Iov 16:1-17

Iov a luat cuvântul și a zis: „Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toți sunteți niște mângâietori supărăcioși. Când se vor sfârși aceste vorbe în vânt? Și pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale? Ca voi aș vorbi eu, de ați fi în locul meu? V-aș copleși cu vorbe, aș da din cap la voi, v-aș mângâia cu gura și aș mișca din buze ca să vă ușurez durerea? Dacă vorbesc, durerea nu mi se alină, iar dacă tac, cu ce se micșorează? Dar acum, vai! El m-a stors de puteri… Mi-ai pustiit toată casa! M-ai apucat ca pe un vinovat – dovadă slăbiciunea mea, care se ridică și mă învinuiește în față. Mă sfâșie și mă urmărește în mânia Lui, scrâșnește din dinți împotriva mea, mă lovește și mă străpunge cu privirea Lui. Ei deschid gura să mă mănânce, mă ocărăsc și mă bat peste obraji, se înverșunează cu toții după mine. Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiți și mă aruncă în mâinile celor răi. Eram liniștit, și m-a scuturat, m-a apucat de ceafă și m-a zdrobit, a tras asupra mea ca într-o țintă. Săgețile Lui mă înconjoară din toate părțile; îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ, mă frânge bucăți-bucăți, Se aruncă asupra mea ca un războinic. Mi-am cusut un sac pe piele și mi-am prăvălit capul în țărână. Plânsul mi-a înroșit fața, și umbra morții este pe pleoapele mele. Totuși, n-am făcut nicio nelegiuire, și rugăciunea mea totdeauna a fost curată.