Faptele Apostolilor 27:11-13
Faptele Apostolilor 27:11-13 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Cu toate acestea, centurionul l-a crezut pe căpetenia vasului și pe proprietarul corăbiei mai mult decât cele spuse de Pavel. Iar pentru că limanul nu era bun pentru iernat, cei mai mulți s-au înțeles să plece și de acolo, dacă ar fi posibil să ajungă cumva să ierneze la Fenix, un liman din Creta și care este orientat spre sud-vest și nord-vest. Iar când vântul de sud a suflat ușor, presupunând că și-au atins scopul, ridicând ancora, au navigat aproape de Creta.
Faptele Apostolilor 27:11-13 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Sutașul a ascultat mai mult de cârmaci și de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel. Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, așezat spre miazăzi-apus și spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo. Începuse să sufle un vânt ușor de miazăzi și, ca unii care se credeau stăpâni pe țintă, au ridicat ancorele și au pornit cu corabia pe marginea Cretei.
Faptele Apostolilor 27:11-13 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Centurionul a ascultat însă mai mult de căpitanul corăbiei şi de stăpânul ei, decât de vorbele lui Pavel. Şi, cum portul nu era bun de iernat, majoritatea au hotărât să plece de acolo şi, dacă se poate, să ajungă să ierneze în Fenix, un port aşezat cu faţa spre nord-vest şi sud-vest. Începuse să sufle un vânt slab din sud, iar ei s-au gândit că îşi vor putea îndeplini planul; au ridicat ancora şi au pornit să navigheze de-a lungul Cretei, aproape de ţărm.
Faptele Apostolilor 27:11-13 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Dar centurionul s‑a încrezut mai mult în căpitan și în proprietarul corabiei decât în spusele lui Pavel. Și fiindcă limanul nu era prielnic pentru iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pentru ca, dacă va fi cu putință, să ajungă să ierneze la Fenix, un liman al Cretei, cu vedere spre nord‑vest și sud‑vest. Începuse să sufle ușor vântul din sud și, crezând că pot ajunge la țintă, au ridicat ancorele și s‑au ținut de coasta Cretei.
Faptele Apostolilor 27:11-13 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Sutașul a ascultat mai mult de cârmaci și de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel. Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, așezat spre miazăzi-apus și spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo. Începuse să sufle un vânt ușor de miazăzi și, ca unii care se credeau stăpâni pe țintă, au ridicat ancorele și au pornit cu corabia pe marginea Cretei.
Faptele Apostolilor 27:11-13 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Dar centurionul a ignorat ce spusese Pavel; și a ascultat sfatul pe care i l-au dat comandantul corăbiei și proprietarul ei. Ei intenționau să ierneze acolo, dar au constatat că acest lucru le era imposibil. Atunci cei mai mulți dintre oamenii din corabie l-au convins să călătorească mai departe pe mare până la Fenix. Acesta era un port al Cretei și avea deschidere atât spre nord-est, cât și spre sud-vest. Vântul bătea ușor dinspre sud; și crezând că vor ajunge relativ ușor acolo, au plecat pe lângă insula Creta și au navigat cât au putut de aproape de ea.
Faptele Apostolilor 27:11-13 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Sutașul, însă, a plecat Urechea și a ascultat, Mai mult, vorba cârmaciului Precum și pe-a stăpânului Corăbiei, decât la ceea Ce spuse Pavel. De aceea, Din locu-acela, am plecat Și, un liman – bun de iernat – Cătarăm noi. Mulți s-au gândit, Că locul cel mai potrivit, Fenix ar fi, un loc aflat În Creta – el e așezat În miazănoapte, spre apus, Și înspre miazăzi, în sus. Din miazăzi, vântu-a-nceput, Ușor, să sufle, și-au crezut Toți, că, la țintă, au s-ajungă, Căci calea nu-i așa de lungă. De-aceea, ei au ridicat Sus ancora și-au navigat Pe lângă Creta. Dar, de-odată
Faptele Apostolilor 27:11-13 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Centurionul avea mai multă încredere în timonier și căpitan decât în cuvintele lui Paul. Deoarece portul nu era potrivit pentru iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo și, dacă ar fi posibil, să ajungă să ierneze la Fénix, un port din Créta, orientat spre vântul de sud-vest și cel de nord-vest. Când a început să sufle vântul din sud, ei au crezut că își pot realiza planul; au ridicat ancora și au început să navigheze pe lângă Créta.
Faptele Apostolilor 27:11-13 Noua Traducere Românească (NTR)
Dar centurionul era mai convins de cuvintele căpitanului și ale proprietarului corabiei decât de cuvintele lui Pavel. Întrucât portul era nepotrivit pentru a petrece iarna acolo, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pe mare, ca să poată ajunge cumva în Fenix – un port din Creta, îndreptat spre sud-vest și nord-vest – și să ierneze acolo. Vântul de sud sufla ușor, astfel încât, crezând că-și vor putea atinge scopul, au ridicat ancora, pornind de-a lungul coastei Cretei, cât se putea de aproape.