YouVersion
Pictograma căutare

Proverbe 21

21
Domnul judecă inimile
1Pâraie de apă este inima regelui în mâna Domnului
și le face să se îndrepte oriunde îi place.
2Toate căile omului sunt drepte în ochii lui, dar cel care analizează inimile este Domnul.
3Domnul preferă, mai mult decât jertfa, a face dreptate și judecată#21,3 Termenii comparației constituie o temă importantă din predica profetică (cf. Is 1,11; Am 5,22-24; Os 6,6), la care fac referință și școlile sapiențiale (cf. Prov 15,18; Sir 34,18-26; 35,6-7). Dreptatea se referă la raporturile cu aproapele, în orice circumstanță; judecata se referă, în special, la observarea legii și la actul judiciar..
4Ochii semeți și inima arogantă#21,4 Lit.: „lărgită”.,
candela celor vinovați#21,4 Nu este clară semnificația expresiei. Probabil, aceste cuvinte sunt o apoziție a expresiei precedente: păcatul descris anterior prin imaginea omului cu ochii semeți și cu inima îngâmfată este considerat ca singura lumină care iluminează acțiunile celui păcătos (cf. Prov 13,9; 24,9). este păcat.
5Gândurile celui harnic
sunt sigur spre abundență,
dar tot cel care se grăbește
[se îndreaptă] sigur spre lipsă.
6Cel care produce comori cu limbă mincinoasă
este ca deșertăciunea
care-l urmărește pe cel care caută moartea.
7Violența celor vinovați îi mătură,
pentru că nu vor să facă judecată.
8Omul crud este pe căi sinuoase,
dar cel curat este drept pe calea lui.
9E mai bine să locuiești la colțul unui acoperiș#21,9 Adică într-un spațiu strâmt și incomod. Dar textul ar putea fi tradus și: „în colțul terasei unei case”, acolo unde se obișnuia să se doarmă (cf. 1Sam 9,25), făcând acolo un mic refugiu (cf. 1Rg 17,9; 2Rg 4,10).
decât să ai casă comună cu o soție
[care provoacă] discordii.
10Sufletul celui vinovat dorește rău,
nu află har în ochii săi aproapele lui.
11Când este pedepsit cel care batjocorește,
cel nepriceput devine înțelept;
și cel înțelept, fiind prudent,
primește cunoaștere.
12Cel drept este prudent față de casa celui vinovat, îi întoarce pe cei vinovați spre rău.
13Cine-și astupă urechea
de la strigătul celui sărac,
și el va striga și nu i se va răspunde.
14Un dar [făcut] în secret acoperă mânia și cadoul sub poală, furia puternică#21,14 După cum este ilicit a da și a primi daruri pentru a corupe (cf. Prov 17,23), nu numai că este licit, dar chiar lăudat faptul de a oferi daruri celui care este pe drept supărat și un act de compensație umilă pentru nedreptatea cauzată (cf. Prov 17,8)..
15Bucuria celui drept
este să facă judecată și distrugere
pentru cel care înfăptuiește nelegiuire.
16Omul care rătăcește de la calea prudenței se va odihni în adunarea umbrelor#21,16 Este permanența în lumea celor morți. Moartea prematură este pedeapsa celui nebun, lucru afirmat deseori (cf. Prov 1,32; 2,18; Ps 55,24)..
17Cel care iubește veselia
va deveni un om lipsit,
iar cine iubește vinul și untdelemnul#21,17 În sine, vinul și untdelemnul constituie o binecuvântare din partea lui Dumnezeu (cf. Prov 3,10) și motive de bucurie (cf. Prov 27,9; Ios 9,9.13; Ps 104,15; Sir 31,27). Semnificația de aici este următoarea: este imposibil ca cel care iubește o conduită necumpătată să se îmbogățească.
nu se va îmbogăți.
18Răscumpărare pentru cel drept
este cel vinovat#21,18 Este vorba de ceea ce se plătește pentru a fi scutiți de o pedeapsă (cf. Prov 6,35). Aici se indică pur și simplu faptul că vinovatul este pedepsit, iar dreptul este cruțat.,
iar în locul celor drepți sunt cei care înșală.
19Mai bine să locuiești într-o țară pustie decât cu o soție
[care provoacă] discordii și indignare.
20Comoară plăcută și untdelemn#21,20 Foarte probabil, se referă la înțelepciunea transmisă oral sau prin scris (cf. Prov 4,2; 25,1) și considerată ca o bogăție mai valoroasă decât argintul, aurul sau coralul (cf. Prov 3,14-15; 8,18-19).
sunt în locuința celui înțelept,
dar omul nesimțit le înghite.
21Cel care urmărește dreptatea și bunătatea#21,21 Sunt două calități ce rezumă viața celui înțelept; primul termen (cf. Prov 1,3; 8,18) se referă la mediul general al moralei sociale; al doilea termen (cf. Prov 3,3) indică atitudinea de bunăvoință față de aproapele, născută din iubire. va afla viață, dreptate și onoare.
22Cel înțelept
urcă împotriva cetății celor puternici
și doboară puterea în care se încredea.
23Cine-și păzește gura și limba
își păzește sufletul de strâmtorări.
24Cel care acționează cu trufie
și aroganță se numește prezumțios,
înfumurat și batjocoritor#21,24 Este schițat tipul celui pe care toate școlile de înțelepciune îl consideră ca fiind opusul înțeleptului, cel umil, prudent, pios, drept și corect..
25Pofta celui leneș îl omoară,
pentru că mâinile lui refuză să lucreze.
26Toată ziua poftește,
dar cel drept dă și nu ține cont.
27Jertfa celor vinovați este abominábilă; cu atât mai mult când o aduc cu gând [rău]#21,27 Cel vinovat crede că acest lucru este suficient pentru a-i plăcea lui Dumnezeu (cf. Prov 21,3; Ps 50). Înțelepții sunt sensibili la valoarea morală a actului religios. Prin aceasta, Prov 21,27 se apropie de profetism..
28Martorul mincinos va pieri,
dar cel care ascultă va vorbi cu succes.
29Puterea omului vinovat este în fața lui,
dar cel drept își consolidează calea.
30Nu este înțelepciune, nu este înțelegere,
nu este sfat care să se opună Domnului.
31Calul este pregătit pentru ziua
bătăliei, dar salvarea este a Domnului. #16,2; Lc 16,15 #25,24; 19,13 #9,7 #17,8 #9,18 #19,13 #22,4 #Qoh 9,14-16 #13,3 #9,7 #13,4 #15,8 #6,19 #Ps 20,8; 33,17-18; 147,10-11

Selectat acum:

Proverbe 21: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate