YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 3:5-15

1 Corinteni 3:5-15 BINT09

Dar ce este Apolo? Ce este Pavel? Sunt slujitori prin care aţi crezut. Şi slujim după cum a dat Domnul fiecăruia dintre noi. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel că nici cel care a sădit nu este ceva, nici cel care a udat, ci Dumnezeu, care a făcut să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt una şi fiecare îşi va primi plata după osteneala sa; pentru că noi lucrăm împreună cu Dumnezeu, iar voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu. Pe cât mi-a dat Dumnezeu har, eu, ca un meşter iscusit, am pus temelie, dar altcineva zideşte. Şi fiecare să ia seama cum zideşte. Pentru că nimeni nu mai poate pune o altă temelie afară de cea aşezată deja, care este Iisus Hristos. Iar dacă cineva zideşte pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, iarbă, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă, pentru că ziua o va arăta şi focul o va descoperi; şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea cuiva rămâne, cel ce a zidit va primi răsplată, iar dacă lucrarea va arde, acela va fi păgubit, dar el va scăpa, aşa cum scapă cineva din foc.