Proverbe 15:1-33

Un răspuns blând întoarce furia, iar vorba aspră înalță mânia. Limba celor înțelepți îmbunătățește cunoașterea, dar gura celor nesimțiți face să se reverse nebunia. Ochii Domnului sunt în orice loc: ei îi observă pe cei răi și pe cei buni. Limba calmă este un pom al vieții, dar perversitatea ei zdrobește sufletul. Nebunul disprețuiește disciplina tatălui său, dar cine ține mustrarea devine isteț. În casa celui drept sunt multe comori, dar în venitul celui vinovat este tulburare. Buzele celor înțelepți răspândesc cunoașterea, dar nu tot așa inima celor nesimțiți. Jertfa celor vinovați este un lucru abominábil pentru Domnul, dar rugăciunea celor drepți este plăcerea lui. Lucru abominábil pentru Domnul este calea celui vinovat, dar el îl iubește pe cel care urmărește dreptatea. Disciplinare aspră este pentru cel care părăsește calea și cine urăște mustrarea va muri. Locuința și împărăția morții sunt înaintea Domnului, cu atât mai mult inimile fiilor oamenilor! Batjocoritorul nu-l iubește pe cel care-l mustră, de aceea nu merge la cei înțelepți. O inimă veselă îmbunează fețele, dar în chinul inimii, duhul este frânt. Inima celui priceput caută cunoașterea, dar gura celor nesimțiți paște nebunia. Toate zilele celui sărman sunt rele, dar inima bună este un ospăț continuu. Mai bine puțin, cu teamă de Domnul, decât o comoară mare, cu neliniște. Mai bună o porție de legume unde este iubire, decât un bou îngrășat, cu ură. Omul mânios stârnește neînțelegeri, dar cel încet la mânie potolește cearta. Calea celui leneș este ca un gard de spini, iar cărarea celor drepți este nivelată. Fiul înțelept îi aduce bucurie tatălui său, dar nesimțitul o disprețuiește pe mama lui. Nebunia este bucuria celui sărac cu inima, dar omul care înțelege merge drept pe cale. Planurile se frâng când nu este consiliu și în mulțimea sfaturilor se împlinesc. Omul are bucurie la răspunsul gurii sale și cât de bun este cuvântul la timpul său! Cărarea vieții urcă pentru cei prudenți ca să-i îndepărteze de locuința morților, de jos. Domnul dărâmă casa celor îngâmfați, dar face să stea hotarul văduvei. Lucru abominábil pentru Domnul sunt gândurile rele, dar sunt curate cuvintele plăcute. Cel care jefuiește își tulbură casa, dar cel care urăște darurile va trăi. Inima celui drept reflectează ca să răspundă, dar gura celor vinovați revarsă răutăți. Domnul se îndepărtează de cei vinovați, dar ascultă rugăciunea celor drepți. De lumina ochilor se înveselește inima și vestea bună întărește oasele. Urechea care ascultă mustrarea de viață va locui în mijlocul celor înțelepți. Cel ce lasă să treacă disciplina își disprețuiește sufletul, dar cel care ascultă mustrarea dobândește inimă. Teama de Domnul este o disciplină a înțelepciunii. Înainte de onoare este umilința.