Luca 9
9
Trimiterea celor doisprezece
1Iisus, la Sine, i-a chemat,
Pe ucenici. Puteri le-a dat,
De-a scoate duhuri necurate
Și boli de a fi vindecate.
Ei, doisprezece inși, erau
Și, pe Iisus, Îl însoțeau.
2Când a sfârșit, Domnul Iisus,
La ucenicii Săi, le-a spus,
Să meargă și, norodului,
Împărăția Domnului,
Mereu, s-o propovăduiască,
În orice loc; să lecuiască,
Pe toți bolnavii, le-a mai dat
În grijă-atunci când au plecat.
3„Să nu luați, traistă, la voi,
Pâine, sau schimb de haine noi.
Nici un toiag să nu luați,
Nici bani, la voi, să nu purtați.
4La casa-n care poposiți,
Rămâneți până părăsiți
Locul acel. Când, undeva,
5Nu vă primește cineva,
Grabnic, de-acolo, să plecați
Și, praful, să îl scuturați,
De pe-ncălțări, ca el să-i fie,
Acelui loc, de mărturie.”
6Din sat, în sat, ei au pornit
Și, Evanghelia, au vestit.
Bolnavii, ce la ei veneau,
La vorba lor, se vindecau.
Irod nu știe ce să creadă despre Iisus
7Irod, multe, a auzit,
Despre ceea ce-a săvârșit
Iisus, însă, era mirat,
Căci uni-au zis că a-nviat
Ioan, din morți; alții ziceau
8Că a venit Ilie, sau
Că vreun proroc care-a trăit
În vremuri vechi, a revenit.
9Irod zicea, în gândul lui:
„Dar eu, Botezătorului,
I-am tăiat capul, deci, Acel,
De care-aud, nu este el!
Dar cine ar putea să fie?
Cine-ar putea să-mi spună, mie?”
Astfel, cădea gândului pradă
Și căuta, mereu, să-L vadă.
Înmulțirea pâinilor
10Apostolii au revenit,
Toți, la Iisus, și-au povestit
Ceea ce li s-a întâmplat,
Pe drum, și cum i-au învățat,
Pe oameni, precum El le-a spus.
Atuncea, i-a luat Iisus,
La Sine și s-au îndreptat
Înspre Betsaida, de îndat’.
11Norodu-a mers, pe urma Lui;
De-mpărăția Domnului,
El a vorbit, tămăduind
Pe-oricine fost-a suferind.
12Cei doisprezece-ntr-un târziu,
I-au spus: „Acest loc e pustiu
Și iată că s-a înserat.
Norodul trebuie lăsat,
Să plece. Lasă-l, nu-l mai ține!
Să meargă-n satele vecine,
Pâine, să-și ia; căci nimeni n-are,
Nici o fărâmă, de mâncare.”
13Iisus le-a zis, atunci: „Nu stați!
Ci, de mâncare, să le dați,
Chiar voi!” Ei ziseră: „Glumești?
Avem cinci pâini doar, și doi pești.
Dar dacă vrei, noi ne vom duce,
Să cumpărăm, și vom aduce
Merinde, pentru toți, să știi.”
14Erau acolo cam cinci mii
De oameni; n-au fost numărați
Femei, copii – numai bărbați.
Iisus răspunse: „Așa deci.
Atunci, în cete de cincizeci,
Le spuneți ca să se grupeze,
Iar apoi, jos, să se așeze.”
15Ei au făcut precum le-a spus.
Pe toți, să șadă jos, i-au pus.
16Iisus luă cele cinci pâini
Și pești-n ale Sale mâini.
Ochii, spre cer, Și-a ridicat,
Hrana, a binecuvântat,
Dând-o discipolilor Lui,
S-o dea, apoi, norodului.
17Toți cei prezenți s-au săturat,
Iar după masă-au ridicat,
Douăsprezece coșuri, rase,
Cu firmiturile rămase.
Mărturisirea lui Petru
18Odată, când Domnul Iisus –
Ca să se roage – era dus
Numai cu ucenicii Lui,
Departe de-a norodului
Învălmășeală, a-ntrebat:
„Să-Mi spuneți, oare, n-ați aflat,
Ce zice lumea, despre Mine?
Știe norodu-acesta, cine
Sunt Eu?” „Precum spune poporul,
19Tu ești Ioan Botezătorul” –
Au răspuns ei atunci – „Ilie,
Cel care-i așteptat să vie,
Spun alții, că ai fi; proroc,
Ești, după mulți, din acest loc.”
20„Voi, însă”, a-ntrebat El, iar,
„Voi cine credeți că sunt, dar?”
Petru a zis: „Așa cred eu:
Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”
21Iisus, discipolilor Lui,
Să nu mai spună, nimănui,
Lucrul acest, le-a poruncit.
22A început și le-a vorbit,
Apoi, de viitorul Lui.
Le-a spus că Fiul omului
Va avea mult de pătimit,
Că El va fi tăgăduit
De cei bătrâni, de cărturari,
Precum și de preoții mari,
Că omorât are să fie,
Dar, în trei zile, va să-nvie.
Cum să urmăm pe Iisus
23Iisus, Marele-nvățător,
Vorbit-a, astfel, tuturor:
„Cel care-i hotărât și vrea
Ca să pășească-n urma Mea,
Se lepede, atunci, de sine,
Să își ia crucea și, pe Mine,
Să Mă urmeze! Pentru că,
24Oricine-i cel ce încearcă
Să-și scape viața, va muri!
Însă, acel ce va pieri,
Din a Mea pricină, acel
O s-o câștige, pentru el!
25Care-i folosul omului –
Chiar dacă lumea este-a lui –
Dacă o să se prăpădească?
La ce o să îi folosească,
Atunci, când viața, nu-și păstrează?
26Acel care se rușinează,
De Mine, de cuvântul Meu,
Asculte dar, ce îi spun Eu:
La fel, și Fiul omului,
Când va veni în slava Lui –
A Tatălui și-a sfinților –
Și El, de acel muritor,
Are ca să se rușineze.
Iată, v-am spus, ce-o să urmeze.
27Adevărat vă spun, căci cei
Ce sunt aici, mulți dintre ei,
Al morții gust, n-au să-l simțească,
Până când nu au să zărească,
A Domnului Împărăție,
Care e gata ca să vie.”
Schimbarea la față
28Cam după opt zile, Iisus –
Spre-a Se ruga – în munți, S-a dus.
Cei trei, care Îl însoțeau,
Petru, Ioan, Iacov erau.
29În vremea-n care S-a rugat,
Înfățișarea-I s-a schimbat,
Iar hainele I s-au albit
Și cu putere-au strălucit.
30Cu El, atunci, și doi bărbați
Se-aflau, pe iarbă așezați.
Ei erau Moise și Ilie,
31Și-I spuseră cum va să fie
Al Său sfârșit, pierzându-Și slava,
Când, la Ierusalim, pleca-va.
32Petru și cei ce-L însoțeau,
Din greu, cu somnul, se luptau.
Însă, atunci, când s-au trezit
Iar ochii li s-au limpezit,
Văzură slava Domnului
Și, pe cei doi, în jurul Lui.
33Ei, chiar atuncea, de Iisus,
Se despărțeau, când Petru-a spus:
„Învățătorule, e bine
Să fim aici. Eu, pentru Tine –
Și pentru Moise și Ilie –
Fac, adăpost ca să vă fie,
Câte-o colibă. Ți-ar plăcea?”
34Când Petru, încă, mai vorbea,
Un nor, din slavă, a venit,
Cu umbra i-a acoperit
Și-un glas s-a auzit, din nor,
Înspăimântând, pe muritor:
35„El Îmi e Fiul Preaiubit!
În El, plăcerea, Mi-am găsit,
Iar voi, de El, să ascultați
Și, întru totul, să-L urmați!”
36Tăcuta-n urmă acel glas,
Iar Domnul, singur, a rămas.
Cei trei discipoli ce-au privit
Scena, nimic n-au povestit,
Despre ciudata întâmplare,
Atunci, și-n ziua următoare.
Vindecarea unui îndrăcit
37Din munte, s-au înapoiat,
A doua zi. I-au așteptat
Norodul, ce voia, nespus,
Ca să Îl vadă pe Iisus.
38Un om, din gloată, necăjit
Și-ndurerat, a îndrăznit
Ca să Îl roage, pe Iisus:
„Învățătorule!” – I-a spus –
„Cu îndurare, rogu-Te,
La al meu fiu, Tu uită-Te,
Pentru că-l am numai pe el.
39Are un duh, iar duhu-acel –
Când îl apucă – îl muncește,
Și-atât de mult îl chinuiește –
Întrecând orișice măsură –
Până când spume, e la gură.
Atât de mult, dracul îl ține.
Încât de-abia își mai revine.
40Pe-ai Tăi discipoli, i-am rugat
Să-l vindece: au încercat,
Însă, oricât de mult au vrut,
Să-i scoată duhul, n-au putut.”
41„O, neam necredincios și rău!
Cât voi mai fi, în sânul tău?
Cât să te sufăr Eu, pe tine?!
Adu-l, pe fiul tău, la Mine!”
42Pe când băiatul își făcea,
Drum, prin mulțime, și venea,
Către Iisus, dracul, furios,
L-a scuturat, l-a trântit jos,
Până aproape-a leșinat.
Atunci, Iisus duhu-a certat:
Să iasă-afar’ i-a poruncit
Și astfel, s-a-nsănătoșit
Copilul, fiind dat, apoi,
La al său tată, înapoi.
Iisus vestește moartea și învierea Sa
43Gloata, cuprinsă de uimire,
Privea a Domnului mărire.
Pe când noroadele, uimite,
Erau, de cele săvârșite,
Sub ale lor priviri, Iisus,
Discipolilor Săi, le-a spus:
44„Uitați-vă cu toți, la Mine,
Și ascultați-Mă dar, bine:
Al omului Fiu, dragilor,
În mâinile oamenilor,
Dat fi-va!” Toți Îl ascultau,
45Dar vorbele-I, nu-I pricepeau,
Fiindu-le acoperit
Al Său cuvânt; n-au îndrăznit,
Nimic a-L întreba, căci teamă,
La toți le-a fost, de bună seamă.
Cine este cel mai mare?
46Apoi, au vrut să afle, care,
Dintre ei, este cel mai mare.
47Gândul, le-a cunoscut Iisus,
Și-un copilaș, El le-a adus:
48„Dacă, acest copil, cumva,
Primit va fi, de cineva,
În casă, în Numele Meu,
Acolo voi intra și Eu;
Astfel, în casa ‘ceea, vine
Cel care M-a trimis pe Mine.
Aflați dar, că acela care
Este mai mic, e cel mai mare.”
49Ioan a zis, către Hristos:
„Noi am văzut, cum draci, a scos,
În al Tău Nume, cineva.
Când am văzut așa ceva –
Și pentru că nu ne-a urmat –
Pe acel om, nu l-am lăsat
Să mai lucreze-n al Tău Nume.”
50Iisus a zis: „În astă lume,
Cel ce nu vi se-mpotrivește,
A fi cu voi, se dovedește.
Un lucru, deci, voiesc să știți:
Pe-acela, să nu-l mai opriți!”
„Foc din cer”
51Când vremea s-a apropiat –
Iisus urmând a fi luat
La ceruri – El a socotit
Că este timpul potrivit,
Ca, spre Ierusalim, să plece,
Să-nfrunte ce se va petrece.
52În fața Sa, soli au plecat,
Care, un loc, au căutat
Să-I afle, pentru găzduit,
Dar, nici un loc, nu au găsit;
Satul Samaritenilor
53Nu L-a primit pe-nvățător,
Când a pornit – așa cum știm –
Să meargă, la Ierusalim.
54Văzând, doi ucenici ai Săi –
Ioan și Iacov – cât de răi
Sunt oamenii acelui loc,
Au zis: „Doamne, nu vrei, ca foc,
Să poruncim să se pogoare,
Din ceruri, și să îi omoare,
Așa cum s-a-ntâmplat să fie
Și-atunci, în vremea lui Ilie?”
55Iisus S-a-ntors și i-a certat:
„Nu știți ce duh va insuflat!
56Nu pierderea sufletului,
Dorește Fiul omului.
El vrea, o cale, să gătească,
Prin care, să îl mântuiască.”
Cum să urmăm pe Iisus
57Un om venit-a, la Iisus,
I s-a-nchinat și-apoi, a spus:
„Doamne, eu intenționez,
Oriunde mergi, să Te urmez!”
58Iisus răspunse: „Vulpile
Au vizuini, păsările
Au cuiburi. Fiul omului,
Însă, nu are-un loc al Lui,
Unde să Își așeze capul.”
59„Urmează-Mă”– i-a spus, la altul.
Omu-i răspunse: „Doamne, eu
Vreau să-l îngrop, pe tatăl meu.”
60„Această grijă, să n-o porți!
Morții îngroape-și ai lor morți!” –
Zise Iisus – „Du-te-ți zic Eu,
Vestește, a Lui Dumnezeu
Împărăție, tuturor!”
61Un altul, către-nvățător,
A spus: „Doamne, la rândul meu,
Doresc să Te urmez și eu,
Dar vreau, întâi, de la ai mei,
Să-mi iau rămas bun.” „Toți acei
62Care, la plugul, privesc ‘napoi –
I-a zis Domnul Iisus, apoi –
„De-a Domnului Împărăție,
Nevrednici sunt, vreau să se știe!”
Selectat acum:
Luca 9: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
