Plângerile 3:1-20

Eu sunt omul care a văzut suferința sub nuiaua urgiei Lui. El m‑a condus, m‑a mânat în întuneric, și nu în lumină. Da, împotriva mea, iar și iar, Își întoarce mâna în fiecare zi. Mi‑a prăpădit carnea și pielea și mi‑a zdrobit oasele. A făcut zid împrejurul meu și m-a înconjurat cu otravă și durere. M-a așezat în întuneric, ca pe cei morți de mult. M‑a înconjurat cu zid, ca să nu pot ieși; m‑a pus în lanțuri grele. Chiar dacă aș țipa și aș striga după ajutor, El a închis calea rugăciunii mele. Mi‑a îngrădit drumurile cu pietre cioplite și mi‑a strâmbat cărările. Mă pândește ca un urs și ca un leu în locuri dosnice. M‑a abătut din drum, m‑a sfâșiat și m‑a lăsat pradă disperării. Și‑a încordat arcul, m‑a pus țintă și mă ochește cu săgețile Lui. Mi‑a înfipt în rărunchi săgețile din tolba Lui. Am ajuns de râsul tuturor popoarelor, cântecul lor de fiecare zi. M‑a săturat de amărăciune, m‑a îmbătat cu pelin. Mi‑a sfărâmat dinții în pietriș, m‑a călcat în cenușă. Sufletul meu nu mai are parte de fericire și am uitat cum e starea de bine. Și zic: „S-a dus puterea mea de viață și nu mai am nicio nădejde în DOMNUL.” Adu‑ți aminte de necazul și de pribegia mea, de pelin și de otravă! Sufletul meu își aduce aminte de Tine și cugetă înăuntrul meu.