Marcu 1
1
1Vestea Bună referitoare la Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, 2este de la început în acord cu ceea ce anunțaseră profeții (despre El). De exemplu, Maleahi, în cartea lui, scrisese: „Să știi că voi trimite înaintea Ta pe reprezentantul Meu. El Îți va pregăti drumul […].” 3Iar Isaia a spus: „Se va auzi o voce în deșert care va striga: «Pregătiți-I lui Iahve drumul, nivelându-l!»” 4Exact în acest mod și-a făcut apariția Ioan, botezând pe oamenii care își rezolvau problema păcatelor. 5Veneau la el din toată zona Iudeii și din Ierusalim. După ce își recunoșteau păcatele, ca să fie iertați, erau botezați de el în Râul Iordan. 6Ioan era îmbrăcat cu o haină făcută din păr de cămilă, pe care o ținea legată de mijlocul lui cu o centură de piele. Hrana lui era formată din lăcuste și miere produsă de albine sălbatice. 7El predica zicând: „După mine va veni Cineva care mă depășește în autoritate. Eu nu merit nici să mă plec să Îi dezleg curelele încălțămintei. 8În ce mă privește, eu vă botez doar cu apă; dar El vă va boteza cu Spiritul Sfânt.” 9În acea vreme Și-a făcut apariția și Isus din Nazaret, localitate care aparținea provinciei Galileea. El a fost botezat de Ioan în Iordan. 10În timp ce ieșea Isus din apă, Ioan a văzut cerul deschis, de unde Spiritul Sfânt a coborât spre Isus sub forma unui porumbel. 11Apoi, din cer s-a auzit o voce care zicea: „Tu ești Fiul Meu pe care Îl iubesc foarte mult și de care Îmi place!” 12Imediat, Spiritul (Sfânt) a condus pe Isus în deșert. 13Acolo a stat patruzeci de zile, timp în care a fost testat de Satan. Era o zonă în care trăiau animale sălbatice; dar Isus era slujit de îngeri. 14După ce Ioan a fost arestat și băgat în închisoare, Isus a venit în Galileea și predica Vestea Bună a lui Dumnezeu. 15El zicea: „Timpul a expirat! Regatul lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți (ca adevărată) Vestea Bună pe care v-o prezint!” 16În timp ce trecea pe lângă Marea Galileeii, Isus a văzut doi frați care se numeau Simon și Andrei. Ei lansau în mare o plasă de prins pește, pentru că erau pescari. 17Isus le-a zis: „Veniți și urmați-Mă! Vă voi face pescari de oameni!” 18Imediat, ei și-au abandonat plasele de prins pește și au mers după El. 19Deplasându-Se puțin mai departe, Isus a văzut pe Iacov și pe Ioan care erau fiii lui Zebedei. Stăteau într-o barcă, reparându-și plasele pentru pescuit. 20I-a chemat și pe ei. Imediat, aceștia l-au lăsat pe tatăl lor în barcă împreună cu cei care lucrau ca angajați ai lor, și au mers după El. 21S-au dus la Capernaum. În ziua Sabatului, Isus a intrat în sinagogă și a început imediat să învețe oamenii care erau adunați acolo. 22Ei erau surprinși de învățătura Lui, pentru că nu vorbea ca ceilalți rabini, ci o făcea cu autoritate. 23În sinagoga lor venise un om care avea în el un demon. Acesta a început să strige: 24„Ce vrei de la noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Te cunosc: ești Fiul lui Dumnezeu!” 25Isus l-a certat zicându-i: „Taci și ieși din acest om!” 26Demonul a ieșit din el scuturându-l cu mare intensitate și făcând un mare zgomot. 27Toți au rămas foarte surprinși și se întrebau reciproc: „Ce înseamnă acest fapt? O nouă învățătură? El dă ordin ca un stăpân chiar și demonilor, iar ei se conformează (ordinelor) Lui!” 28Și imediat s-a știut despre El în toate zonele din vecinătatea localității Galileea. 29După ce a ieșit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov și cu Ioan în casa lui Simon și a lui Andrei. 30Soacra lui Simon era bolnavă la pat, având febră. Imediat ei au vorbit lui Isus despre ea. 31El S-a apropiat, a apucat-o de mână și febra a dispărut. Apoi ea a început să îi servească. 32Seara, după apusul soarelui, au adus la El pe toți bolnavii și pe toți demonizații din localitate. 33Toți cei din oraș se adunaseră la ușă. 34El a vindecat pe mulți care sufereau de diverse boli. A făcut și multe exorcizări; iar demonilor nu le permitea să vorbească, pentru că Îl cunoșteau. 35A doua zi, dimineața, în timp ce încă era întuneric, Isus S-a trezit din somn, S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo. 36Între timp, Simon și ceilalți care erau cu el, au plecat să Îl caute. 37După ce L-au găsit, I-au zis: „Toți Te caută!” 38El le-a răspuns: „Să mergem și în alte localități, prin piețele și prin satele vecine, ca să predic și acolo. Cu acest scop am venit (aici).” 39S-a dus și predica în sinagogi, prin toată provincia Galileea, făcând exorcizări. 40A venit la El un lepros care s-a aruncat în genunchi în fața Lui, zicându-I politicos: „Dacă vrei, poți să mă scapi de lepră!” 41Compătimindu-l, Isus a întins mâna, S-a atins de el și a zis: „Da, vreau! Fii vindecat!” 42Și lepra a dispărut imediat de pe el. 43Isus I-a spus foarte categoric să plece imediat; 44și a adăugat: „Să nu spui nimănui nimic; ci să te duci la preot. Acolo să te prezinți în fața lui cu ce a stabilit Moise că trebuie adus în cazul vindecării de lepră, ca dovadă pentru preoți.” 45Dar acel om, după ce a plecat, a început să spună cu mare entuziasm ce i se întâmplase. În consecință, Isus nu mai putea să intre în vreun oraș în mod direct; ci stătea în afara zidurilor orașelor și acolo veneau la El oameni din toate localitățile.
Selectat acum:
Marcu 1: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion