YouVersion
Pictograma căutare

Atitudini în timpul de Advent: un devoțional zilnic de CrăciunMostră

Postures Of Advent: A Daily Christmas Devotional

Ziua 1 din 27

Se apropie Crăciunul și, odată cu el, cumpărături, liste cu lucruri de făcut și întruniri de familie și, cumva, mai multe decorațiuni decât am pus deoparte anul trecut la păstrare.

Încercăm să găsim încă un mic spațiu în calendar pentru a mai strecura măcar încă o sărbătoare a Crăciunului. Reclamele din jurul nostru strigă că avem nevoie de ce este mai bun, mai mare, mai nou și mai excelent în această Sărbătoare, lăsându-ne copleșiți în întregime.

Nu trece mult, până ne întrebăm cu disperare: Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?

Vrem să-L vedem. Ne dorim ca toate decorațiunile, cumpărăturile, materialismul și agitația să ne conducă la iesle. Dar se dovedește că strălucitorul Crăciun alb pe care îl cumpărăm în fiecare an nu reflectă într-adevăr evenimentul dintr-un grajd din acel prim Crăciun.

Poate fi atât de ușor să uiți că acest sezon este despre închinarea înaintea lui Isus, așa cum au făcut-o magii cu atâta hotărâre în urmă cu toți acești ani. În ciuda politicii, a lăcomiei, și a bogăției materiale din jurul lor, și-au ațintit ochii asupra unui singur lucru: să se închine Lui.

Ce s-ar întâmpla dacă am începe acest sezon de Advent fixându-ne ochii în închinare asupra lui Hristos?

Beea, o adolescentă sponsorizată de organizația Compassion din Filipine, a văzut ce se poate întâmpla atunci când îl pune pe Isus în centrul vieții ei, fixându-și ochii asupra Lui. În ciuda faptului că familia ei este distrusă, cu tatăl ei în închisoare, ea are speranță:

„Isus este lipiciul care ține familia noastră împreună. Dacă Dumnezeu nu ar fi centrul familiei noastre, tatăl meu fiind la închisoare, nu se știe ce fel de persoană aș fi acum.” – Beea

Poziția de închinare a Beei, cu ochii ridicați și ațintiți asupra lui Hristos, este o imagine frumoasă a modului în care putem intra în acest sezon. Sunt atât de multe lupte pentru atenția noastră. Este ușor să fii distras de la Hristos, care este elementul central al acestui sezon și motivul pentru care oferim cadouri, organizăm petreceri și ne adunăm în familie.

El este demn de laudele și atenția noastră. Să venim să ne închinăm Lui.

Roagă-te:

Isuse, în acest timp care poate deveni ocupat și poate să ne distragă atenția, cu familia de vizitat, mese de făcut și liste de completat, ajută-mă să-mi fixez ochii în închinare asupra Ta. Tu ești centrul acestui sezon. Am venit să ne închinăm Ție.

Amin.

Scriptura

Ziua 2

Despre acest plan

Postures Of Advent: A Daily Christmas Devotional

Atitudinea care o adoptăm în ceea ce privește Crăciunul face toată diferența în experimentarea miracolului Adventului. Fii inspirat să te predai lui Isus, să te concentrezi asupra Lui și să accepți harul Regelui nostru în timp ce citești acest devoțional zilnic de 4 săptămâni, adoptând cinci posturi diferite: Ochii-Ațintiți, Capul-Sus, Genunchii-Plecați, Mâinile Întinse și Brațele Larg Deschise.

More

Mulțumim organizației Compassion Canada pentru oferirea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitează: http://cmpsn.ca/YV