YouVersion
Pictograma căutare

Dovada învierii lui CristosMostră

Case For The Resurrection Of Christ

Ziua 2 din 4

Dovezi suplimentare pentru Învierea lui Cristos 

Atunci când analizăm dovezile care există în favoarea învierii lui Cristos, apare deseori următoarea întrebare, „Există dovezi sau fapte care nu apar în Biblie și care pot fi folosite pentru a răspunde nelămuririi dacă Cristos a înviat din morți sau nu?" sau ar trebui să folosim doar „credința oarbă" fără alte dovezi? Pentru a răspunde acestei întrebări, Paul E. Little ne prezintă trei dovezi istorice importante pe care ar trebui să le luăm în considerare.

Prima dovadă este reprezentată de existența bisericii creștine. Originea ei se află în Palestina unde a luat naștere în primul secol (32 d.Hr.). O întrebare relevantă la acest moment ar fi, „care a fost cauza apariției sale?" Este foarte important de observat că acesti discipoli ai primului secol care au primit pentru prima dată numele de creștini în Antiohia (Faptele Apostolilor 11:26b) au dat peste cap toate învățăturile din vremea lor prin ceea ce au predicat (Faptele Apostolilor 11:20-21). Învierea nu a reprezentat doar baza predicării lor, ci și a vieții lor. Cu alte cuvinte, biserica, atunci și acum, la nivel mondial, are o singură bază și anume: învierea lui Cristos și nimic altceva.

A doua dovadă este reprezentată de veridicitatea zilei de închinare. Duminica este observată ca fiind zi de închinare pentru creștini începând cu anul 32 d.Hr.. Uitându-ne în urmă la primul secol, schimbarea care s-a produs în calendar a fost monumentală. A trebuit să se întâmple ceva foarte important pentru a avea loc această schimbare a zilei de închinare din Sabatul evreiesc, care era a șaptea zi a săptămânii, în Duminică care conform calendarului evreiesc era prima zi a săptămânii! Acest lucru s-a întâmplat pentru a sărbători învierea lui Isus din morți. Să nu uităm că primii creștini erau evrei. Așa că, în afară de învierea lui Cristos nimic altceva nu poate avea sens ca motiv pentru această schimbare.

Ultima dovadă este reprezentată de existența Noului Testament, cartea creștină. Pe tot parcursul Noului Testament, există mărturii independente sau martori oculari, care demonstrează că învierea a avut loc. Ei au fost testați prin tortură și martiraj pentru aceste mărturii și credințe. În afară de învierea lui Cristos, nu cunosc un motiv mai bun care să fie responsabil pentru devotamentul acestor discipoli. În cartea lui, „Cred pentru că…" Batsell Barrett Baxter rezumă foarte bine această idee, „Fiind creștini ei aveau doar de pierdut, nimic care ar fi putut avea vreo importanță lumească de câștigat. Totuși, au plătit cu viețile lor pentru a-și demonstra convingerea că Isus era Cristosul, Fiul sfânt al lui Dumnezeu - mort, îngropat și înviat."

Ziua 1Ziua 3

Despre acest plan

Case For The Resurrection Of Christ

Acest plan are scopul de a oferi dovezi și argumente concrete în favoarea învierii lui Cristos. Aceste argumente au scopul de a răspunde întrebărilor celor sceptici, ale criticilor și de asemenea, celor care caută adevărul. Totuși, cred că vor fi de un real ajutor și celor credincioși.   

More

Mulțumim Balajied Nongrum, Speaker & Trainer și RZIM India pentru acest plan. Pentru mai multe informații, accesați: http://rzimindia.in/