Fapte 27
27
Plecarea lui Pavel la Roma
1După ce s‑a luat hotărârea#Fap. 25:12,25. să plecăm pe mare în Italia, Pavel și alți câțiva întemnițați au fost predați în grija unui centurion numit Iulius, din cohorta Augusta. 2Ne‑am îmbarcat pe o corabie de la Adramitis, care urma să navigheze de‑a lungul coastei Asiei, și am ieșit în larg. Cu noi era și Aristarh#Fap. 19:29., un macedonean din Tesalonic. 3A doua zi am ajuns la Sidon, iar Iulius, care îl trata#Fap. 24:23; 28:16. pe Pavel cu omenie, i‑a îngăduit să meargă la prieteni ca să primească îngrijiri. 4După ce am plecat de acolo, am plutit la adăpostul insulei Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. 5După ce am străbătut marea prin dreptul Ciliciei și Pamfiliei, am ajuns la Mira, în Licia. 6Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria care mergea spre Italia și ne‑a urcat în ea. 7Timp de mai multe zile am navigat încet și am ajuns cu greu aproape de Cnidos; fiindcă vântul potrivnic nu contenea, am plutit la adăpostul insulei Creta, pe lângă Salmone. 8Am trecut anevoie pe lângă ea și am ajuns într‑un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape cetatea Lasaia.
9Trecuse destul de multă vreme și călătoria pe mare devenea primejdioasă, pentru că#Lev. 23:27,29. trecuse chiar și postul#27:9 Este vorba despre postul asociat cu Sărbătoarea Ispășirii (Yom Kippur), ținută la începutul lunii octombrie. În Antichitate, navigația pe Marea Mediterană era considerată nesigură după 15 septembrie.. De aceea, Pavel le‑a dat un sfat, 10zicând: „Oameni buni, după cum văd eu, călătoria va fi cu vătămare și cu multă pagubă nu doar pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre.” 11Dar centurionul s‑a încrezut mai mult în căpitan și în proprietarul corabiei decât în spusele lui Pavel. 12Și fiindcă limanul nu era prielnic pentru iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pentru ca, dacă va fi cu putință, să ajungă să ierneze la Fenix, un liman al Cretei, cu vedere spre nord‑vest și sud‑vest.
Furtuna
13Începuse să sufle ușor vântul din sud și, crezând că pot ajunge la țintă, au ridicat ancorele și s‑au ținut de coasta Cretei. 14Dar nu după multă vreme, s‑a dezlănțuit asupra insulei un vânt aducător de furtună, numit Eurachilon. 15Deoarece corabia a fost învăluită și n‑a mai putut ține piept vântului, ne‑am lăsat purtați în derivă. 16Trecând repede la adăpostul unei insule numite Cauda, abia am putut să legăm strâns barca de salvare. 17După ce au ridicat‑o, au folosit funii pentru a încinge corabia pe dedesubt și, de teamă să nu eșueze spre Sirtis#27:17 Golf pe coasta libiană, aproape de Cirenaica, foarte temut de corăbieri din cauza nisipurilor mișcătoare a căror schimbare creștea riscul de naufragiu., au coborât pânzele și s‑au lăsat duși de vânt. 18Fiindcă eram bătuți foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce încărcătura peste bord, 19iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor și uneltele corabiei#Iona 1:5.. 20Soarele și stelele nu s‑au văzut mai multe zile, iar furtuna care ne împresura era așa de cumplită, încât pierduserăm orice speranță de scăpare.
21Fiindcă nu mâncaseră de multă vreme, Pavel s‑a ridicat în mijlocul lor și a zis: „Oameni buni, trebuia să mă ascultați și să nu fi plecat cu corabia din Creta, și ați fi fost scutiți de această vătămare și de pagube. 22Acum, vă sfătuiesc să prindeți curaj, pentru că nu se va pierde nicio viață, ci numai corabia. 23Un înger#Fap. 23:11. al Dumnezeului căruia#Dan. 6:16. Rom. 1:9. 2Tim. 1:3. Îi aparțin și pe care‑L slujesc mi s‑a arătat azi‑noapte 24și mi‑a zis: «Nu te teme, Pavele! Tu trebuie să te înfățișezi înaintea cezarului și iată că Dumnezeu ți i‑a dăruit pe toți cei ce călătoresc împreună cu tine.» 25De aceea, oameni buni, prindeți curaj, căci#Lc. 1:45. Rom. 4:20,21. 2Tim. 1:12. am încredere în Dumnezeu că va fi așa cum mi s‑a spus! 26Dar trebuie să dăm peste o insulă#Fap. 28:1..”
Naufragiul
27În a paisprezecea noapte de când eram purtați pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, corăbierii au bănuit că pământul este aproape. 28Au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni#27:28 Un stânjen marin = 1,85 m.; au mers puțin mai departe, au măsurat din nou și au găsit cincisprezece stânjeni. 29De teamă să nu eșueze în locuri stâncoase, au lăsat patru ancore la pupa și se rugau să se facă ziuă. 30Dar cum corăbierii încercau să fugă de pe corabie și coborau barca de salvare la apă, pe motiv că trebuie să lase în jos ancorele de la proră, 31Pavel le‑a zis centurionului și soldaților: „Dacă oamenii aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi salvați!” 32Atunci, soldații au tăiat funiile bărcii și au lăsat‑o să cadă.
33Înainte de ivirea zorilor, Pavel i‑a îndemnat pe toți să mănânce, zicând: „Astăzi este a paisprezecea zi de când vegheați fără încetare și n‑ați mâncat nimic. 34De aceea, vă îndemn să mâncați, căci lucrul acesta este pentru salvarea voastră, și niciun#1Rg. 1:52. Mt. 10:30. Lc. 12:7; 21:18. fir de păr din cap nu vi se va pierde.” 35După ce a spus aceste cuvinte, a luat pâine, I‑a#1Sam. 9:13. Mt. 15:36. Mc. 8:6. In. 6:11. 1Tim. 4:3,4. mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt‑o și a început să mănânce. 36Atunci, toți au prins curaj și au mâncat și ei. 37În corabie eram în total două sute șaptezeci și șase de suflete#Fap. 2:41; 7:14. Rom. 13:1. 1Pt. 3:20.. 38După ce s‑au săturat, au ușurat corabia aruncând grâul în mare.
39Când s‑a făcut ziuă, n‑au recunoscut ținutul, dar au zărit un golf care avea țărmul nisipos și au hotărât să îndrepte corabia într‑acolo, dacă era cu putință. 40Au tăiat ancorele și le‑au dat drumul în mare; au slăbit în același timp funiile cârmelor#27:40 Corăbiile antice aveau două cârme (gr. pēdália), sub forma unor vâsle mari, de o parte și de alta a prorei, care puteau fi manevrate de un singur om., apoi au ridicat pânza din față în bătaia vântului și s‑au îndreptat spre țărm. 41Au dat însă peste un banc de nisip și corabia s‑a împotmolit#2Cor. 11:25.; în vreme ce prora s‑a înțepenit în nisip și a rămas nemișcată, pupa a început să se sfărâme sub loviturile valurilor. 42Soldații aveau de gând să‑i omoare pe întemnițați, ca să nu scape vreunul înot. 43Centurionul însă, care voia să‑l salveze pe Pavel, le‑a împiedicat planul. A poruncit ca cei ce pot înota să sară primii peste bord și să se îndrepte spre țărm, 44iar ceilalți să scape cum pot: unii pe scânduri, iar alții pe bucăți de corabie. Așa s‑a făcut că au#Fap. 27:22. ajuns toți teferi la țărm.
Selectat acum:
Fapte 27: EDCR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține British and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate și Societății Biblice Interconfesionale din România.