Atitudini în timpul de Advent: un devoțional zilnic de CrăciunMostră

În unele zile, lumea nu se simte ca un loc calm si liniștit. Se simte ca și cum ar fi plină de durere. Totul, pur și simplu, doare și nu putem găsi răspunsul la întrebarea: „De ce?”.
Ne uităm în jurul nostru pentru a vedea dacă există ceva care poate să rezolve acest simțământ sau să ofere răspunsuri la suferința pe care o percepem. Alungăm întrebările, pentru că ne este teamă că nu vom găsi răspunsurile potrivite, dar totul pare insuficient. Nimic nu ne satisface.
Psalmistul David s-a simțit adesea în același fel. În Psalmul 3, el scrie despre cum era înconjurat de dușmanii lui, fiecare încercând să-l convingă că Dumnezeu l-a părăsit. Dar David spune adevărul ca răspuns la toate aceste minciuni:
„Dar Tu, Doamne, Tu ești scutul meu, Tu ești slava mea și Tu îmi înalți capul!” – Psalmul 3:3
Încrederea lui David ne învață ceva valoros despre Dumnezeul nostru. El este Emanuel, Dumnezeu este cu noi.
Dumnezeu e cu noi în tristețe, durere și întrebări.
Dumnezeu e cu noi când nu putem cânta refrenul cântărilor de închinare.
Dumnezeu e cu noi când totul doare prea tare și nu mai avem nimic de dăruit.
Nu în ciuda ci datorită rănii și durerii noastre sărbătorim acest sezon de Crăciun, pentru că slujim unui Dumnezeu care cunoaște durerea, un Dumnezeu care a venit să restaureze toate lucrurile, un Dumnezeu care ne invită să ne aducem greutățile și durerile și să le punem la picioarele Sale.
Kauany din Brazilia a înțeles ce înseamnă să-și ridice capul doar către Hristos în mijlocul luptei. Începând cu vârsta de doar șapte ani, medicii au descoperit chisturi canceroase care au continuat să apară ani de zile în ovarele, coloana vertebrală, plămânii și sânii lui Kauany. Chiar dacă totul în jurul ei involua, Kauany și-a ținut gândul fixat asupra lui Hristos.
„Chiar nu am înțeles de ce Dumnezeu a permis să mă îmbolnăvesc”, spune Kauany, „ dar știam că El este bun și am crezut că mă va ajuta să trăiesc o viață bună, indiferent de câte decenii voi trăi.”
Pe măsură ce anii au trecut, Kauany a continuat să-și țină capul sus, cu sus și coborâșuri ale tratamentelor, alături de familia ei și de centrul Compassion. În 2018, a primit câteva vești care i-au schimbat viața. De acum, era complet fără cancer!
Să ne ținem capetele ridicate spre El în orice circumstanță. El este credincios să ne apere, prin temerile noastre, și să facă mult mai mult decât am putea cere sau ne-am putea imagina noi.
Rugați-vă:
Doamne Isuse, uneori durerea circumstanțelor mele și poverile lumii din jurul meu îmi fac greu să văd adevărul. Uneori este greu să-mi țin capul sus și să mă uit la chipul Tău, iar nu la haosul din jurul meu. Amintește-mi că Tu ești ajutorul meu - care nu lipsește niciodată în nevoi. Mă rog să-mi amintești zilnic că jugul Tău este bun și sarcina Ta este ușoară.
Amin.
Scriptura
Despre acest plan

Atitudinea care o adoptăm în ceea ce privește Crăciunul face toată diferența în experimentarea miracolului Adventului. Fii inspirat să te predai lui Isus, să te concentrezi asupra Lui și să accepți harul Regelui nostru în timp ce citești acest devoțional zilnic de 4 săptămâni, adoptând cinci posturi diferite: Ochii-Ațintiți, Capul-Sus, Genunchii-Plecați, Mâinile Întinse și Brațele Larg Deschise.
More