, pentru că David a practicat pocăința, el a fost un om care a fost cunoscut pentru faptul că se mișca în direcția lui Dumnezeu. El a trăit în acest obicei. Deci, ce putem face noi pentru a învăța de la el, din greșelile lui și din rugăciunile lui?

Mai întâi, vedem că pocăința presupune recunoașterea faptului că am greșit: 

Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău în ochii Tăi, așa încât Tu să fii drept când vorbești și să fii fără pată când judeci. Psalmii 51:4

Pocăința presupune recunoașterea faptului că greșim, dar nu doar ne prefacem că ne pare rău ca să facem pe cineva fericit. Trebuie să recunoaștem cu adevărat costul și să cerem iertare. Din nou, David ne demonstrează:

Nu mă izgoni din prezența Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt! Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale; sprijină-mă cu un duh de bunăvoință! Psalmii 51:11-12

David a înțeles consecințele deciziilor lui; își pusese în pericol relația intimă cu Dumnezeu, alegând să-și urmeze propriile dorințe. Dar mai mult decât recunoașterea erorii lui, David Îl imploră pe Dumnezeu să îl restaureze, să vindece relația lor. El cere ajutor, putere care să îl susțină pe viitor, în timp ce își ia angajamentul de a lua decizii mai bune. Și iată cum arată acest angajament:

Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima, încearcă-mă și cunoaște-mi frământările. Vezi dacă sunt pe o cale idolatră și condu-mă pe calea veșniciei! Psalmii 139:23-24

Angajamentul lui David de a lua decizii mai bune presupunea consecvență și vulnerabilitate. El a continuat să se deschisă în fața lui Dumnezeu, lăsându-L pe Dumnezeu să îi arate orice lucru care nu era în conformitate cu schimbarea radicală a direcției lui. Iar acest proces - recunoscând că am greșit, cerând iertare și angajându-ne să luăm decizii mai bune - reprezintă adevărata pocăință.   

Obiceiul 3: Practică pocăința. Urmează exemplul lui David și începe să faci zilnic rugăciunea din Psalmii 139:23-24. Roagă-te sau scrie în jurnal la sfârșitul zilei și începe să Îl inviți pe Dumnezeu să îți arate dacă există vreo cale idolatră în tine, vreun lucru care nu este sfânt, vreun lucru care te împiedică să trăiești în chemarea ta de a fi o persoană sfântă care Îl reprezintă pe Dumnezeul tău Cel sfânt. Pe parcurs, vei descoperi că practicarea pocăinței în lucrurile mici te va ajuta să practici pocăința și în lucrurile mari. Este nevoie de vulnerabilitate, dar aceasta te va conduce spre o intimitate mai mare în relația ta cu Dumnezeu și spre relații mai bogate și mai semnificative cu cei din jur.