1 Corinteni 3:5-15

Dar cine este Pavel, oare? Cine-i Apolo? Ce hram are? Doar niște slujitori, mereu, În slujbă sunt, la Dumnezeu. Voi, prin aceștia, ați crezut, Și fiecare a făcut Numai după puterea lui, Dată din partea Domnului. Astfel, eu am însămânțat, Apoi, Apolo a udat, Iar Domnu-i Cel care-a făcut, Sămânța-n urmă, de-a crescut. Cel ce-a sădit deci – pot să zic – Și cel ce udă, nu-s nimic. Ci totul este Dumnezeu, Acela care, tot mereu, Poate să facă să-ncolțească Sămânța, iar apoi să crească. Omul acel care sădește, Cu cel ce udă, se vădește Că una este; fiecare, Parte, de o răsplată, are. Astfel, răsplata omului, E după osteneala lui. Noi împreună-am fost, mereu, Doar lucrători, cu Dumnezeu; Iar voi sunteți ogorul Lui, Sunteți clădirea Domnului.” „Eu, ca și meșterul zidar, Lucrat-am, după al meu har – Pe care, Domnul mi l-a dat – Și-o temelie-am așezat. Deasupra ei, un altul vine, Ca să clădească, după mine. Dar fiecare, vreau să știe, Că trebuie, atent, să fie La ceea ce clădește. Iar, O altă temelie dar, Față de cea care s-a pus – Și care e Hristos Iisus – Să mai așeze, nimenea, Nicicând, de-acum, nu va putea. Când cineva are să vie Și, pe această temelie, Argint sau aur, o s-așeze, Ori pietre scumpe-o să dureze, Sau lemn și fân o să zidească, Ori trestii doar o să clădească, Acela trebuie să știe Că-n vremile cari au să vie, Lucrarea ce a fost durată, Pe față o să fie dată. Atuncea, ea va fi știută, Căci o va face cunoscută Chiar ziua Domnului – pe loc – Și-o va descoperi în foc. Deci, focul e acela care Arată, pentru fiecare, Dacă vădește trăinicie Ceea ce-a pus, pe temelie. Dacă lucrarea construită N-are să fie nimicită De foc, ci șade în picioare, Pe temelie, omul are Ca să primească o răsplată. Dacă lucrarea se arată, Arsă de foc, omul acel, Pierde răsplata și-apoi, el Are să fie mântuit, Ca și prin foc, într-un sfârșit.”