YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 3:5-15

1 Corinteni 3:5-15 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Cine este Apolo? Cine este Pavel? Ei sunt (doar) niște slujitori care v-au ajutat să credeți; și fiecare a lucrat cu abilitățile lui primite de la Stăpân. Eu am plantat sămânța, iar Apolo a udat-o; dar Dumnezeu a făcut ca ea să crească! Deci nici cel care însămânțează și nici acela care udă sămânța nu sunt (atât de) importanți; ci Dumnezeu, care facilitează creșterea ei. Cel care seamănă este egal cu cel care udă (sămânța semănată); și pentru participarea lor, fiecare va fi recompensat conform muncii lui. Deci noi lucrăm împreună cu Dumnezeu; iar voi sunteți „terenul” și „edificiul” Lui. În acord cu harul lui Dumnezeu care mi-a fost oferit, eu procedez ca un constructor competent. Astfel, am pus (inițial) „temelia”, iar altul „construiește” acum pe ea. Dar fiecare să fie atent la „construcția” lui. De fapt, trebuie să știți că nimeni nu poate pune o altă „temelie” decât cea care deja există. Isus Cristos este această „temelie”! Cei care construiesc pe ea, pot folosi (ca material de construcție): „aur”, „argint”, „pietre prețioase”, „lemn”, „fân” și „paie”. Calitatea construcției fiecăruia va fi demonstrată în acea Zi (specială) prin testul focului. Dacă (în urma acestei probe) construcția lui va rezista, va fi recompensat; dar dacă ce a construit cineva va fi ars, acela își va pierde recompensa. Desigur, va fi salvat; dar el va fi ca unul care scapă din foc!

1 Corinteni 3:5-15 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Dar cine este Pavel, oare? Cine-i Apolo? Ce hram are? Doar niște slujitori, mereu, În slujbă sunt, la Dumnezeu. Voi, prin aceștia, ați crezut, Și fiecare a făcut Numai după puterea lui, Dată din partea Domnului. Astfel, eu am însămânțat, Apoi, Apolo a udat, Iar Domnu-i Cel care-a făcut, Sămânța-n urmă, de-a crescut. Cel ce-a sădit deci – pot să zic – Și cel ce udă, nu-s nimic. Ci totul este Dumnezeu, Acela care, tot mereu, Poate să facă să-ncolțească Sămânța, iar apoi să crească. Omul acel care sădește, Cu cel ce udă, se vădește Că una este; fiecare, Parte, de o răsplată, are. Astfel, răsplata omului, E după osteneala lui. Noi împreună-am fost, mereu, Doar lucrători, cu Dumnezeu; Iar voi sunteți ogorul Lui, Sunteți clădirea Domnului.” „Eu, ca și meșterul zidar, Lucrat-am, după al meu har – Pe care, Domnul mi l-a dat – Și-o temelie-am așezat. Deasupra ei, un altul vine, Ca să clădească, după mine. Dar fiecare, vreau să știe, Că trebuie, atent, să fie La ceea ce clădește. Iar, O altă temelie dar, Față de cea care s-a pus – Și care e Hristos Iisus – Să mai așeze, nimenea, Nicicând, de-acum, nu va putea. Când cineva are să vie Și, pe această temelie, Argint sau aur, o s-așeze, Ori pietre scumpe-o să dureze, Sau lemn și fân o să zidească, Ori trestii doar o să clădească, Acela trebuie să știe Că-n vremile cari au să vie, Lucrarea ce a fost durată, Pe față o să fie dată. Atuncea, ea va fi știută, Căci o va face cunoscută Chiar ziua Domnului – pe loc – Și-o va descoperi în foc. Deci, focul e acela care Arată, pentru fiecare, Dacă vădește trăinicie Ceea ce-a pus, pe temelie. Dacă lucrarea construită N-are să fie nimicită De foc, ci șade în picioare, Pe temelie, omul are Ca să primească o răsplată. Dacă lucrarea se arată, Arsă de foc, omul acel, Pierde răsplata și-apoi, el Are să fie mântuit, Ca și prin foc, într-un sfârșit.”