Un nou început. Niciodată prea târziu, niciodată prea departeMostră

Isus este de ajuns

Am citit multe relatări despre oameni care au depășit cu succes obstacolele ca parte a procesului de revenire. O persoană trece de la suferință la vindecare, de la tristețe la bucurie, de la pierdere la câștig. Aceste relatări sunt puternice și încurajatoare. Dar ce facem atunci când o revenire pământească nu este posibilă? Ce facem atunci când persoana iubită a murit, sau o afacere a falimentat, sau divorțul este definitivat? Ce facem atunci când conștientizăm că situația noastră nu se va rezolva în această viață?

Pentru un răspuns ne putem uita la istorisirea despre Ilie și văduva din 1 Împărați 17:8-24. Când începe relatarea, Ilie se afla la est de râul Iordan, de-a lungul pârâului Cherit, unde în fiecare zi Dumnezeu îi asigura hrana. Cu toate acestea, la un moment dat, Dumnezeu i-a spus lui Ilie să călătorească spre Sarepta, unde o văduvă va avea grijă de el. Această văduvă nu era bogată - putem vedea asta imediat din text. Avea un singur fiu, iar mâncarea lor se terminase.

Profetul a găsit-o pe văduvă și i-a cerut puțină apă într-un borcan și puțină pâine. „Ei bine, de ce nu?", a spus ea, sau cuvinte asemănătoare. „Tot ce mi-a mai rămas este un pumn de făină acasă și puțin ulei de gătit într-un borcan. O să folosesc aceste mici bețe de mătase pe care le adun ca să fac un foc când ajung acasă. O să folosesc aceste ultime resturi de ulei și făină pentru a găti o ultimă masă mică pentru mine și fiul meu. Vom mânca și apoi vom muri. Vrei ultima mea mâncare? De ce nu? Dacă ți-o dau ție, atunci tot ceea ce face este să grăbească sfârșitul mizeriei noastre."

Ai fost vreodată acolo? La capătul puterilor? Cât de nebunesc sună faptul că, atunci când suntem la cel mai jos nivel absolut, Dumnezeu ne cere ceva? El ne invită să îi oferim ultima noastră masă. Știi ce reprezintă acea masă? Este încrederea noastră deplină. Când suntem la cel mai jos și mai slab nivel absolut, Isus ne invită să-i dăm tot ce ne-a mai rămas. Ne invită să îi dăm puținul nostru, oricare ar fi puținul nostru. Atunci când îi dăm puținul nostru, ne punem încrederea deplină în el.

În cazul văduvei, atunci când a făcut ceea ce i-a spus Ilie, a existat hrană în fiecare zi pentru Ilie, pentru ea și pentru fiul ei. Borcanul cu făină nu s-a epuizat, iar ulciorul cu ulei nu s-a uscat. Ea a dat tot ce avea și a ajuns să aibă mult mai mult.

Când Isus este suficient în viața noastră, ne concentrăm pe ceea ce avem, nu pe ceea ce nu avem. Îl binecuvântăm pe Dumnezeu și nu îl blestemăm. Privim cu atenție la Dumnezeu și alergăm la El, nu fugim de El. Îl credem pe Dumnezeu și nu ne îndoim de El, chiar dacă nu ne înțelegem circumstanțele. Îi cerem să ia jumătatea din noi care a rămas și să facă din ea tot ceea ce vrea El să fim. Atunci când nu avem nicio revenire, revenirea este că Isus este suficient.

Răspunde

Ce putem învăța din exemplul văduvei din această relatare despre încrederea în Dumnezeu cu privire la resursele noastre, despre faptul că trebuie să Îi dăm tot ce avem și să pășim cu credință?

Când vine vorba de problemele cu care te confrunți, cum se poate ca oferind lui Isus tot ceea ce ai să fie soluția la probleme?

Cum ți-a dezvăluit Isus că El este o temelie fermă în mijlocul furtunii? Cum ți-a dezvăluit că El este suficient?