Luca 9:1-43

Partajează

Luca 9:1-43 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)

Chemându-i pe cei doisprezece, le-a dat putere şi autoritate asupra tuturor demonilor şi să vindece toate bolile. I-a trimis să vestească Împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece. Le-a spus: „Să nu luaţi nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să nu aveţi câte două haine. În casa în care intraţi, să rămâneţi acolo până veţi pleca. Şi unde nu vă vor primi, ieşiţi din cetatea aceea şi scuturaţi-vă praful de pe picioare ca mărturie împotriva lor.” Iar ei, plecând, mergeau prin sate, ducând vestea cea bună şi vindecând pretutindeni. A auzit şi Irod tetrarhul toate cele întâmplate şi era nedumerit pentru că unii spuneau că Ioan s-a sculat din morţi, alţii că s-a arătat Ilie, iar alţii că a înviat un profet dintre cei vechi. Irod a spus: „Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Atunci cine este acesta despre care aud asemenea lucruri?” Şi căuta să-L vadă. După ce s-au întors, apostolii I-au povestit câte făcuseră. Şi, luându-I cu El, deoparte, a plecat într-o cetate numită Betsaida. Dar mulţimile au aflat şi L-au urmat, iar El, primindu-le, le-a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu şi i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare. Ziua era pe sfârşite, iar cei doisprezece au venit să-I spună: „Lasă mulţimea să meargă prin satele şi cătunele din jur să se adăpostească şi să-şi găsească de mâncare, fiindcă aici suntem în loc pustiu.” Iisus însă le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce!” Ei I-au spus: „Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti; doar să mergem noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta.” Pentru că erau cam cinci mii de bărbaţi. Dar El le-a spus ucenicilor Săi: „Puneţi-i să se aşeze în grupuri de câte cincizeci.” Au făcut aşa şi s-au aşezat toţi. Şi Iisus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti şi, ridicându-şi privirea spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor să le pună înaintea mulţimii. Au mâncat toţi şi s-au săturat şi s-a strâns ce mai rămăsese: douăsprezece coşuri. Şi pe când Iisus se ruga deoparte, au venit ucenicii Săi, iar El i-a întrebat: „Cine zic mulţimile că sunt Eu?” I-au răspuns: „Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii că a înviat un profet dintre cei vechi.” Iar El le-a spus: „Voi cine spuneţi că sunt Eu?” Şi a răspuns Petru: „Hristosul lui Dumnezeu.” Dar El le-a poruncit cu asprime să nu spună nimănui despre aceasta, zicându-le că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie respins de bătrâni, de marii preoţi şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie. Şi apoi a zis către toţi: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Pentru că cine vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar cine îşi pierde viaţa pentru Mine, acela şi-o va salva. Fiindcă la ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă se pierde sau se ruinează pe sine? Căci dacă se ruşinează cineva de Mine şi de cuvintele Mele, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. Adevăr vă spun: sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” La vreo opt zile după ce a spus acestea, Iisus i-a luat pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi a urcat pe munte să se roage. Şi, pe când se ruga El, înfăţişarea feţei Sale s-a schimbat, iar haina Lui s-a făcut strălucitor de albă. Şi, iată, doi bărbaţi vorbeau cu El – Moise şi Ilie – care, arătându-se în slavă, vorbeau cu El despre moartea Lui, care trebuia să se împlinească la Ierusalim. Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn. Şi când s-au trezit, au văzut slava Lui şi doi bărbaţi care stăteau cu El. Şi pe când aceştia se despărţeau de Iisus, Petru I-a spus lui Iisus: „Învăţătorule, e bine că suntem aici. Să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”, dar nu ştia ce spune. Pe când spunea aceasta, a venit un nor şi i-a acoperit în umbră, iar când au intrat în nor, ucenicii s-au speriat. Şi din nor s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul Meu cel ales. De El să ascultaţi!” Când s-a auzit glasul, Iisus a rămas singur. Iar ei au tăcut şi în zilele acelea n-au spus nimănui ce văzuseră. În ziua următoare, după ce au coborât de pe munte, L-a întâmpinat o mulţime mare. Şi, iată, un om din mulţime I-a strigat: „Învăţătorule, Te rog, uită-Te la fiul meu, pentru că e singurul meu copil şi, iată, un duh îl apucă şi începe să strige şi să-l zguduie, cu spume la gură, şi cu greu îl lasă, zdrobindu-l. I-am rugat pe ucenicii Tăi să-l alunge, dar n-au putut.” Şi Iisus a răspuns: „Neam necredincios şi rătăcit, până când voi mai fi cu voi şi cât vă voi mai răbda? Adu-l aici pe fiul tău.” Pe când se apropia, demonul l-a aruncat la pământ şi l-a zguduit. Iisus a certat duhul necurat, l-a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui său. Şi toţi au fost uluiţi de măreţia lui Dumnezeu.

Luca 9:1-43 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Atunci a chemat la un loc pe cei doisprezece discipoli ai săi și le-a dat putere și autoritate peste toți dracii și să vindece boli. Și i-a trimis să predice împărăția lui Dumnezeu și să vindece bolnavii. Și le-a spus: Nu luați nimic pentru călătorie, nici toiege, nici traistă, nici pâine, nici bani; nici să nu aveți câte două haine. Și în orice casă intrați, acolo să rămâneți și de acolo să plecați. Și oricine nu vă primește, când ieșiți din acea cetate, scuturați chiar praful de pe picioarele voastre, pentru mărturie împotriva lor. Și au plecat și au trecut prin sate, predicând evanghelia și vindecând pretutindeni. Și Irod, tetrarhul, a auzit despre toate cele făcute de el; și era derutat, pentru că unii spuneau că Ioan a fost înviat dintre morți; Iar unii, că Ilie s-a arătat; și alții, că unul dintre profeții din vechime a înviat. Și Irod spunea: Pe Ioan eu l-am decapitat, dar cine este acesta, despre care aud eu astfel de lucruri? Și dorea să îl vadă. Și apostolii, când s-au întors, i-au spus tot ce făcuseră. Și i-a luat și s-a dus la o parte, într-un loc pustiu al cetății numită, Betsaida. Și oamenii, când au știut aceasta, l-au urmat; și i-a primit și le-a vorbit despre împărăția lui Dumnezeu și a vindecat pe cei ce aveau nevoie de vindecare. Și când ziua a început a se pleca spre seară, atunci cei doisprezece au venit și i-au spus: Trimite oamenii ca să se ducă în satele și ținutul dimprejur și să găzduiască și să găsească mâncare, pentru că suntem aici într-un loc pustiu. Dar le-a spus: Dați-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult decât cinci pâini și doi pești; afară numai dacă ne vom duce noi să cumpărăm mâncare pentru tot acest popor. Fiindcă erau aproape cinci mii de bărbați. Iar el le-a spus discipolilor săi: Faceți-i să șadă jos în grupuri de câte cincizeci. Și au făcut astfel și i-au făcut pe toți să șadă. Atunci a luat cele cinci pâini și cei doi pești și privind în sus spre cer, le-a binecuvântat și a frânt și a dat discipolilor să le așeze înaintea mulțimii. Și au mâncat și s-au săturat toți; și au ridicat douăsprezece coșuri din frânturile care le-au rămas. Și s-a întâmplat că, pe când se ruga deoparte, discipolii lui erau cu el; și i-a întrebat, spunând: Cine spun mulțimile că sunt eu? Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Baptist; iar unii spun: Ilie; iar alții, că un profet dintre cei din vechime a înviat. Iar el le-a spus: Dar voi, cine spuneți că sunt eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Cristosul lui Dumnezeu. Și interzicându-le, a poruncit să nu spună nimănui aceasta, Spunând: Fiul omului trebuie să sufere multe și să fie respins de bătrâni și de preoții de seamă și de scribi și să fie ucis și a treia zi să fie înviat. Și le-a spus tuturor: Dacă cineva voiește să vină după mine, să se dezică de el însuși și să își ridice crucea zilnic și să mă urmeze. Fiindcă oricine voiește să își salveze viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru mine, acela o va salva. Pentru că ce i-ar folosi unui om dacă va câștiga întreaga lume, dar se pierde pe sine însuși sau este lepădat? Fiindcă oricine se va rușina de mine și de cuvintele mele, de acela se va rușina Fiul omului când va veni în gloria lui și a Tatălui și a sfinților îngeri. Dar vă spun cu adevărat, sunt unii care stau aici în picioare, care nu vor gusta nicidecum din moarte, până nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu. Și s-a întâmplat, cam la opt zile după aceste cuvinte, că a luat pe Petru și pe Ioan și pe Iacov și s-a urcat pe un munte să se roage. Și pe când se ruga el, înfățișarea feței lui s-a schimbat, și îmbrăcămintea lui, albă, strălucitoare. Și iată, stăteau de vorbă cu el doi bărbați, care erau Moise și Ilie, Care s-au arătat în glorie și vorbeau despre moartea lui, pe care avea să o împlinească la Ierusalim. Dar Petru și cei împreună cu el erau îngreunați de somn; și când s-au trezit, au văzut gloria lui și pe cei doi bărbați care stăteau cu el. Și s-a întâmplat că, pe când se îndepărtau ei de el, Petru i-a spus lui Isus: Stăpâne, este bine pentru noi să fim aici; și să facem trei tabernacole: unul pentru tine și unul pentru Moise și unul pentru Ilie; neștiind ce spunea. Pe când spunea el acestea, a venit un nor și i-a umbrit; și s-au temut pe când intrau ei în nor. Și din nor a venit o voce, spunând: Acesta este Fiul meu preaiubit; ascultați-l. Și după ce vocea a încetat, Isus s-a aflat singur. Și ei au ținut ascuns și nu au spus nimănui în zilele acelea nimic din cele ce văzuseră. Și s-a întâmplat că, în a doua zi după ce se coborâseră de pe munte, mulți oameni l-au întâmpinat. Și iată, un bărbat din mulțime a strigat, spunând: Învățătorule, te implor, uită-te la fiul meu, pentru că este singurul meu copil. Și iată, îl apucă un duh și dintr-odată strigă; și din nou îl scutură puternic cu spume, și cu greu se duce de la el, zdrobindu-l. Și i-am implorat pe discipolii tăi să îl scoată; și nu au putut. Iar Isus, răspunzând, a zis: O, generație fără credință și perversă, până când voi fi cu voi și vă voi suferi? Adu-l pe fiul tău aici. Și pe când venea el, dracul l-a trântit jos și l-a scuturat puternic. Și Isus a mustrat duhul necurat și a vindecat copilul și l-a dat înapoi tatălui său. Și toți au fost înmărmuriți de puterea mare a lui Dumnezeu. Dar pe când fiecare se minuna de toate lucrurile pe care le-a făcut Isus, el le-a spus discipolilor săi

Luca 9:1-43 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)

Chemându‑i pe cei doisprezece, Isus le‑a dat autoritate peste toți demonii și putere să vindece boli. I‑a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să‑i vindece pe cei bolnavi. Și le‑a zis: „Să nu luați nimic cu voi pentru drum: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani; și nici două haine să nu vă luați. În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. Iar dacă nu vă vor primi, să ieșiți din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.” Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind și făcând vindecări pretutindeni. Tetrarhul Irod a auzit despre toate cele săvârșite [de El] și era nedumerit de ceea ce se spunea: după unii, Ioan ar fi înviat din morți; după alții, se arătase Ilie; iar după alții, înviase unul dintre profeții din vechime. Dar Irod zicea: „Lui Ioan i‑am tăiat capul; cine este cel despre care aud toate acestea?” Și căuta să‑L vadă. După ce s‑au întors, apostolii I‑au povestit lui Isus tot ce făcuseră. El i‑a luat și S‑a retras deoparte, în cetatea numită Betsaida. Mulțimile, când au aflat, au mers după El. Isus le‑a primit, le‑a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i‑a vindecat pe cei ce aveau nevoie de vindecare. Fiindcă ziua era pe sfârșite, cei doisprezece s‑au apropiat și I‑au zis: „Dă drumul mulțimilor, să se ducă în satele și cătunele din împrejurimi să găzduiască și să‑și caute de mâncare, pentru că aici suntem într‑un loc pustiu!” Isus le‑a zis: „Dați‑le voi să mănânce!” Dar ei I‑au răspuns: „Noi nu avem decât cinci pâini și doi pești; doar dacă ne‑am duce noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta!” Erau cam cinci mii de bărbați. Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Puneți‑i să se așeze în grupuri de câte cincizeci!” Au făcut întocmai: i‑au pus să se așeze pe toți. Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și‑a ridicat ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, apoi le‑a frânt și le‑a dat ucenicilor să le împartă mulțimilor. Au mâncat și s‑au săturat toți, și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu bucățile rămase. Isus Se ruga singur deoparte, iar ucenicii erau cu El; și i‑a întrebat, zicând: „Cine zic mulțimile că sunt Eu?” Ei I‑au răspuns: „Unii, Ioan Botezătorul; alții, Ilie; alții – că a înviat un profet dintre cei din vechime.” „Dar voi”, i‑a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I‑a răspuns Petru. Isus le‑a poruncit cu asprime să nu spună nimănui lucrul acesta, căci le zisese că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie respins de bătrâni, de preoții de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învie. Apoi le‑a zis tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. Căci oricine va vrea să‑și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va scăpa. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă s‑ar nimici ori s‑ar pierde pe sine? Pentru că dacă se va rușina cineva de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul Omului de el când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.” Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i‑a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și a urcat pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I s‑a schimbat înfățișarea chipului, iar îmbrăcămintea I s‑a făcut de un alb strălucitor. Și iată că doi bărbați vorbeau cu El: erau Moise și Ilie, care se arătaseră în slavă și vorbeau despre plecarea Lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim. Petru și cei ce erau cu el erau doborâți de somn. Când s‑au trezit, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care erau cu El. Când să se despartă aceștia de El, Petru I‑a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune. Pe când spunea el aceste cuvinte, a venit un nor și i‑a acoperit cu umbra lui; ucenicii s‑au înspăimântat când au intrat ei în nor. Și din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu cel ales: de El să ascultați.” Când s‑a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și, în acele zile, n‑au spus nimănui nimic despre cele ce văzuseră. A doua zi, când au coborât de pe munte, o mulțime mare L‑a întâmpinat pe Isus. Și iată că un om din mulțime a strigat: „Învățătorule, Te rog, uită‑Te la fiul meu, căci este singurul meu copil! Îl apucă un duh și, deodată, băiatul răcnește, se zvârcolește cu spume la gură, și demonul cu greu pleacă de la el, lăsându‑l zdrobit. I‑am rugat pe ucenicii Tăi să scoată demonul din el, dar n‑au putut.” Isus a răspuns: „O, generație necredincioasă și pornită la rău, până când voi mai fi cu voi și vă voi mai răbda? Adu‑l aici pe fiul tău!” Chiar când venea băiatul, demonul l‑a trântit și l‑a zguduit. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l‑a vindecat pe băiat și l‑a dat înapoi tatălui său. Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu.

Luca 9:1-43 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

Isus i-a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să vindece bolile. Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să-i tămăduiască pe cei bolnavi. „Să nu luați nimic cu voi pe drum”, le-a zis El; „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine. În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. Și dacă nu vă vor primi oamenii, să ieșiți din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.” Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia și săvârșind pretutindeni tămăduiri. Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârșite de Isus și stătea în cumpănă, neștiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morți; alții ziceau că s-a arătat Ilie; și alții ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime. Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?” Și căuta să-L vadă. Apostolii, când s-au întors, I-au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine și S-a dus laoparte, lângă o cetate numită Betsaida. Noroadele au priceput lucrul acesta și au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și-i vindeca pe cei ce aveau trebuință de vindecare. Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat și I-au zis: „Dă-le drumul noroadelor, ca să se ducă în satele și cătunele de primprejur să găzduiască și să-și caute de-ale mâncării, pentru că aici suntem într-un loc pustiu!” Isus le-a zis: „Dați-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „N-avem decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă ne vom duce noi înșine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.” Și erau aproape cinci mii de bărbați. Isus le-a zis ucenicilor Săi: „Puneți-i să șadă jos în cete de câte cincizeci!” Așa au și făcut: i-au pus pe toți să șadă jos. Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat ochii spre cer și le-a binecuvântat. Apoi le-a frânt și le-a dat ucenicilor să le împartă norodului. Au mâncat toți și s-au săturat; și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimiturile rămase. Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, avându-i cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Ei I-au răspuns: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alții zic că ești Ilie; alții zic că a înviat un proroc din cei din vechime.” „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu”, I-a răspuns Petru. Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta. Apoi a adăugat că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învie. Apoi le-a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui. Și la ce i-ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși? Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele se va rușina și Fiul Omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.” Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i-a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și S-a suit pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. Și iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbați: erau Moise și Ilie, care se arătaseră în slavă și vorbeau despre sfârșitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim. Petru și tovarășii lui erau îngreunați de somn, dar când s-au deșteptat bine, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. În clipa când se despărțeau bărbații aceștia de Isus, Petru I-a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune. Pe când vorbea el astfel, a venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat când i-au văzut intrând în nor. Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați.” Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră. A doua zi, când s-au coborât de pe munte, o gloată mare L-a întâmpinat pe Isus. Și un om din mijlocul mulțimii a strigat: „Învățătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el! Îl apucă un duh și, deodată, răcnește; și duhul îl scutură cu putere, așa că băiatul face spumă la gură și cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropșit de tot. I-am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, și n-au putut.” „O, neam necredincios și pornit la rău!”, a răspuns Isus. „Până când voi fi cu voi și vă voi suferi? Adu-l aici pe fiul tău!” Pe când venea băiatul, dracul l-a trântit la pământ și l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, l-a vindecat pe băiat și i l-a dat înapoi tatălui său. Și toți au rămas uimiți de mărirea lui Dumnezeu.

Luca 9:1-43 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Isus a chemat pe cei doisprezece discipoli ai Săi și le-a conferit autoritatea să acționeze împotriva tuturor demonilor și posibilitatea să vindece bolile. Apoi i-a trimis să predice (despre) Regatul lui Dumnezeu și să vindece oamenii bolnavi. El le-a zis: „Să nu luați cu voi (în această deplasare) nici baston, nici traistă, nici pâine, nici bani și nici două haine. Cât timp vă veți afla într-o localitate, să rămâneți la aceeași gazdă până veți pleca din zonă. Iar dacă nu veți fi primiți, să ieșiți din orașul acelor oameni și să scuturați praful de pe picioarele voastre ca (o) probă împotriva lor.” Ei au plecat și au mers din sat în sat, predicând Vestea Bună și vindecând oameni în toate locurile (pe unde treceau). Tetrarhul Irod a auzit vorbindu-se despre tot ce făcea Isus și nu știa ce să creadă. Unii susțineau că a înviat Ioan, alții pretindeau că ar fi apărut Ilie, iar alții considerau că ar fi înviat unul dintre profeții din timpurile străvechi. Dar Irod spunea: „Pe Ioan l-am decapitat! Cine ar putea să fie Acesta despre care aud asemenea lucruri?” Și intenționa să Îl vadă. Apostolii s-au întors și I-au relatat (lui Isus) tot ce au făcut. El i-a luat și S-a retras cu ei separat, lângă un oraș numit Betsaida. Mulțimile de oameni au înțeles acest lucru și au mers după El. Isus i-a primit, le-a vorbit despre Regatul lui Dumnezeu și i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de sănătate. Pentru că se însera, cei doisprezece (discipoli) s-au apropiat și I-au zis: „Oferă oamenilor posibilitatea să se ducă în satele și în zonele (locuite) din apropiere să își găsească mâncare și gazdă; pentru că aici suntem într-o zonă nelocuită!” Isus le-a zis: „Dați-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „Nu avem decât cinci pâini și doi pești. Problema s-ar putea rezolva numai dacă am merge să cumpărăm alimente pentru toți acești oameni.” Acolo erau (adunați) aproximativ cinci mii de bărbați. Isus le-a zis discipolilor Săi: „Împărțiți-i în grupuri de câte cincizeci de persoane și spuneți-le să stea jos.” Ei au procedat așa cum le spusese (Isus) și le-au cerut să stea jos. Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, a privit spre cer și a rostit o benedicțiune pentru ele. Apoi le-a rupt și le-a dat discipolilor ca să le împartă mulțimii de oameni. Au mâncat toți până s-au săturat; și au umplut douăsprezece coșuri cu ce a rămas (din pești și din pâini). Într-o altă zi, Isus era împreună cu discipolii, intenționând să Se roage. Atunci El i-a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Ei I-au răspuns: „Unii spun că ai fi Ioan Botezătorul, alții susțin că ești Ilie, iar alții afirmă că ești un profet care a existat în vremurile străvechi și care a înviat.” El le-a zis: „Dar care este părerea voastră (cu privire la persoana Mea)?” Petru I-a răspuns: „Tu ești Cristos, Cel trimis de Dumnezeu!” Isus le-a ordonat în mod categoric să nu spună nimănui acest lucru (despre El). Apoi le-a zis că Fiul Omului trebuie să suporte multă suferință, și că va fi contestat de bătrânii conducători ai poporului (evreu), de preoți și de învățătorii legii (mozaice). Le-a mai spus că toți aceștia vor vota în favoarea omorârii Lui, dar că a treia zi va învia. Apoi le-a zis tuturor: „Dacă dorește cineva să Mă urmeze, să se dezică de felul lui de a fi, să își ia crucea în fiecare zi și (așa) să Îmi urmeze exemplul! Să știți că oricine va dori să își salveze viața, o va pierde; dar cine își va consuma viața pentru Mine, o va recupera. Și, de fapt, ce avantaj ar fi pentru cineva să câștige toată lumea, dacă (după ce o are) s-ar distruge singur? Vă spun aceste lucruri pentru că atunci când Fiul Omului va veni în gloria Sa, a Tatălui și a sfinților îngeri, Îi va trata pe cei care s-au rușinat de El și de cuvintele Sale, cu propria lor atitudine. Să știți că unii dintre cei care sunt aici, nu vor muri până nu vor vedea Regatul lui Dumnezeu.” La aproximativ opt zile după ce spusese aceste cuvinte, Isus S-a dus să Se roage pe munte. A luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov. În timp ce Se ruga, fața Lui și-a schimbat aspectul, iar îmbrăcămintea I-a devenit albă strălucitoare. Doi bărbați discutau cu El. Aceștia erau Moise și Ilie. Ei apăruseră în glorie și vorbeau cu Isus despre moartea Lui care urma să se întâmple în Ierusalim. Petru dormea profund împreună cu ceilalți (doi discipoli). Când s-au trezit, au văzut gloria lui Isus și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. În momentul când aceștia se despărțeau de Isus, Petru I-a zis: „Învățătorule, este bine să rămânem aici. Propun să facem trei adăposturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie!” Dar el nu știa ce zice. În timp ce vorbea (Petru), a venit un nor care i-a acoperit. Când i-au văzut intrând în nor, discipolii s-au speriat. Apoi, din el s-a auzit o voce care zicea: „Acesta este Fiu Meu pe care Îl iubesc foarte mult. Să ascultați de El!” În timp ce erau pronunțate aceste cuvinte, Isus a rămas singur. Discipolii nu au vorbit nimănui despre ce văzuseră (acolo). A doua zi, când au coborât de pe munte, Isus a fost întâmpinat de o mare mulțime de oameni. Și din mijlocul ei, un om a strigat: „Învățătorule, Te rog să ai milă de singurul fiu al meu: este chinuit de un spirit (rău). În crizele pe care i le produce, zbiară, are convulsii și face spumă la gură. Acest spirit îl abandonează abia după ce l-a agresat până la epuizare! I-am rugat pe discipolii Tăi să îl scoată; dar nu au reușit!” Isus a răspuns: „Vai cât de necredincioasă și de orientată spre rău este această generație! Oare cât timp vă voi mai suporta? Adu-ți fiul aici!” În timp ce venea băiatul, demonul l-a trântit și i-a provocat convulsii. Dar Isus a certat spiritul rău și i-a redat tatălui fiul vindecat. Toți au rămas foarte surprinși de surprinzătoarele lucruri pe care le poate face Dumnezeu. Dar în timp ce toți se mirau de ce făcea Isus, El le-a zis discipolilor

Luca 9:1-43 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Iisus, la Sine, i-a chemat, Pe ucenici. Puteri le-a dat, De-a scoate duhuri necurate Și boli de a fi vindecate. Ei, doisprezece inși, erau Și, pe Iisus, Îl însoțeau. Când a sfârșit, Domnul Iisus, La ucenicii Săi, le-a spus, Să meargă și, norodului, Împărăția Domnului, Mereu, s-o propovăduiască, În orice loc; să lecuiască, Pe toți bolnavii, le-a mai dat În grijă-atunci când au plecat. „Să nu luați, traistă, la voi, Pâine, sau schimb de haine noi. Nici un toiag să nu luați, Nici bani, la voi, să nu purtați. La casa-n care poposiți, Rămâneți până părăsiți Locul acel. Când, undeva, Nu vă primește cineva, Grabnic, de-acolo, să plecați Și, praful, să îl scuturați, De pe-ncălțări, ca el să-i fie, Acelui loc, de mărturie.” Din sat, în sat, ei au pornit Și, Evanghelia, au vestit. Bolnavii, ce la ei veneau, La vorba lor, se vindecau. Irod, multe, a auzit, Despre ceea ce-a săvârșit Iisus, însă, era mirat, Căci uni-au zis că a-nviat Ioan, din morți; alții ziceau Că a venit Ilie, sau Că vreun proroc care-a trăit În vremuri vechi, a revenit. Irod zicea, în gândul lui: „Dar eu, Botezătorului, I-am tăiat capul, deci, Acel, De care-aud, nu este el! Dar cine ar putea să fie? Cine-ar putea să-mi spună, mie?” Astfel, cădea gândului pradă Și căuta, mereu, să-L vadă. Apostolii au revenit, Toți, la Iisus, și-au povestit Ceea ce li s-a întâmplat, Pe drum, și cum i-au învățat, Pe oameni, precum El le-a spus. Atuncea, i-a luat Iisus, La Sine și s-au îndreptat Înspre Betsaida, de îndat’. Norodu-a mers, pe urma Lui; De-mpărăția Domnului, El a vorbit, tămăduind Pe-oricine fost-a suferind. Cei doisprezece-ntr-un târziu, I-au spus: „Acest loc e pustiu Și iată că s-a înserat. Norodul trebuie lăsat, Să plece. Lasă-l, nu-l mai ține! Să meargă-n satele vecine, Pâine, să-și ia; căci nimeni n-are, Nici o fărâmă, de mâncare.” Iisus le-a zis, atunci: „Nu stați! Ci, de mâncare, să le dați, Chiar voi!” Ei ziseră: „Glumești? Avem cinci pâini doar, și doi pești. Dar dacă vrei, noi ne vom duce, Să cumpărăm, și vom aduce Merinde, pentru toți, să știi.” Erau acolo cam cinci mii De oameni; n-au fost numărați Femei, copii – numai bărbați. Iisus răspunse: „Așa deci. Atunci, în cete de cincizeci, Le spuneți ca să se grupeze, Iar apoi, jos, să se așeze.” Ei au făcut precum le-a spus. Pe toți, să șadă jos, i-au pus. Iisus luă cele cinci pâini Și pești-n ale Sale mâini. Ochii, spre cer, Și-a ridicat, Hrana, a binecuvântat, Dând-o discipolilor Lui, S-o dea, apoi, norodului. Toți cei prezenți s-au săturat, Iar după masă-au ridicat, Douăsprezece coșuri, rase, Cu firmiturile rămase. Odată, când Domnul Iisus – Ca să se roage – era dus Numai cu ucenicii Lui, Departe de-a norodului Învălmășeală, a-ntrebat: „Să-Mi spuneți, oare, n-ați aflat, Ce zice lumea, despre Mine? Știe norodu-acesta, cine Sunt Eu?” „Precum spune poporul, Tu ești Ioan Botezătorul” – Au răspuns ei atunci – „Ilie, Cel care-i așteptat să vie, Spun alții, că ai fi; proroc, Ești, după mulți, din acest loc.” „Voi, însă”, a-ntrebat El, iar, „Voi cine credeți că sunt, dar?” Petru a zis: „Așa cred eu: Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” Iisus, discipolilor Lui, Să nu mai spună, nimănui, Lucrul acest, le-a poruncit. A început și le-a vorbit, Apoi, de viitorul Lui. Le-a spus că Fiul omului Va avea mult de pătimit, Că El va fi tăgăduit De cei bătrâni, de cărturari, Precum și de preoții mari, Că omorât are să fie, Dar, în trei zile, va să-nvie. Iisus, Marele-nvățător, Vorbit-a, astfel, tuturor: „Cel care-i hotărât și vrea Ca să pășească-n urma Mea, Se lepede, atunci, de sine, Să își ia crucea și, pe Mine, Să Mă urmeze! Pentru că, Oricine-i cel ce încearcă Să-și scape viața, va muri! Însă, acel ce va pieri, Din a Mea pricină, acel O s-o câștige, pentru el! Care-i folosul omului – Chiar dacă lumea este-a lui – Dacă o să se prăpădească? La ce o să îi folosească, Atunci, când viața, nu-și păstrează? Acel care se rușinează, De Mine, de cuvântul Meu, Asculte dar, ce îi spun Eu: La fel, și Fiul omului, Când va veni în slava Lui – A Tatălui și-a sfinților – Și El, de acel muritor, Are ca să se rușineze. Iată, v-am spus, ce-o să urmeze. Adevărat vă spun, căci cei Ce sunt aici, mulți dintre ei, Al morții gust, n-au să-l simțească, Până când nu au să zărească, A Domnului Împărăție, Care e gata ca să vie.” Cam după opt zile, Iisus – Spre-a Se ruga – în munți, S-a dus. Cei trei, care Îl însoțeau, Petru, Ioan, Iacov erau. În vremea-n care S-a rugat, Înfățișarea-I s-a schimbat, Iar hainele I s-au albit Și cu putere-au strălucit. Cu El, atunci, și doi bărbați Se-aflau, pe iarbă așezați. Ei erau Moise și Ilie, Și-I spuseră cum va să fie Al Său sfârșit, pierzându-Și slava, Când, la Ierusalim, pleca-va. Petru și cei ce-L însoțeau, Din greu, cu somnul, se luptau. Însă, atunci, când s-au trezit Iar ochii li s-au limpezit, Văzură slava Domnului Și, pe cei doi, în jurul Lui. Ei, chiar atuncea, de Iisus, Se despărțeau, când Petru-a spus: „Învățătorule, e bine Să fim aici. Eu, pentru Tine – Și pentru Moise și Ilie – Fac, adăpost ca să vă fie, Câte-o colibă. Ți-ar plăcea?” Când Petru, încă, mai vorbea, Un nor, din slavă, a venit, Cu umbra i-a acoperit Și-un glas s-a auzit, din nor, Înspăimântând, pe muritor: „El Îmi e Fiul Preaiubit! În El, plăcerea, Mi-am găsit, Iar voi, de El, să ascultați Și, întru totul, să-L urmați!” Tăcuta-n urmă acel glas, Iar Domnul, singur, a rămas. Cei trei discipoli ce-au privit Scena, nimic n-au povestit, Despre ciudata întâmplare, Atunci, și-n ziua următoare. Din munte, s-au înapoiat, A doua zi. I-au așteptat Norodul, ce voia, nespus, Ca să Îl vadă pe Iisus. Un om, din gloată, necăjit Și-ndurerat, a îndrăznit Ca să Îl roage, pe Iisus: „Învățătorule!” – I-a spus – „Cu îndurare, rogu-Te, La al meu fiu, Tu uită-Te, Pentru că-l am numai pe el. Are un duh, iar duhu-acel – Când îl apucă – îl muncește, Și-atât de mult îl chinuiește – Întrecând orișice măsură – Până când spume, e la gură. Atât de mult, dracul îl ține. Încât de-abia își mai revine. Pe-ai Tăi discipoli, i-am rugat Să-l vindece: au încercat, Însă, oricât de mult au vrut, Să-i scoată duhul, n-au putut.” „O, neam necredincios și rău! Cât voi mai fi, în sânul tău? Cât să te sufăr Eu, pe tine?! Adu-l, pe fiul tău, la Mine!” Pe când băiatul își făcea, Drum, prin mulțime, și venea, Către Iisus, dracul, furios, L-a scuturat, l-a trântit jos, Până aproape-a leșinat. Atunci, Iisus duhu-a certat: Să iasă-afar’ i-a poruncit Și astfel, s-a-nsănătoșit Copilul, fiind dat, apoi, La al său tată, înapoi. Gloata, cuprinsă de uimire, Privea a Domnului mărire. Pe când noroadele, uimite, Erau, de cele săvârșite, Sub ale lor priviri, Iisus, Discipolilor Săi, le-a spus

Luca 9:1-43 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)

Chemându-i pe cei doisprezece, [Isus] le-a dat autoritate asupra tuturor diavolilor și puterea de a vindeca boli; apoi i-a trimis să predice împărăția lui Dumnezeu și să-i vindece pe cei bolnavi. Și le-a spus: „Să nu luați nimic la drum: nici baston, nici desagă, nici pâine, nici arginți și nici să nu aveți câte două tunici; și în orice casă intrați, rămâneți acolo și de acolo să plecați! Dacă unii nu vă primesc, ieșind din cetatea aceea, scuturați-vă praful de pe picioare ca mărturie împotriva lor!”. Plecând, [discipolii] străbăteau fiecare sat predicând evanghelia și vindecând pretutindeni. Iród tetrarhul a auzit despre toate cele întâmplate și era nedumerit pentru că unii ziceau: „Ioan a înviat din morți”, alții: „S-a arătat Ilíe”; iar alții: „A înviat unul dintre profeții cei vechi”. Atunci Iród a spus: „Pe Ioan eu l-am decapitat: cine este dar acesta despre care aud atâtea?”. Și căuta să-l vadă. După ce s-au întors, apostolii i-au povestit tot ceea ce au făcut, iar el, luându-i cu sine, s-a retras deoparte, într-o cetate numită Betsáida. Când au aflat mulțimile, au mers după el. El le-a primit și le-a vorbit despre împărăția lui Dumnezeu, vindecându-i pe bolnavi. Începuse să se lase înserarea; atunci, apropiindu-se cei doisprezece, i-au spus: „Dă drumul mulțimii pentru ca, mergând prin satele și ținuturile dimprejur, să-și găsească adăpost și de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu!”. El însă le-a spus: „Dați-le voi să mănânce!”. Dar ei au răspuns: „Nu avem mai mult de cinci pâini și doi pești. Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta!”. Erau cam cinci mii de bărbați. Atunci le-a zis discipolilor săi: „Puneți-i să se așeze în grupuri de câte cincizeci!”. Ei au făcut astfel și i-au așezat pe toți. Atunci, luând cele cinci pâini și cei doi pești, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt și le-a dat discipolilor ca să le pună înaintea mulțimii. Toți au mâncat și s-au săturat și au adunat din ceea ce a prisosit pentru ei, din bucățile [de pâine], douăsprezece coșuri. Pe când era singur în rugăciune, iar discipolii erau cu el, [Isus] i-a întrebat, zicând: „Cine spun mulțimile că sunt eu?”. Ei i-au răspuns: „«Ioan Botezătorul», alții «Ilíe», iar alții că «a înviat unul dintre profeții cei vechi»”. El le-a spus: „Dar voi cine spuneți că sunt?”. Atunci, răspunzând, Petru a zis: „Cristosul lui Dumnezeu!”. Dar el le-a interzis cu strictețe să spună aceasta cuiva, zicând: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și de cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie”. Apoi le spunea tuturor: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze! Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde, cine însă își va pierde viața pentru mine, acela o va salva. Așadar, ce-i folosește omului dacă a câștigat lumea întreagă, dar se pierde sau se ruinează pe sine? Căci, dacă cineva se rușinează de mine și de cuvintele mele, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni în gloria sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Adevărat vă spun: sunt unii dintre cei de față care nu vor gusta moartea până când nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu”. Cam la opt zile după aceste cuvinte, i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan și pe Iacób și s-a urcat pe munte ca să se roage. Și în timp ce se ruga, înfățișarea feței lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. Și iată, doi bărbați vorbeau cu el: aceștia erau Moise și Ilíe, care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea lui ce avea să se împlinească în Ierusalím. Iar Petru și cei care erau cu el erau toropiți de somn; când s-au trezit, au văzut gloria lui și pe cei doi bărbați care stăteau de vorbă cu el. Când aceștia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: „Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilíe!”, neștiind, de fapt, ce zice. Pe când spunea acestea, a apărut un nor și i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. Atunci a fost o voce din nor, spunând: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultați de el!”. Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut și nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut. În ziua următoare, după ce a coborât de pe munte, i-a ieșit în cale o mulțime mare. Și iată, un bărbat din mulțime a strigat: „Învățătorule, te rog, privește la fiul meu, pentru că este singurul meu [copil] și, iată, un duh îl ia în stăpânire și, pe neașteptate, strigă, îl scutură [puternic] de spumegă și, apoi, cu greu pleacă de la el, lăsându-l epuizat! I-am rugat pe discipolii tăi să-l scoată, dar n-au putut!”. Atunci Isus, răspunzând, a zis: „O, generație necredincioasă și perversă, până când voi mai fi cu voi și vă voi suporta? Adu-l pe fiul tău aici!”. Când s-a apropiat acesta de el, diavolul l-a aruncat la pământ și l-a scuturat cumplit. Dar Isus i-a poruncit cu asprime duhului necurat, l-a vindecat pe copil și l-a dat tatălui său. Toți erau uluiți de măreția lui Dumnezeu.

Luca 9:1-43 Noua Traducere Românească (NTR)

Isus i-a chemat pe cei doisprezece, le-a dat putere și autoritate peste toți demonii, precum și peste boli, ca să le vindece, și i-a trimis să proclame Împărăția lui Dumnezeu și să-i vindece pe cei neputincioși. El le-a zis: „Să nu luați nimic cu voi pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici argint, și să nu aveți două cămăși. În orice casă intrați, rămâneți acolo și din locul acela să plecați. Și oriunde nu vă vor primi, scuturați-vă praful de pe picioare când ieșiți din cetatea aceea, ca mărturie împotriva lor“. Ei au plecat și au călătorit prin sate, vestind Evanghelia și vindecând pretutindeni. Tetrarhul Irod a auzit despre toate câte se întâmplaseră și era nedumerit, pentru că unii ziceau că Ioan fusese înviat dintre cei morți. Alții ziceau că s-a arătat Ilie, iar alții că a înviat vreun profet dintre cei din vechime. Dar Irod a zis: „Pe Ioan l-am decapitat. Deci, Cine este Acesta despre Care aud asemenea lucruri?“. Și încerca să-L vadă. Când s-au întors, apostolii I-au povestit lui Isus tot ce au făcut. El i-a luat deoparte și s-au retras, doar ei singuri, spre o cetate numită Betsaida. Dar mulțimile au aflat lucrul acesta și L-au urmat. El le-a primit bine, le-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare. Când ziua era pe sfârșite, cei doisprezece s-au apropiat și I-au zis: ‒ Lasă mulțimea să se ducă prin satele și cătunele dimprejur, ca să găsească găzduire și provizii, fiindcă aici suntem într-un loc pustiu. Însă El le-a zis: ‒ Dați-le voi să mănânce! Ei I-au răspuns: ‒ N-avem cu noi mai mult de cinci pâini și doi pești. Le putem da numai dacă ne ducem noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta! Căci erau aproape cinci mii de bărbați. Isus le-a zis ucenicilor Săi: ‒ Puneți-i să se așeze în grupuri de aproximativ cincizeci! Ei au făcut întocmai – i-au pus pe toți să se așeze. Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, le-a binecuvântat și le-a frânt. Apoi le-a dat ucenicilor, ca să le așeze înaintea mulțimii. Ei au mâncat cu toții și s-au săturat. Și s-au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase. Într-o zi, în timp ce Se ruga singur, cu El fiind doar ucenicii, Isus i-a întrebat, zicând: ‒ Cine zic mulțimile că sunt Eu? Ei, răspunzând, au zis: ‒ Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții zic că ești Ilie, iar alții spun că a înviat un profet dintre cei din vechime. El le-a zis: ‒ Dar voi, cine ziceți că sunt Eu? Petru, răspunzând, a zis: ‒ Tu ești Cristosul lui Dumnezeu! Însă Isus le-a atras atenția și le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta, zicând: ‒ Fiul Omului trebuie să sufere multe și să fie respins de bătrâni, de conducătorii preoților și de cărturari, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat. Apoi le-a spus tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața, de dragul Meu, o va salva. Într-adevăr, la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă s-ar distruge sau s-ar pierde pe sine însuși? Căci de cel ce îi va fi rușine de Mine și de cuvintele Mele, de acela Îi va fi rușine și Fiului Omului când va veni în gloria Sa, a Tatălui și a sfinților îngeri. Adevărat vă spun că sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu“. Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a urcat pe munte ca să Se roage. În timp ce Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, iar hainele Lui au devenit strălucitor de albe. Și iată că doi bărbați stăteau de vorbă cu El – erau Moise și Ilie, care se arătaseră în glorie. Ei vorbeau despre plecarea Lui, pe care urma s-o ducă la îndeplinire în Ierusalim. Petru și cei ce erau cu el erau îngreunați de somn, dar, când s-au trezit bine, au văzut gloria Lui și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. Tocmai când aceștia se despărțeau de El, Petru I-a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie“. Nu știa ce zice. În timp ce spunea el aceste lucruri, a venit un nor și i-a acoperit. Când au intrat în nor, s-au înspăimântat. Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu, pe Care L-am ales! De El să ascultați!“. Când s-a auzit glasul, Isus Se afla acolo singur. Ei au păstrat tăcerea și, în zilele acelea, n-au istorisit nimănui nimic despre lucrurile pe care le văzuseră. În ziua următoare, când au coborât de pe munte, o mare mulțime L-a întâmpinat pe Isus. Și iată că un bărbat din mulțime a strigat: ‒ Învățătorule, Te rog să privești cu îndurare la fiul meu, căci este singurul meu fiu! Iată, un duh îl apucă și deodată el începe să strige. Acel duh îl face să aibă convulsii și spume la gură și cu greu pleacă de la el, lăsându-l zdrobit! I-am rugat pe ucenicii Tăi să-l alunge, dar n-au putut. Isus, răspunzând, a zis: ‒ O, generație necredincioasă și pervertită! Până când voi mai fi cu voi și vă voi mai îngădui? Adu-l aici pe fiul tău! Chiar în timp ce băiatul se apropia, demonul l-a trântit la pământ și l-a aruncat în convulsii. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l-a vindecat pe băiat și l-a dat înapoi tatălui său. Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu.

Luca 9:1-43 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să vindece bolile. Apoi, i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să tămăduiască pe cei bolnavi. „Să nu luați nimic cu voi pe drum”, le-a zis El; „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine. În orice casă veți intra, să rămâneți acolo, până veți pleca din locul acela. Și dacă nu vă vor primi oamenii, să ieșiți din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.” Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia și săvârșind pretutindeni tămăduiri. Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârșite de Isus și stătea în cumpănă, neștiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morți; alții ziceau că s-a arătat Ilie; și alții ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime. Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?” Și căuta să-L vadă. Apostolii, când s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine și S-a dus la o parte, lângă o cetate numită Betsaida. Noroadele au priceput lucrul acesta și au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și vindeca pe cei ce aveau trebuință de vindecare. Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat și I-au zis: „Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele și cătunele de primprejur să găzduiască și să-și caute de ale mâncării, pentru că aici suntem într-un loc pustiu.” Isus le-a zis: „Dați-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „N-avem decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă ne vom duce noi înșine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.” Și erau aproape cinci mii de bărbați. Isus a zis ucenicilor Săi: „Puneți-i să șadă jos în cete de câte cincizeci.” Așa au și făcut: i-au pus pe toți să șadă jos. Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat ochii spre cer și le-a binecuvântat. Apoi, le-a frânt și le-a dat ucenicilor să le împartă norodului. Au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimiturile rămase. Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Ei I-au răspuns: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alții zic că ești Ilie; alții zic că a înviat un proroc din cei din vechime.” „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I-a răspuns Petru. Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta. Apoi, a adăugat că Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învieze. Apoi a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși? Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.” Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și S-a suit pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. Și iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbați: erau Moise și Ilie, care se arătaseră în slavă și vorbeau despre sfârșitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim. Petru și tovarășii lui erau îngreuiați de somn, dar, când s-au deșteptat bine, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. În clipa când se despărțeau bărbații aceștia de Isus, Petru a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune. Pe când vorbea el astfel, a venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat când i-au văzut intrând în nor. Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați.” Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră. A doua zi, când s-au coborât de pe munte, o gloată mare a întâmpinat pe Isus. Și un om din mijlocul mulțimii a strigat: „Învățătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el. Îl apucă un duh și, deodată, răcnește; și duhul îl scutură cu putere, așa că băiatul face spumă la gură și cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropșit de tot. Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată și n-au putut.” „O, neam necredincios și pornit la rău”, a răspuns Isus, „până când voi fi cu voi și vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.” Pe când venea băiatul, dracul l-a trântit la pământ și l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat și l-a dat înapoi tatălui său. Și toți au rămas uimiți de mărirea lui Dumnezeu.