Ales: Amintește-ți de Evanghelie în fiecare ziMostră
Aproape am scăpat cartea din mână când am citit traducerea lui David Bentley Hart a cuvântului <> din Biblie. Celebrul savant zicea că <> are mai multe înțelesuri în cultura noastră: e folosit mai mult sau mai puțin cu sensul de <>. Hart susține însă că adevărata însemnătate a cuvântului ar trebui sa fie mai apropiată de starea noastră de fericire sau de fericire înfăptuită.
Asta e ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în Cuvânt: El ne-a dat fiecare binecuvântare veșnică imaginabilă până la punctul în care suntem plini de fericire!
Alegerile noastre zilnice, luptele noastre constau în faptul de a ne aminti sau nu zilnic, de a realiza și de a trăi această realitate.
Și nu se bazează pe circumstanțe; chiar nu. Un tânăr, Meisha m-a învățat asta într-un mod pe care nu îl voi uita.
Meisha a fost refugiat într-o țară sfâșiată de război. Satul lui și tot ceea ce avea a fost distrus de armată, iar el a fost forțat sa fie cărăuș, purtând proviziile unui soldat într-o junglă ploioasă în timp ce privea țeava puștii – asemănător zilelor lui Isus când un soldat roman a obligat o persoană să-i poarte armele pentru o milă.
Într-o zi, un soldat l-a forțat pe Meisha să meargă în bătaia puștii, să dezamorseze un teren minat. Mina a explodat și Meisha și-a pierdut ambele mâini și ochii instant. Soldații l-au lăsat acolo, crezând ca e mort, dar nu era.
Cu câțiva ani în urmă, cineva i-a împărtășit povestea suferinței Mântuitorului. El s-a identificat cu un Dumnezeu care îi cunoștea durerea. Viața lui a fost glorios transformată.
Meisha este atât de plin de entuziasm față de Evanghelie, încât îi determină pe oameni să-l ducă dintr-o taberă de refugiați în alta, ca să poată împărtăși Evanghelia cu cei care nu au auzit despre Isus.
Bucuria lui Meisha a fost contagioasă. El e mult mai fericit decât oamenii care pot sa vadă, care au ambele mâini și nu trăiesc în tabere de supraviețuire a refugiaților. Bucuria lui izvorăște din recunoștința lui pentru cruce. Meisha știe că în scurt timp va fi cu Cristos pe vecie.
Meisha modelează acest lucru vărsând binecuvântarea Evangheliei în mijlocul unei tabere de refugiați. El întruchipează scrierile apostolului Pavel, care spunea: „Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă.” (2 Corinteni 4:17).
Scriptura
Despre acest plan
Ce s-ar întâmpla dacă în fiecare zi când te trezești ți-ai aminti de Evanghelie? Acest devoțional de 7 zile caută să te ajute să faci chiar asta! Evanghelia nu numai că ne salvează, ci de asemenea ne ajută și ne susține de-a lungul vieții. Autor și Evanghelist, Matt Brown a întocmit acest plan de citire, bazat pe cartea devoțională de 30 de zile, scrisă de el - Matt Brown și de Ryan Skoog.
More