Sunați din trâmbiță în Sión! Strigați pe muntele meu cel sfânt! Să tremure toți locuitorii țării, căci vine Ziua Domnului, este aproape! Va fi o zi de întuneric și beznă, o zi cu nori și cu negură. Ca zorile se revarsă peste munți un popor numeros și puternic, cum nu a mai fost din veșnicie și nu va mai fi pentru anii [care vor fi] din generație în generație. Înaintea lui devorează focul și flacăra arde în urma lui. Țara este ca grădina Éden înaintea lui și un pustiu devastat după el: nu este scăpare pentru el. Ca înfățișarea cailor este înfățișarea lui și precum călăreții, așa aleargă. Ca zgomotul carelor pe vârfurile munților ei sar, ca vuietul flăcării de foc ce mistuie pleava, ca un popor puternic și dispus pentru luptă. Înaintea lui tremură popoarele și toate fețele își pierd strălucirea. Ca vitejii aleargă, ca oamenii de luptă urcă pe zid; fiecare umblă pe căile sale și nu se abate de la cărările sale. Nimeni nu-l împinge pe fratele său, fiecare viteaz umblă pe drumul lui, cad în mijlocul sulițelor, dar nu sunt răniți. Sar în cetate, aleargă pe ziduri, urcă în case pe ferestre și intră ca hoții. Înaintea lui se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele și luna se întunecă, iar stelele își pierd strălucirea. Domnul a pus să fie glasul lui înaintea armatei lui, căci tabăra lui este foarte mare și puternic este cel care împlinește cuvântul său. Pentru că mare este Ziua Domnului și foarte înfricoșătoare. Cine îi va putea rezista? Chiar acum – oracolul Domnului – întoarceți-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns și cu jale! Sfâșiați-vă inimile, nu hainele, și întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru! Căci el este milostiv și îndurător, încet la mânie și plin de bunătate și iartă răul.
Citește Ioel 2
Partajează
Compară toate versiunile: Ioel 2:1-13
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri