YouVersion
Pictograma căutare

Marcu 1:1-15

Marcu 1:1-15 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)

Începutul evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum stă scris în cartea profetului Isaia: Iată Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, el Îţi va pregăti calea. Glasul care strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, neteziţi cărările Lui, aşa a venit Ioan, botezând în pustie şi predicând botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Veneau la el oameni din tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă şi avea o curea de piele în jurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. Şi vestea astfel: „După mine vine Cel ce este mai tare decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă aplec şi să Îi dezleg cureaua sandalelor. Eu v-am botezat cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.” În zilele acelea a venit Iisus din Nazaretul Galileii şi a fost botezat în Iordan de către Ioan. Şi îndată după ce a ieşit din apă, s-au văzut cerurile despicându-se şi Duhul ca un porumbel coborând peste El. Şi un glas din ceruri s-a auzit: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, pe Tine Te-am ales!” Şi Duhul L-a dus îndată în pustie. Şi a stat în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana; era cu fiarele sălbatice, iar îngerii îi slujeau. După ce Ioan a fost prins, Iisus a mers în Galileea să vestească evanghelia lui Dumnezeu. Şi zicea: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în evanghelie!”

Partajează
Citește Marcu 1

Marcu 1:1-15 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Începutul evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu; Așa cum este scris în profeți: Iată, eu trimit pe mesagerul meu înaintea feței tale, care îți va pregăti calea înaintea ta. Vocea unuia care strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, faceți cărările sale drepte. Ioan boteza în pustie și predica botezul pocăinței pentru iertarea păcatelor. Și ieșea la el toată țara Iudeii și cei din Ierusalim și toți au fost botezați de el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele. Și Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă și cu un brâu de piele în jurul mijlocului său și mânca lăcuste și miere sălbatică; Și predica, spunând: După mine vine unul mai puternic decât mine, căruia nu sunt demn să mă aplec să îi dezleg cureaua sandalelor. Eu într-adevăr v-am botezat cu apă, dar el vă va boteza cu Duhul Sfânt. Și s-a întâmplat în acele zile că Isus a venit din Nazaretul Galileii și a fost botezat de Ioan în Iordan. Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschizându-se și Duhul ca un porumbel coborând pe el; Și a venit o voce din cer: Tu ești Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată plăcerea. Și îndată Duhul l-a condus în pustie. Și a fost acolo, în pustie, patruzeci de zile ispitit de Satan; și a fost cu fiarele sălbatice; și îngerii i-au servit. Și după ce Ioan a fost pus în închisoare, Isus a venit în Galileea predicând evanghelia împărăției lui Dumnezeu, Și, spunând: Timpul este împlinit și împărăția lui Dumnezeu este aproape: pocăiți-vă și credeți evanghelia.

Partajează
Citește Marcu 1

Marcu 1:1-15 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)

Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. După cum este scris în profetul Isaia: Iată, îl trimit pe solul Meu înaintea Feței Tale; el Îți va pregăti calea; glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiți calea Domnului, îndreptați cărările Lui!” , a venit Ioan botezând în pustiu și propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Și au început să iasă la el toți cei din ținutul Iudeei și toți locuitorii Ierusalimului; și mărturisindu‑și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă, era încins la mijloc cu un brâu de piele și se hrănea cu lăcuste și cu miere sălbatică. Ioan propovăduia, zicând: „După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să‑I dezleg cureaua încălțămintei. Eu v‑am botezat în apă, dar El vă va boteza în Duhul Sfânt.” În zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileei și a fost botezat în Iordan de către Ioan. Și îndată, pe când ieșea Isus din apă, Ioan a văzut cerurile deschise și pe Duhul coborându‑Se peste El în chip de porumbel. Și un glas s‑a auzit din ceruri: „Tu ești Fiul Meu preaiubit; în Tine Îmi găsesc toată plăcerea.” Îndată, Duhul L‑a dus pe Isus în pustiu. Și a stat în pustiu patruzeci de zile, ca să fie ispitit de Satana. Acolo era împreună cu fiarele sălbatice, și îngerii Îi slujeau. După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu, zicând: „S‑a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți‑vă și credeți în Evanghelie!”

Partajează
Citește Marcu 1

Marcu 1:1-15 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. După cum este scris în prorocul Isaia: „Iată, îl trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îți va pregăti calea… Glasul celui ce strigă în pustie: «Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările!»”, a venit Ioan, care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Tot ținutul Iudeei și toți locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, și împrejurul mijlocului era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste și cu miere sălbatică. Ioan propovăduia și zicea: „După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să-I dezleg curelele încălțămintei. Eu, da, v-am botezat cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.” În vremea aceea a venit Isus din Nazaretul Galileei și a fost botezat de Ioan în Iordan. Și îndată, când ieșea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise și Duhul coborându-Se peste El ca un porumbel. Și din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Tu ești Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea.” Îndată Duhul L-a mânat pe Isus în pustie, unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice și-I slujeau îngerii. După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a împlinit vremea, și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!”

Partajează
Citește Marcu 1

Marcu 1:1-15 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Vestea Bună referitoare la Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, este de la început în acord cu ceea ce anunțaseră profeții (despre El). De exemplu, Maleahi, în cartea lui, scrisese: „Să știi că voi trimite înaintea Ta pe reprezentantul Meu. El Îți va pregăti drumul […].” Iar Isaia a spus: „Se va auzi o voce în deșert care va striga: «Pregătiți-I lui Iahve drumul, nivelându-l!»” Exact în acest mod și-a făcut apariția Ioan, botezând pe oamenii care își rezolvau problema păcatelor. Veneau la el din toată zona Iudeii și din Ierusalim. După ce își recunoșteau păcatele, ca să fie iertați, erau botezați de el în Râul Iordan. Ioan era îmbrăcat cu o haină făcută din păr de cămilă, pe care o ținea legată de mijlocul lui cu o centură de piele. Hrana lui era formată din lăcuste și miere produsă de albine sălbatice. El predica zicând: „După mine va veni Cineva care mă depășește în autoritate. Eu nu merit nici să mă plec să Îi dezleg curelele încălțămintei. În ce mă privește, eu vă botez doar cu apă; dar El vă va boteza cu Spiritul Sfânt.” În acea vreme Și-a făcut apariția și Isus din Nazaret, localitate care aparținea provinciei Galileea. El a fost botezat de Ioan în Iordan. În timp ce ieșea Isus din apă, Ioan a văzut cerul deschis, de unde Spiritul Sfânt a coborât spre Isus sub forma unui porumbel. Apoi, din cer s-a auzit o voce care zicea: „Tu ești Fiul Meu pe care Îl iubesc foarte mult și de care Îmi place!” Imediat, Spiritul (Sfânt) a condus pe Isus în deșert. Acolo a stat patruzeci de zile, timp în care a fost testat de Satan. Era o zonă în care trăiau animale sălbatice; dar Isus era slujit de îngeri. După ce Ioan a fost arestat și băgat în închisoare, Isus a venit în Galileea și predica Vestea Bună a lui Dumnezeu. El zicea: „Timpul a expirat! Regatul lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți (ca adevărată) Vestea Bună pe care v-o prezint!”

Partajează
Citește Marcu 1

Marcu 1:1-15 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Cum am aflat, cum am văzut, De-al Evangheliei început – A Fiului lui Dumnezeu – Am să vorbesc, acuma, eu. Precum în vremuri vechi, odată, A prorocit Isaia – „Iată, Un sol, ‘naintea Ta, trimit Și calea-Ți va fi pregătit, Căci el e glasul ce-o să vie Și o să strige în pustie, „Gătiți cărarea Domnului Și neteziți-I calea lui”– Ioan, pe lume, a venit. A botezat și a vestit, Așa cum fost-a al său crez, Al pocăinței sfânt botez, Ca astfel, orice muritor, Iertare a păcatelor, Să dobândească. Au venit, Când vorbele i-au auzit, Mulțime de Iudei, la el; Și din Ierusalim, la fel, Noroadele îl îmbulzeau. Păcatele-și mărturiseau Și-n apa râului Iordan, Primeau botezul lui Ioan. Ținuta lui era umilă: O haină din păr de cămilă, Iar peste mijloc, o curea. Lăcustele le folosea Și mierea, ca să se hrănească. El a-nceput ca să vorbească, Mărturisind: „Cel care vine, În urma mea, e – decât mine – Incomparabil, mai puternic. Încălțămintea-I, nu sunt vrednic Să I-o dezleg. Eu v-am chemat Și-n apă doar, v-am botezat, Dar El, când vine pe pământ, Va boteza cu Duhul Sfânt. Atuncea, a venit Iisus, Din Galileea, și S-a dus În valea râului Iordan, Unde L-a botezat Ioan. Când El, din apă, a ieșit, Ioan văzu, înmărmurit, Cerul deschis și Duhul Sfânt, Cum se pogoară pe pământ, Ușor, în chip de porumbel, Și se așează peste El. Apoi, din cer, s-a auzit Un glas: „Ești Fiul Preaiubit! În Tine numai, Fiul Meu, Găsesc toată plăcerea, Eu!” Îndată, Duhul L-a mânat Către pustie, unde-a stat – Cum spun ale Scripturii file – Un timp de patruzeci de zile. Satana a venit la El, Spre-a-L ispiti în chip și fel. Iisus, cu fiarele, stătea, Și slujitori, îngeri avea. Iisus, când vestea a aflat, Cum că Ioan e-ntemnițat, Spre Galileea a pornit Și Evanghelia a vestit. El zis-a: „Timpu-i terminat! Vă pocăiți, ne-ntârziat, Că-mpărăția Domnului, Apropiată-i omului!”

Partajează
Citește Marcu 1

Marcu 1:1-15 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)

Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Așa cum este scris în profetul Isaía: „Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feței tale; el va pregăti calea ta. Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările lui!»”. Ioan Botezătorul era în pustiu, predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor. Întreaga regiune a Iudeii și toți cei din Ierusalím veneau la el și erau botezați de el în râul Iordán, mărturisindu-și păcatele. Ioan era îmbrăcat cu [o haină din] păr de cămilă și avea o cingătoare din piele în jurul coapselor sale; mânca lăcuste și miere sălbatică și predica, zicând: „Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălțămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt”. În zilele acelea, a venit Isus din Nazarétul Galiléii și a fost botezat de Ioan în Iordán. Și îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul, ca un porumbel, coborând spre el. Și din cer a fost un glas: „Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea”. Și, îndată, Duhul l-a dus în pustiu. Iar în pustiu a stat timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo era împreună cu fiarele, iar îngerii îi slujeau. După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galiléea, predicând evanghelia lui Dumnezeu și spunând: „S-a împlinit timpul și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Convertiți-vă și credeți în evanghelie!”.

Partajează
Citește Marcu 1

Marcu 1:1-15 Noua Traducere Românească (NTR)

Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Așa cum este scris în Isaia, profetul: „Iată, îl trimit înaintea feței Tale pe mesagerul Meu, care-Ți va pregăti calea“. Iată glasul celui ce strigă în deșert: „Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările!“. S-a arătat Ioan, cel ce boteza în deșert și proclama botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Toată regiunea Iudeei și toți ierusalimiții au început să iasă la el și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. Ioan era îmbrăcat într-o haină din păr de cămilă, iar în jurul mijlocului avea un brâu de piele. El se hrănea cu lăcuste și cu miere sălbatică. Ioan predica și zicea: „După mine vine Cel Care este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt demn să mă aplec să-I dezleg cureaua sandalelor. Eu v-am botezat cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt“. În acele zile, Isus a venit din Nazaretul Galileei și a fost botezat de Ioan în Iordan. Și imediat după ce a ieșit din apă, El a văzut cerurile deschise și Duhul coborând spre El asemenea unui porumbel. Și din Ceruri s-a auzit un glas: „Tu ești Fiul Meu preaiubit; în Tine Îmi găsesc plăcerea!“. Imediat Duhul L-a dus în deșert. El a stat în deșert timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satan. Acolo stătea împreună cu animalele sălbatice, iar îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, proclamând Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a împlinit vremea! Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat! Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!“.

Partajează
Citește Marcu 1

Marcu 1:1-15 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. După cum este scris în prorocul Isaia: „Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îți va pregăti calea… Glasul celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările’”, a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Tot ținutul Iudeii și toți locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă și împrejurul mijlocului era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. Ioan propovăduia și zicea: „După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să-I dezleg curelele încălțămintei. Eu, da, v-am botezat cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.” În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii și a fost botezat de Ioan în Iordan. Și îndată, când ieșea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise și Duhul coborându-Se peste El ca un porumbel. Și din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Tu ești Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea.” Îndată, Duhul a mânat pe Isus în pustie, unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice și-I slujeau îngerii. După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.”

Partajează
Citește Marcu 1

Marcu 1:1-15

Marcu 1:1-15 VDC