Faptele apostolilor 27
27
Plecarea lui Pavel la Roma
1Către Italia, apoi,
S-a hotărât, să mergem noi.
Pavel, atunci, a fost luat –
Cu alți câțiva cari s-au aflat
Închiși – și dați unui sutași
Din fruntea cetei de ostași
Augusta. Iuliu, s-a numit
Acel sutaș. La Adramit,
2Într-o corabie-am urcat,
Care avea de navigat
Spre coasta Asiei. Cu noi,
Veni și Aristarh apoi –
Macedonean era, de fel,
Și, la Tesalonic, sta el.
3Când, la Sidon, am poposit,
Iuliu, pe Pavel, l-a-nvoit –
Căci omenos el se purta
Cu Pavel – de a-și vizita
4Prietenii. Iar am pornit,
Pe-a apei cale, și-am plutit
Pe lângă Cipru, căci băteau
Vânturi ce ni se-mpotriveau.
5Trecurăm marea ce scălda
Cilicia și cari uda
Pământul din Pamfilia,
Sosind la Mira-n Licia.
6Sutașu-acolo a plecat
Și-altă corabie-a cătat.
Găsit-a una, cari venea
Tocmai din Alexandria,
Urmând să plece, mai apoi,
Către Italia. Pe noi,
Grabnic, ne-a dus de am suit
7Pe puntea ei, și am plutit,
Încet, cu mare greutate,
Pe apele învolburate,
Mai multe zile. Am atins
Cnidul, dar vântul ne-a împins
Și, să oprim, nu am putut.
De capul Cretei, am trecut
Lângă Salmona. De abia
8Înainta corabia,
Pe lângă insulă. Apoi,
Cu mare greu, ajuns-am noi,
La locul care s-a chemat
„Limanuri bune”, loc aflat
Aproape de cetatea care
Se numea Lasea. Peste mare,
9Au început vânturi să bată,
Și-astfel, călătoria, iată,
Primejdioasă s-a făcut,
Căci chiar și „postul” a trecut.
De-aceea, Pavel i-a-nștiințat,
10Pe ceilalți: „Eu am observat
Cum că astă călătorie,
Ușoară, nu are să fie.
S-a arătat primejdioasă
Și, pe deasupra, păguboasă
Pentru noi toți – corabiei,
Precum și-ncărcăturii ei,
Și pentru viața noastră chiar.
V-am spus să aveți grijă doar.”
11Sutașul, însă, a plecat
Urechea și a ascultat,
Mai mult, vorba cârmaciului
Precum și pe-a stăpânului
Corăbiei, decât la ceea
Ce spuse Pavel. De aceea,
12Din locu-acela, am plecat
Și, un liman – bun de iernat –
Cătarăm noi. Mulți s-au gândit,
Că locul cel mai potrivit,
Fenix ar fi, un loc aflat
În Creta – el e așezat
În miazănoapte, spre apus,
Și înspre miazăzi, în sus.
13Din miazăzi, vântu-a-nceput,
Ușor, să sufle, și-au crezut
Toți, că, la țintă, au s-ajungă,
Căci calea nu-i așa de lungă.
De-aceea, ei au ridicat
Sus ancora și-au navigat
Pe lângă Creta. Dar, de-odată,
14Marea a fost învolburată,
De Eurachilon, vânt care
Bătea cu o putere mare,
Pe insulă. Corabia,
15Să lupte-n contră-i, nu putea;
De-aceea, ea a fost luată
Și-n voia lui a fost purtată.
16În grabă mare-am ocolit
Ostrovul – care s-a numit
Clauda – și abia am pus
Mâna pe luntre. Apoi, sus
17Am ridicat-o, imediat,
Și-n urmă-au întrebuințat
Mijloacele de ajutor.
Cu frânghii, au încins, de zor,
Corabia și au lăsat,
Jos, pânzele, căci s-au speriat
Să nu fie, de vânt, luați
Și, peste Sirta, aruncați.
În voia valurilor, noi
Rămas-am să plutim apoi.
18Fiind furtuna tot mai tare,
În zori, am aruncat, în mare,
Încărcătura ce-o avea,
În cala ei, corabia.
19A treia zi, am aruncat
Uneltele. N-a luminat –
20Mai multe zile – soarele;
Nu s-au văzut nici stelele.
Furtuna s-a-ntețit mai tare,
Încât, nădejdea de scăpare,
Toți am pierdut-o. N-am mâncat,
21De multă vreme. S-a sculat,
Atuncea, în mijlocul lor,
Pavel zicând: „Oamenilor!
Vă spun că ar fi fost mai bine
De m-ați fi ascultat pe mine –
În Creta – când v-am îndemnat
Să ne oprim. Am fi scăpat
Și de primejdie, precum
Și de-astă pagubă. Acum,
22Vă sfătuiesc, veseli să fiți,
Pentru că nu o să pieriți.
Pierderi, nimeni nu va avea –
Pierdută-i doar corabia.
23Un înger, al lui Dumnezeu –
Al cărui slujitor sunt eu –
Azi noapte, mi s-a arătat
Și-această veste, el mi-a dat:
24„Tu, Pavele, teamă să n-ai,
Pentru că trebuie să stai,
La Roma, ca să îi vorbești
Cezarului. Astfel, primești
Pe toți cei cari te-au însoțit
La drum, căci ți i-a dăruit
Chiar Dumnezeu.” Așa mi-a spus
Îngeru-acel, apoi, s-a dus.
25Deci, liniștiți-vă, căci eu
Mă-ncred în ce-a zis Dumnezeu,
Și totul fi-va împlinit
Așa precum El a vorbit.
26Avem, peste-un ostrov, să dăm:
Atenți doar, trebuie să stăm.”
27De paisprezece nopți eram
Purtați de valuri și pluteam
Bătuți de vânturi, la-ntâmplare,
Pe Adriatica, pe mare.
La miezul nopții, am simțit
Că marinari-au bănuit
Cum că acum aproape sânt
De un liman, deci de pământ.
28Pe dată, ei au măsurat
Apa, și-atuncea, au aflat
Că douăzeci de stânjeni are,
În adâncime, după care,
Încă puțin, am mai plutit
Și, cinșpe stânjeni, au găsit.
29De teamă să nu se lovească
De stâncă și să se zdrobească
Corabia, au aruncat,
Spre partea dinspre cârmă-ndat’,
Chiar patru ancore, iar noi,
Zorii, i-am așteptat, apoi.
30Corăbierii căutau
Prilej să fugă, și voiau
Ca să sloboadă luntrea-n mare,
Spunând că fac o încercare
De-a ancora corabia
Și-n față. Dar, Pavel știa
31Care, de fapt, e planul lor.
Astfel, a zis ostașilor,
Și-asemenea, sutașului:
„Pentru voi toți, scăpare nu-i,
De-aceștia au să reușească,
Corabia, s-o părăsească.”
32Ostași-atuncea au tăiat
Frânghiile și au lăsat
Să cadă luntrea-n marea-apoi.
33Pavel se-ntoarse înapoi,
Către ceilalți, și a vorbit:
„Azi, paișpe zile-ați împlinit,
De când, de veghe, voi ați stat
Și nimenea nu a mâncat.
34Vă rog, acuma, să luați
Cu toți, ceva, și să mâncați,
Căci vreau să știe fiecare,
Că asta-i spre a sa scăpare.
Nu vă veți pierde, așadar,
Un fir de păr, din cap, măcar.”
35După ce, astfel, a vorbit,
Luând pâinea, a mulțumit
Lui Dumnezeu și a mâncat,
Frângând-o-ntâi. Ei au luat,
36Atunci, cu toții, din mâncare
Și au simțit o-mbărbătare.
37La bord, corabia luase
Cam două sute șapte’șișase
De suflete. Toți au mâncat
38Și-apoi, sătui, au ușurat
Corabia, căci au zvârlit
Grâul, în mare. În sfârșit,
39Când zorile au apărut,
Pământul, nu l-au cunoscut;
Dar au văzut un golf, în zare,
Cu maluri de nisip, spre care,
Au hotărât – de s-o putea –
Să-ndrepte-ncet corabia.
40Ei, ancorele, le-au tăiat,
Au slăbit cârma și-au săltat
Ventrila mică, după vânt.
41Dar, într-o limbă de pământ,
Corabia s-a împlântat,
Cu botul. Neclintită-a stat,
În timp ce partea din ‘napoi
Prinse-a se rupe, mai apoi.
42Ca nimeni să nu scape-not,
Ostași-au socotit că pot
A-i omorî pe cei aflați,
Pe al lor vas, întemnițați.
43Însă, sutașul i-a oprit,
Căci el, pe Pavel, a voit
Să-l scape-n acest fel. A dat
Porunci, spunând ca, imediat,
Aceia care știu și pot,
Să plece, către țărm, înot.
44Ceilalți, pe scânduri, să se pună,
Pe resturi care se adună
De pe corabia sfărmată.
Ei au făcut așa, de-ndată
Și s-au trezit, împinși de val,
Că au ajuns, cu toți, la mal.
Selectat acum:
Faptele apostolilor 27: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
