Faptele apostolilor 28
28
Trei luni în insula Malta
1Ostrovu-n care am intrat
Și de primejdie-am scăpat,
Malta fusese denumit.
2Barbarii cari l-au locuit,
Bunăvoință-au arătat.
La focul lor, ei ne-au chemat,
Căci se făcuse un frig mare,
Fiindcă ploua, încă, tare.
3Să strângă mărăcini, s-a dus
Pavel și-apoi, pe foc, i-a pus.
Dar, o năpârcă a ieșit,
Simțind căldura, și-a suit
Pe al lui Pavel braț. Îndată,
Văzând năpârca atârnată
De mâna lui, au murmurat
4Barbarii: „Cu adevărat,
Acum, „Dreptatea” s-a vădit
Și n-a lăsat nepedepsit,
Pe ucigașu-acesta care,
Cu bine, a scăpat, din mare.”
5Pavel, în foc, a scuturat
Năpârca, și s-a așezat,
Nepăsător, la locul său,
Fără să simtă nici un rău.
6Oameni-aceea îl pândeau
Și, să se umfle, așteptau,
Ca să îl vadă-apoi căzând
Jos, la pământ, și mort zăcând.
Dar după ce au așteptat,
Mult timp, făr’ a se fi-ntâmplat
Nimica rău, ei s-au gândit
Că Pavel, zeu e, negreșit.
Vindecarea tatălui lui Publius
7Jur împrejur, se întindeau
Moșiile care erau
Ale stăpânului, cel care –
Peste ostrov – era mai mare,
Și care, Publius, s-a numit.
La el, acasă, ne-a poftit
Acesta, și ne-a ospătat.
Trei zile-n șir, la el, am stat.
8Tatăl lui Publius se zbătea
Bolnav, în pat, căci suferea
De friguri și de urdinare.
Pavel, la patul celui care
Bolea, s-a dus și s-a rugat,
Iar după ce și-a așezat,
În urmă, mâinile, pe el,
S-a vindecat bolnavu-acel.
9Bolnavii din ostrov, apoi,
Degrabă au venit la noi,
Și toți au fost tămăduiți.
10Cu dragoste, am fost primiți,
De toți, și puși la cinste mare;
Atunci când timpul de plecare,
Din nou la drum, se-apropia,
Ne-au încărcat corabia,
Cu tot ce trebuia să fie
Pentru acea călătorie.
Sosirea la Roma
11După trei luni, am părăsit
Acel ostrov și am pornit,
Din nou, la drum. Corabia
Era din Alexandria,
Iar în ostrov, a ancorat,
Oprindu-se pentru iernat.
Acea corabie avea,
Al Dioscurilor semn. Ea,
12Spre Siracusa, ne-a purtat.
Acolo, doar trei zile-am stat.
13Pe lângă coastă-am mers apoi,
Și-n acest fel, ajuns-am noi,
La Regio, iar a doua zi,
Purtați de-un vânt de miazăzi,
Înspre Puzole am plecat.
Doar două zile-am navigat,
Și, la Puzole, am sosit.
14În acel loc, i-am întâlnit,
Pe niște frați, cari ne-au rugat
Să stăm cu ei. Astfel, am stat
O săptămână, iar apoi,
Spre Roma, ne-ndreptarăm noi.
15Din Roma-n cale ne-au ieșit –
În locul care s-a numit
„Fortul lui Apiu” – mai mulți frați.
De alți-am fost întâmpinați,
În locul care s-a chemat
„Trei Cârciumi”. Ei ne-au așteptat,
Fiindcă toți au auzit
Cum că venim și, s-au grăbit,
A ne ieși-n întâmpinare.
Văzând a lor mulțime mare,
Pavel, Domnului, s-a rugat,
I-a mulțumit, și-mbărbătat,
În al său suflet, s-a simțit.
16Când noi, la Roma, am sosit,
Sutașu-ndată i-a luat,
Pe-ntemnițați, și-apoi i-a dat
Pe mâna căpitanului
Străjerilor palatului.
Lui Pavel, i-a îngăduit
Să stea-ntr-un loc deosebit.
Unui ostaș, la-ncredințat,
În paza cărui, l-a lăsat.
Pavel propovăduiește la Roma
17Trei zile, numai, au trecut,
Iar apoi Pavel le-a cerut,
Mai marilor Iudeilor,
La el, să vină. „Fraților” –
Le zise, când s-au adunat –
„Deși eu sunt nevinovat,
Căci împotriva nimănui –
Adică a norodului,
Precum și a părinților,
Sau a oricărui din popor –
Nimica rău, n-am săvârșit,
Dar totuși – cum ați auzit –
În temniță, am fost băgat,
Chiar la Ierusalim, și dat,
În mâinile Romanilor.
18În urma cercetărilor,
Ei, să-mi dea drumul, au voit,
Pentru că-n mine, n-au găsit,
Vreun rău, ca să mă pedepsească,
La moarte, să mă osândească.
19Iudeii s-au împotrivit
Și, astfel, eu am fost silit,
Să cer a fi înfățișat
Cezarului, ca judecat,
Să fiu, de el. Dar eu nu am
Nici un gând rău pentru-al meu neam.
20De-aceea v-am chemat, căci vreau
Ca să vă văd și ca să stau
Cu voi, puțin, de vorbă. Iată,
Pentru nădejdea arătată,
Lui Israel, acest lanț greu,
Silit sunt ca să îl port eu.”
21Ei au răspuns: „Noi n-am primit
Scrisori și nimeni n-a venit,
Din țara noastră – din Iudeea –
Ca să aflăm ceva. De-aceea,
Nimic rău, nu am auzit –
De tine – că s-ar fi vorbit.
22Însă, am vrea să auzim
Părerea ta, pentru că știm
Cum că partida ta stârnește,
În orice loc unde vorbește,
Numai împotrivire mare.”
23I-au hotărât o zi, în care,
La el, mai mulți frați au venit,
Și-atuncea, Pavel le-a vestit
Cuvântul Domnului; le-a dat
Multe dovezi, și-a căutat
Și prin proroci, să demonstreze,
Prin Lege să-i încredințeze,
De lucrurile cari s-au spus
Pe seama Domnului Iisus.
24Unii crezură ce-a spus el,
Dar alții n-au crezut defel.
25Când, către casă, au plecat,
Neînțelegeri s-au iscat,
Iar Pavel, doar atât, a zis:
„Drept, în Isaia, este scris;
Duhul Cel Sfânt, cu-adevărat,
Vorbit-a, când a cuvântat:
26„Du-te la ăst popor, și-apoi,
Spune-i în felu-acesta: „Voi,
Cu ale voastre urechi chiar,
Veți auzi, însă-n zadar,
Căci, să pricepeți, nu puteți;
‘Geaba priviți, că nu vedeți.
27Căci inima și-a împietrit
Acest norod. A asurzit,
Ochii și-a-nchis, ca nu cumva,
Văzând și auzind ceva,
Să înțeleagă și-napoi,
La Dumnezeu, să vină-apoi,
Pentru a fi tămăduiți.”
28Acum dar, voi așa să știți:
Că mântuirea arătată,
De Dumnezeu, e ascultată
De către Neamuri.” A sfârșit
29Vorbirea, și s-au risipit
Iudei-apoi. Se-ndepărtau
Și, cu aprindere, vorbeau.
Pavel stă și propovăduiește doi ani la Roma
30Pavel, o casă-a-nchiriat,
La Roma, și, doi ani, a stat,
În acel loc. El i-a primit
Pe toți cei care au voit
Să-l vadă. Vorbea orișicui,
31De-mpărăția Domnului.
Pe oameni, plin de îndrăzneală –
Fără vreo teamă sau sfială –
Îi învăța, pe fiecare,
Acele lucruri privitoare –
Cum pretutindenea a spus –
La Domnul nost’, Hristos Iisus.
Selectat acum:
Faptele apostolilor 28: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca