Lamentațiuni 5
5
Lamentațiunea a cincea: rugăciune în suferință#5,0 Din punct de vedere literar, este o minunată lamentațiune corală, țesută în forma unei rugăciuni îndreptate spre Dumnezeu de un martor ocular al ceasurilor tragice din anul 587 î.C. (cf. Ps 10; 26; 36; 88; 90; 103). Se alternează armonic expunerea evenimentului și implorarea eliberării din starea de amărăciune. Din punct de vedere teologic, această cântare corală dureroasă reprezintă culmea ideilor religioase exprimate în lamentațiunile precedente. Se afirmă că păcatul este singura cauză a atâtor suferințe, păcatul idolatriei, care, comis de părinți, este pedepsit cu severitate și în fii (Lam 7). Lipsește complet ura sau indignarea împotriva dușmanilor, întrucât păcatul colectiv și personal este singurul dușman. Este denunțată cu tărie lipsa de credință a poporului în protecția lui Dumnezeu, credință dăruită din nefericire națiunilor păgâne.
1Amintește-ți, Doamne,
de ce ni s-a întâmplat!
Privește și vezi ocara noastră!
2Moștenirea noastră s-a întors la străini,
casele noastre, la venetici.
3Am devenit orfani și nu mai avem tată#5,3 Adică protectorul normal (regele, pentru națiune, și tatăl, pentru familie, sunt deportați).,
mamele noastre sunt ca văduvele.
4Apa noastră o bem pe argint
și lemnul nostru îl aduc la noi cu plată#5,4 Este opusul speranței ospățului escatologic din Is 55,1-3..
5La gâtul nostru sunt urmăritorii noștri,
suntem obosiți și nu avem odihnă.
6Am întins mâna noastră spre Egipt
și spre Asíria
ca să ne săturăm de pâine#5,6 Textul se referă la două situații, una politică, dinaintea căderii Ierusalímului, și una economică, apărută după asediu. Situația politică: alianța – căutată de mai multe ori de Iùda și de Israèl cu puterile Egiptului și Asíriei, refuzate întotdeauna de profeți (cf. 2Rg 16,7; Is 19,23-24; Ier 2,18; Os 7,11) – s-a dovedit dezastruoasă pentru amândouă regatele și pentru faptul că alianța politică însemna și o alianță religioasă și, în mod necesar, o slăbire a credinței în Yhwh (cf. 2Rg 17,7-41); situația economică: înainte și după asediu, mulți cetățeni au trebuit să emigreze în Egipt (cf. Ier 43) sau în regiunea de nord-est, numită în mod obișnuit „Asiria”, pentru a dobândi mijloacele de primă necesitate..
7Părinții noștri au păcătuit și nu mai sunt,
iar noi purtăm nelegiuirile lor.
8Sclavii stăpânesc peste noi
și nu este cine să ne scoată din mâna lor#5,8 Umilire politico-religioasă a poporului ales: nu mai este bucuria regelui davidic și teocratic și, cu atât mai puțin, cinstea unică și singulară a apartenenței la Domnul ca fiul la tatăl (cf. Ex 4,22-23) sau ca primul născut preaiubit (cf. Ier 31,9; Os 11,1), ci dezonoarea de a fi guvernat de sclavi sau, după terminologia tehnică orientală, de funcționarii Babilònului..
9Cu viețile noastre facem
să vină pâinea noastră:
din cauza sabiei din pustiu#5,9 Consecința imediată a tiraniei emisarilor babilonieni a fost căutarea plină de pericole a hranei în împrejurimile cetății, în stepe și pe munți, căutare obstaculată deseori de incursiunile și raziile arabilor, numiți în mod pitoresc „sabia pustiului” (cf. Ier 3,2; Ps 107,4-7)..
10Pielea noastră s-a înfierbântat
ca un cuptor
de febra foamei.
11Au umilit femei în Sión,
fecioare, în cetățile lui Iúda.
12Căpeteniile au fost spânzurate
cu mâinile lor#5,12 Este vorba fie de mâinile celor spânzurați, de ele fiind suspendați, fie de mâinile criminalilor care îi spânzurau.
și fețele bătrânilor nu au fost cinstite.
13Tinerii au purtat râșnița
și copiii s-au poticnit sub lemne.
14Bătrânii au încetat să mai fie la porți,
tinerii, să mai cânte.
15A încetat bucuria inimii noastre#5,15 Înseamnă tot ceea ce era mai frumos și mai plăcut în cetatea liberă, în special tinerii deplânși de mai multe ori în aceste Lamentațiùni, motivul dominant în Ieremía pentru lipsa bucuriei în timpul marii calamități: Ier 7,34; 16,9; 25,10; cf. Am 8,9-10.,
s-a prefăcut în jale dansul nostru.
16A căzut cununa#5,16 Înseamnă tot ceea ce era mai glorios și mai strălucitor în viața liberă a Israèlului: suveranitatea și teocrația (cf. Ps 21,4; Ct 3,11) și, în general, orice podoabă de bucurie (cf. Ier 13,18; Prov 4,9). de pe capul nostru.
Vai de noi, căci am păcătuit!
17De aceea ni s-a frânt inima,
pentru acestea ni s-au întunecat ochii.
18Pe muntele Siónului care este devastat,
vulpile umblă pe el.
19Dar tu, Doamne, ești în veci
și stai pe tronul tău
din generație în generație.
20De ce ne uiți pentru totdeauna
și ne părăsești pentru multe zile#5,20 Lit.: „pentru lungimea zilelor”.?
21Fă-ne, Doamne, să ne întoarcem la tine
și ne vom întoarce!#5,21 Este, în același timp, întoarcerea în Siòn, locuința lui Dumnezeu, adică sfârșitul exilului, și întoarcerea la Dumnezeu sau convertirea: cf. Is 7,3. Dumnezeu este cauza convertirii, tot la fel ca și a eliberării: harul este rădăcina a toate. Această dublare a verbului este tipică lui Ieremía (Ier 11,18; 20,7; 31,4.18).
Înnoiește zilele noastre ca mai înainte!
22Oare ne vei respinge
și te vei mânia pe noi peste măsură? #Is 63,15 #Is 60,5 #Abd 11 #Ps 68,6; In 14,18 #Is 55,1 #Os 12,2 #Ier 2,18 #Ier 2,5; 7,25 #Ez 18,2; Is 53,7
Selectat acum:
Lamentațiuni 5: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași