YouVersion
Pictograma căutare

Lamentațiuni 4

4
Lamentațiunea a patra: judecata Domnului cu privire la Sión#4,0 Această a patra lamentațiune are multe afinități, chiar și în inversarea literelor alfabetului „peh” și „ayn”, cu cea de-a doua lamentațiune. Este compusă din două cântări funebre, dintre care prima (v. 1-12) descrie în culori vii zilele asediului și ale distrugerii Ierusalímului; amintește demolarea templului, uciderea tineretului, foamea și epidemiile care au precedat și au urmat căderii cetății și, în special, canibalismul și antropofagia care au avut loc în Ierusalím. A doua cântare funebră este un lung comentariu teologic al nenorocirii: cauza asediului și a sclaviei Ierusalímului este mânia lui Dumnezeu, provocată de păcatul poporului, al preoților și al profeților falși, al criminalilor tolerați de magistrați, al lipsei de scrupule în administrarea lucrurilor publice, al politicii false de apropiere față de Egipt.
1alef Cum s-a înnegrit aurul și s-a schimbat aurul cel mai bun;
pietrele sanctuarului s-au împrăștiat
la capătul tuturor străzilor!#4,1 Imagini fine care se referă la locuitorii specifici ai cetății sfinte, adică preoții, profeții adevărați, bătrânii și capii poporului. Această imagine mai este întâlnită, dar folosindu-se imaginea argintului în locul aurului (cf. Is 1,22; Ier 6,30; Ez 22,18).
2bet Fiii Siónului, prețioși
și socotiți ca aurul fin,
cum de sunt considerați ca oalele de lut,
lucrarea mâinilor olarului?
3ghimel Chiar și șacalii își dau drumul
la sâni ca să-și alăpteze puii,
dar fiica poporului meu
a devenit crudă ca struții din pustiu.
4dalet Limba sugarului se lipește
de cerul gurii din cauza setei,
pruncii cer pâine,
dar nu este cine să le-o dea#4,4 Lit.: „să le-o întindă”..
5he Cei care se hrăneau
cu delicatese stau dezolați pe străzi.
Cei crescuți
pe purpură îmbrățișează gunoiul.
6waw Nelegiuirea fiicei poporului meu
este mai mare decât păcatul Sodómei,
care a fost lovită într-o clipă,
fără ca cineva să-și fi pus mâna pe ea.
7zain Nazireii săi erau mai curați
decât zăpada, mai albi decât laptele;
trupurile#4,7 Lit.: „oasele”. lor erau mai roșii
decât coralii,
chipurile lor erau ca safirul.
8het Fața lor s-a întunecat mai mult
decât funinginea;
nu mai sunt recunoscuți pe străzi,
pielea li s-a lipit de oase,
s-a uscat, a devenit ca lemnul.
9tet Sunt mai fericiți cei străpunși de sabie
decât cei care sunt răzbiți de foame,
ei care se scurg răpuși
din cauza lipsei roadelor câmpului.
10yod Mâinile femeilor, miloase,
îi fierb pe copiii lor#4,10 Ultimul pronume este la masculin și se referă la copii; prin urmare, subiectul subînțeles este „femeile”. Termenul „vampir” are aceleași consoane ca și „aliment” și denumește, în Mesopotàmia, un demon feminin care devorează copiii (cf. Dt 28,53.56; 2Rg 28,29, în timpul asediului Samariei).;
ei le-au fost aliment în timpul
zdrobirii fiicei poporului meu.
11kaf Domnul și-a satisfăcut furia,
și-a revărsat#4,11 Mânia Domnului este gândită și văzută ca o băutură fierbinte și amară (ca vinul sau fierea), pe care el o varsă asupra acelora pe care vrea să-i îmbete de moarte: Is 51,17; Ier 25,15; Iob 21,20; Ps 11,7; 75,9. mânia lui aprinsă,
a aprins un foc în Sión,
[foc] care a devorat temeliile sale.
12lamed Nu au crezut regii pământului
și toți locuitorii lumii că
opresorul și dușmanul ar fi putut
intra pe porțile Ierusalímului.
13mem [Aceasta] din cauza
păcatelor profeților#4,13 Sunt erorile predicării profeților falși, condamnate deja în Lam 2,14 și despre care vorbesc cu asprime Ieremía (Ier 6,6; 8,10; 23,11.15; 26,7-8) și Ezechièl (Ez 7,23; 22,13). ei
și a nelegiuirilor preoților#4,13 Este vorba despre conduita scandaloasă a preoților din epoca precedentă asediului (Ier 6,13; 8,10; cf. Ez 22,26; 34,2-4). ei
care au vărsat în mijlocul său
sângele celor drepți.
14nun Rătăceau ca niște orbi pe străzi,
murdari de sânge,
ca nimeni să nu poată
să le atingă hainele.
15samec Îndepărtați-vă! Un impur!
Îndepărtați-vă, îndepărtați-vă,
căci fugeau și rătăceau
spunând printre neamuri:
„Nu vor mai locui [aici]”#4,15 Textul din v. 14-15 este obscur. Semnificația pare să fie aceasta: tot poporul se ridică împotriva preoților și a profeților falși și-i blestemă ca fiind pedepsiți de Dumnezeu, dorindu-le ca nici măcar neamurile păgâne să nu-i poată primi (cf. Ier 40,41). Impuritatea legală, contractată de un om pătat de sânge, considerat a fi viața însăși, al cărei singur stăpânitor este Yhwh, este atestată numai aici în toată Biblia.!
16pe Fața Domnului i-a împrăștiat,
el nu se va mai uita la ei;
nu au ridicat fața preoților,
nu au arătat îndurare față de bătrâni.
17ayn Ni se tot sfârșeau ochii#4,17 Din cauza așteptării îndelungate în timpul celor optsprezece luni de asediu, așteptare plină de speranță, dar în același timp zadarnică, a ajutorului din partea egiptenilor (cf. Ier 37,5-10). [așteptând]
în zadar ajutorul nostru.
De la locul nostru de veghe
am vegheat spre un neam
care nu putea să ne mântuiască.
18țade Ei vânau pașii noștri,
ca să nu mergem pe străzile noastre;
s-a apropiat sfârșitul nostru,
zilele noastre s-au împlinit,
pentru că a sosit sfârșitul nostru.
19qof Urmăritorii noștri au fost mai iuți decât vulturii cerului, ne-au fugărit pe munți și ne-au pândit în pustiu.
20reș Respirația#4,20 Acest pasaj se referă la fuga și la capturarea lui Sedecia: 2Rg 25,4-7; Ier 52,6-11. Vitalitatea poporului este concentrată în regele său, care este cel asupra căruia se odihnește puterea divină, de care beneficiază și poporul. Acest lucru este valabil chiar și pentru un rege nedemn (cf. 1Sam 24,5-8) sau prizonier (de exemplu Ioiachín, în exil): cf. Os 10,3. nărilor noastre,
unsul Domnului,
a fost capturat în gropile lor,
el, despre care spuneam:
„Vom trăi la umbra lui printre neamuri”.
21șin Veselește-te și bucură-te,
fiică a Edómului,
tu, care locuiești în țara Uț!
Și peste tine va trece cupa:
te vei îmbăta și te vei dezgoli.
22tau S-a umplut nelegiuirea ta,
fiică a Siónului,
el nu te va mai deporta.
El va pedepsi nelegiuirea ta,
fiică a Edómului,
și îți va dezvălui păcatele. #2,19 #Ier 19,11 #Is 43,20 #Iob 39,13-18 #Is 41,17 #Is 1,9-10; Ier 23,14 #Ez 16,46-52; Mt 10,15; 11,23 #Gen 19 #Num 6 #2,20 #Dt 28,56 ș.u. #Is 52,15–53,1 #Ier 5,31; 6,13 #Is 59,3; Num 35,33 #Is 52,11 #Ier 37,7; Ez 29,6-16 #Ez 7,1-14 #Ps 2,2 #2Rg 25,5-7 #Is 66,10 #Hab 2,15 #Is 40,2 #Ier 49,8; Ez 25,14

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te