Marcu 1
1
Propovăduirea lui Ioan Botezătorul
1Cum am aflat, cum am văzut,
De-al Evangheliei început –
A Fiului lui Dumnezeu –
Am să vorbesc, acuma, eu.
2Precum în vremuri vechi, odată,
A prorocit Isaia – „Iată,
Un sol, ‘naintea Ta, trimit
Și calea-Ți va fi pregătit,
3Căci el e glasul ce-o să vie
Și o să strige în pustie,
„Gătiți cărarea Domnului
Și neteziți-I calea lui”–
4Ioan, pe lume, a venit.
A botezat și a vestit,
Așa cum fost-a al său crez,
Al pocăinței sfânt botez,
Ca astfel, orice muritor,
Iertare a păcatelor,
Să dobândească. Au venit,
5Când vorbele i-au auzit,
Mulțime de Iudei, la el;
Și din Ierusalim, la fel,
Noroadele îl îmbulzeau.
Păcatele-și mărturiseau
Și-n apa râului Iordan,
Primeau botezul lui Ioan.
6Ținuta lui era umilă:
O haină din păr de cămilă,
Iar peste mijloc, o curea.
Lăcustele le folosea
Și mierea, ca să se hrănească.
7El a-nceput ca să vorbească,
Mărturisind: „Cel care vine,
În urma mea, e – decât mine –
Incomparabil, mai puternic.
Încălțămintea-I, nu sunt vrednic
8Să I-o dezleg. Eu v-am chemat
Și-n apă doar, v-am botezat,
Dar El, când vine pe pământ,
Va boteza cu Duhul Sfânt.
Botezul și ispitirea lui Iisus
9Atuncea, a venit Iisus,
Din Galileea, și S-a dus
În valea râului Iordan,
Unde L-a botezat Ioan.
10Când El, din apă, a ieșit,
Ioan văzu, înmărmurit,
Cerul deschis și Duhul Sfânt,
Cum se pogoară pe pământ,
Ușor, în chip de porumbel,
Și se așează peste El.
11Apoi, din cer, s-a auzit
Un glas: „Ești Fiul Preaiubit!
În Tine numai, Fiul Meu,
Găsesc toată plăcerea, Eu!”
12Îndată, Duhul L-a mânat
Către pustie, unde-a stat –
13Cum spun ale Scripturii file –
Un timp de patruzeci de zile.
Satana a venit la El,
Spre-a-L ispiti în chip și fel.
Iisus, cu fiarele, stătea,
Și slujitori, îngeri avea.
Începutul propovăduirii lui Iisus
14Iisus, când vestea a aflat,
Cum că Ioan e-ntemnițat,
Spre Galileea a pornit
Și Evanghelia a vestit.
15El zis-a: „Timpu-i terminat!
Vă pocăiți, ne-ntârziat,
Că-mpărăția Domnului,
Apropiată-i omului!”
Chemarea celor dintâi ucenici
16Pe lângă mare, a trecut
Iisus. Acolo a văzut
Doi frați: pe Simon și Andrei.
Pescari erau frații acei
Și aruncau o mreajă-n mare,
Tocmai în acel timp în care,
Trecea, pe lângă ei, Iisus.
17El a privit la ei și-a spus:
„Urmați-Mă, și o să fiți
Pescari de oameni! Hai, veniți!”
18Ei, mrejele, și-au părăsit
Și, pe Iisus, L-au însoțit.
19La drum, cu toții au plecat
Și, peste alți doi frați, au dat:
Iacov – fiul lui Zebedei –
Și cu Ioan. Frații acei,
Pe o corabie, erau
Și mrejele și le cârpeau.
20Frații, atunci când i-a chemat
Iisus, pe tată l-au lăsat,
Corabia, și s-au grăbit
Să Îl urmeze, negreșit.
Iisus vindecă pe un îndrăcit în Capernaum
21Iisus porni din nou la drum,
Și-ajunse la Capernaum,
Exact în ziua de Sabat.
În sinagogă a intrat,
Unde-a-nceput să dea povețe
Norodului, și să-l învețe.
22Toți oamenii uimiți erau,
De-nvățătura ce-o primeau,
De la Iisus, pentru că El
Îi învăța ca și Acel
Care stăpân e pe putere.
Cu toții fost-au de părere,
Că nici un cărturar vreodat’,
Asemeni Lui, n-a cuvântat.
23În sinagogă, se găsea
Un om cari, un duh rău, avea.
Omul, de acel duh mânat,
Către Iisus, înspăimântat,
Strigă – căci duhul știa bine
24Cine e El – „Ce-avem cu Tine,
De-a face, noi? Sau Tu voiești,
Ca să ne pierzi? Știm cine ești!
Tu ești Sfântul lui Dumnezeu!”
25Iisus certă acel duh: „Eu
Îți poruncesc să încetezi
Cu vorba! Să-l eliberezi,
Pe acest om nenorocit!”
26Duhul, îndată, a ieșit,
Cu-n strigăt înfiorător,
Cutremurând pe muritor.
27Toți privitori-nmărmuriți,
Se întrebau, nedumeriți:
„Ce e aceasta? Cine știe?
Învățături noi, vor să fie?
Căci iată – toți am auzit –
Ca un stăpân a poruncit,
Iar duhu-acela, necurat,
De al Său glas, a ascultat!”
28Vestea, pe loc, s-a răspândit
În Galileea, și-a-mpânzit –
Făcând, în scurt timp, înconjur –
Ținuturile dimprejur.
Tămăduirea soacrei lui Petru
29Din sinagogă, a ieșit
Iisus, de Iacov însoțit
Și de Ioan. Apoi, toți trei,
Mers-au la Simon și Andrei.
30În pat, sub pleduri, zgribulită,
De friguri fiind copleșită,
Soacra lui Simon se stingea.
31Iisus S-a îndreptat spre ea;
Ușor, de mână, a luat-o,
Iar boala-ndată a lăsat-o;
Puterile i-au revenit
Și-apoi femeia le-a slujit.
Tămăduirea altor bolnavi
32Seara, când soarele-a apus,
Locuitorii au adus
Pe cei bolnavi, pe îndrăciți,
Pentru a fi tămăduiți.
33Iisus privea cetatea toată,
Cu mic cu mare, adunată
34În jurul Său. A vindecat
Bolnavii care s-au aflat
Acolo, pe cei îndrăciți –
De duhuri rele stăpâniți.
Duhuri și draci Îl cunoșteau:
Cine-i Iisus, cu toți știau.
De-aceea, El le-a poruncit
35Să tacă. Zorii s-au ivit,
Și-abia atunci, într-un târziu,
Să caute un loc pustiu,
Iisus plecat-a din cetate,
Spre-a se ruga-n singurătate.
36Simon, de gloată însoțit,
37L-a căutat. Când L-a găsit,
I-a spus: „Cu toți Te căutăm.”
38El a răspuns: „Hai să plecăm
Și-n alte părți, că Eu voiesc,
La toți, să propovăduiesc –
Doar pentru-aceasta am ieșit.”
39Astfel, a propovăduit
Iisus, în Galileea toată –
În sinagogi – și vindecată
Fost-a oricare neputință
Și orice fel de suferință.
Bolnavii se tămăduiau,
Cei îndrăciți se linișteau.
Tămăduirea unui lepros
40În fața Lui, s-a arătat
Un biet lepros. A-ngenunchiat
Și-a zis: „Doamne, dacă voiești,
Tu poți ca să mă curățești.”
41O mare milă L-a cuprins,
Și-atunci, când mâna Și-a întins
Spre el, privindu-l blând, Iisus,
Leprosului acel, i-a spus:
„Iată, doresc! Fii curățat!”,
42Iar lepra i s-a vindecat.
43Apoi, Iisus i-a poruncit:
44„Acum, că te-ai tămăduit,
Cu nimenea să nu vorbești,
Ci caută să te grăbești
Și preotului te arată,
Iar darul ce a fost, odată –
De către Moise – rânduit,
Pentru cel ce s-a curățit
De lepră, să îl duci, să fie,
Pentru preoți, drept mărturie.”
45Dar omul, cum L-a părăsit,
În gura mare, a vestit
Tot ceea ce s-a petrecut.
Astfel, Iisus n-a mai putut
Să mai pătrundă în cetăți –
Precum făcuse-n alte dăți –
Ci în pustietate sta
Și-acolo, lumea-L căuta.
Selectat acum:
Marcu 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
