1 Corinteni 3
3
1Fraților, eu nu v-am putut vorbi ca unor oameni spirituali, ci ca unor oameni lumești care sunt „copii” în Cristos. 2Astfel, nu v-am oferit hrană consistentă, ci v-am hrănit cu „lapte”; pentru că nu puteați „digera” altceva și nici acum nu puteți suporta „hrana solidă”. 3Acest lucru se întâmplă pentru că voi încă sunteți lumești. Când între voi există invidie și ceartă, oare nu demonstrați astfel că sunteți lumești și că vă comportați ca ceilalți oameni din lume? 4Atunci când cineva spune „Eu sunt (admirator) al lui Pavel!” iar altcineva zice „Eu sunt adeptul lui Apolo!”, oare nu vă comportați la fel ca ceilalți oameni? 5Cine este Apolo? Cine este Pavel? Ei sunt (doar) niște slujitori care v-au ajutat să credeți; și fiecare a lucrat cu abilitățile lui primite de la Stăpân. 6Eu am plantat sămânța, iar Apolo a udat-o; dar Dumnezeu a făcut ca ea să crească! 7Deci nici cel care însămânțează și nici acela care udă sămânța nu sunt (atât de) importanți; ci Dumnezeu, care facilitează creșterea ei. 8Cel care seamănă este egal cu cel care udă (sămânța semănată); și pentru participarea lor, fiecare va fi recompensat conform muncii lui. 9Deci noi lucrăm împreună cu Dumnezeu; iar voi sunteți „terenul” și „edificiul” Lui. 10În acord cu harul lui Dumnezeu care mi-a fost oferit, eu procedez ca un constructor competent. Astfel, am pus (inițial) „temelia”, iar altul „construiește” acum pe ea. Dar fiecare să fie atent la „construcția” lui. 11De fapt, trebuie să știți că nimeni nu poate pune o altă „temelie” decât cea care deja există. Isus Cristos este această „temelie”! 12Cei care construiesc pe ea, pot folosi (ca material de construcție): „aur”, „argint”, „pietre prețioase”, „lemn”, „fân” și „paie”. 13Calitatea construcției fiecăruia va fi demonstrată în acea Zi (specială) prin testul focului. 14Dacă (în urma acestei probe) construcția lui va rezista, va fi recompensat; 15dar dacă ce a construit cineva va fi ars, acela își va pierde recompensa. Desigur, va fi salvat; dar el va fi ca unul care scapă din foc! 16Nu știți că noi suntem templul lui Dumnezeu și că Spiritul Său locuiește în noi? 17Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, va fi distrus de Dumnezeu, pentru că este (vorba despre) un templu sfânt; iar voi sunteți acel „templu”. 18Să nu vă înșelați singuri. Dacă cineva se consideră înțelept conform normelor acestei lumi, ar trebui să devină „nebun” ca să ajungă înțelept. 19Pentru Dumnezeu, înțelepciunea acestei lumi este o nebunie. De fapt, în Scripturi citim astfel: „El îi prinde pe ce înțelepți în capcana vicleniei lor.” 20Un alt text spune: „Iahve știe că felul de gândire al celor înțelepți este inutil.” 21Deci nimeni să nu se laude cu oameni; pentru că totul vă aparține, 22indiferent că este vorba despre Pavel, Apolo sau Chifa. Beneficiați împreună atât de lume și de viață, cât și de moarte, atât de prezent cât și de viitor. Toate acestea sunt ale voastre; 23iar voi sunteți ai lui Cristos și El este al lui Dumnezeu.
Selectat acum:
1 Corinteni 3: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion