Plângerile 3:1-20

Eu sunt omul care a văzut suferința sub nuiaua urgiei Lui. El m-a dus, m-a mânat în întuneric, și nu în lumină. Numai împotriva mea Își întinde și Își întoarce mâna toată ziua. Mi-a prăpădit carnea și pielea și mi-a zdrobit oasele. A făcut zid împrejurul meu și m-a înconjurat cu otravă și durere. Mă așază în întuneric, ca pe cei morți pentru totdeauna. M-a înconjurat cu un zid ca să nu ies; m-a pus în lanțuri grele. Să tot strig și să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primește rugăciunea. Mi-a astupat calea cu pietre cioplite și mi-a strâmbat cărările. Mă pândește ca un urs și ca un leu într-un loc ascuns. Mi-a abătut căile și apoi s-a aruncat pe mine și m-a pustiit. Și-a încordat arcul și m-a pus țintă săgeții Lui. În rărunchi mi-a înfipt săgețile din tolba Lui. Am ajuns de râsul poporului meu și toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei. M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin. Mi-a sfărâmat dinții cu pietre, m-a acoperit cu cenușă. Mi-ai luat pacea și nu mai cunosc fericirea. Și am zis: „S-a dus puterea mea de viață și nu mai am nicio nădejde în Domnul.” Gândește-Te la necazul și suferința mea, la pelin și la otravă! Când își aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.