Atunci când credința dă greș: 10 zile de a-L găsi pe Dumnezeu în umbra îndoieliiMostră

Plângerea este strigătul unei inimi care este spulberată, crudă și în mare parte nevindecată. Privește în suferință, este zdrobit de marginile sale zdrențuite, se clătina, plânge și strigă după dreptate. Plângerea rezistă răspunsurilor superficiale, ambalate, simpliste. Cere autenticitate feroce și nu se teme de întrebări fără răspuns.

Plângerea este cântecul unui suflet îndoit.

Trăim într-o epocă în care plângerea a căzut în vremuri grele. Nu știm cum să gestionăm durerea. Preferăm negarea. Suntem cea mai medicată națiune vreodată. Imaginile și poveștile de suferință ne tulbură. Suntem amorțiți de divertisment și distragerile digitalizate. Suntem intoxicați de confort. Și apoi, când agonia deschide întrebări violente despre Dumnezeu și viață, o reprimăm și o ascundem. Dar asta poate funcționa doar pentru un timp. Asemenea unui râu care își întinde malurile, putem nega sau ne străduim să stăpânim inundația iminentă sau să învățăm cum să trăim în ape mai adânci.

Scriptura picură cu povești despre bărbați și femei care au făcut exact asta. Ei au văzut ce se întâmplă în jurul lor, au numit-o nedreptate și au strigat după Dumnezeu să se explice. David a țipat: „Până când, Doamne?” (Psalmul 13:1). Ieremia, copleșit de asuprirea la care a fost martor, l-a implorat pe Dumnezeu să intervină. Iov a disperat. Iacov s-a luptat. Moise a fost provocat. Avraam sa îndoit. Maria a întrebat. Isus a plâns.

Plângerea nu este antiteza credinței; așa arată credința când se apropie de durere. Cu cât credem mai cu pasiune în bunătatea lui Dumnezeu, cu atât protestăm cu mai multă pasiune când bunătatea Lui este întunecată.

De aceea Isus a plâns la mormântul prietenului său.

Este în regulă să dăm voce singurătății noastre. Este în regulă să ne strigăm plângerile. Este în regulă să fii supărat.

Este în regulă să nu avem toate răspunsurile.

Dumnezeu tot aleargă spre noi, ne îmbrățișează și plânge cu noi acolo. Și apoi, printre lacrimi, observăm că cel care plânge are mâinile cicatrici. Corpul lui este rupt. Chipul lui desfigurat.

Ne dăm seama că și el a suferit.