Iob 32
32
V. PLEDOARIA LUI ELÍHU#32,0 Elíhu este un personaj necunoscut. Intervine fără să fi fost introdus, își propune învățătura într-un monolog care nu așteaptă răspuns și dispare fără să lase urmă. Intervenția lui nu are nimic original: citează sau rezumă argumentele predecesorilor săi, explicându-le sensul și corijând excesele. Tezele sale principale sunt: dreptul nu trebuie să se mândrească cu dreptatea lui; suferința are scopul de a purifica omul de păcatul orgoliului. Dumnezeu nu poate fi acuzat de nedreptate. El răsplătește pe fiecare, chiar și pe Iob, după faptele sale. Suferința este un avertisment divin și este o neobrăzare faptul de a-i cere cont lui Dumnezeu, ale cărui putere și înțelepciune sunt proclamate de universul întreg.
1Cei trei oameni au încetat să-i răspundă lui Iob, căci el [se considera] mai drept în ochii lui#32,1 Elíhu a înțeles perfect situația: Iob voia să se dovedească drept într-un proces împotriva lui Dumnezeu.. 2Elíhu, fiul lui Baraheél din Buz, din familia lui Ram#32,2 „Elíhu” înseamnă „el este Dumnezeul meu”. Era un nume obișnuit pe timpul lui Davíd (cf. 1Sam 1,1). Există o asociere intenționată între acest personaj și profetul Ilie: același nume, aceeași misiune (trimis și apărător al lui Dumnezeu), apariție și dispariție neprevăzută. „Baraheèl” înseamnă „Dumnezeu a binecuvântat”. „Buz” era un trib din pustiul arabic, înrudit cu cel din Uț, teritoriul în care locuia Iob (Gen 22,21). De aceea, se deduce că Elíhu era dintr-un neam înrudit cu cel al lui Iob (Iob 1,1). „Ràm” înseamnă „înălțat” și este un nume de persoană care aparține descendenților lui Iuda (Rut 4,19; 1Cr 2,9-10.25.27)., s-a aprins de mânie împotriva lui Iob, pentru că [Iob se considera] pe sine mai drept decât Dumnezeu#32,2 Afirmație dură și injurioasă. Cei trei prieteni se făcuseră apărători din oficiu ai cauzei lui Dumnezeu, fără ca să-i răspundă lui Iob, lăsând în felul acesta să se presupună că Dumnezeu ar fi pierdut procesul pe care Elíhu îl consideră încă neîncheiat.. 3El s-a aprins de mânie și împotriva celor trei prieteni ai săi, pentru că nu găsiseră răspuns și totuși îl considerau vinovat pe Iob. 4Elíhu îi așteptase cât timp au vorbit#32,4 Lit.: „în timpul cuvintelor lor”. cu Iob, pentru că ei erau mai bătrâni#32,4 Lit.: „în timpul cuvintelor lor”. decât el.
Primul discurs
Înțelepciunea și tinerețea
5Elíhu a văzut că nu era niciun răspuns în gura celor trei oameni și s-a aprins de mânie. 6Elíhu, fiul lui Baraheél din Buz, a luat cuvântul și a spus:
„Eu sunt tânăr#32,6 Lit.: „tânăr de zile”., iar voi sunteți bătrâni. De aceea m-am temut și mi-a fost frică să vă expun ceea ce știu.
7Am zis: «Să vorbească anii și mulțimea lunilor să învețe înțelepciunea!»#32,7 Elíhu este convins că Iob și prietenii săi, toți mai în vârstă decât el, au acumulat mai multă înțelepciune și experiență din tradiție și din viața proprie. Era un fapt recunoscut în mod obișnuit în tot Orientul Mijlociu Antic, în care cultura se transmitea, în general, pe calea tradiției orale..
8De fapt, în om este un duh și suflarea Celui Atotputernic îl face priceput#32,8 Antiteza este de natură revoluționară: privilegiul vârstei este înlocuit de darul carismatic. În cercurile sapiențiale, se impusese convingerea că Dumnezeu este cel care dă înțelepciune (Prov 2,6; 16,33). Dar în afara acestor grupuri, se vorbea despre o înțelepciune inspirată de Dumnezeu (cf. Gen 41,38-39; Is 11,2). S-a ajuns astfel la o întrepătrundere între înțelepciune și duh (Gen 5,11-12; Înț 1,5-7; 7,22-23; 9,17), idee care ajunge până în Noul Testament (cf. 1Cor 1,24; 2,6-7). Aceasta înseamnă că Dumnezeu nu se supune monopolurilor oamenilor: așa cum suflarea lui Dumnezeu dăruiește viața, tot la fel dăruiește și înțelepciunea..
9Totuși, nu cei mari au înțelepciune și nici bătrânii nu sunt pricepuți la judecată#32,9 Contrast între iluminarea care vine de la duh și avantajul vârstei înaintate a înțelepților (Iob 12,12; 15,10; Sir 25,4-6), care pune în evidență o trăsătură contestatară rară în literatura sapiențială, întrucât sunt negate principiile prezentate mai înainte de prieteni (Iob 8,8-10; 15,10-18)..
10De aceea, vă spun: «Ascultați-mă
și voi expune și eu ceea ce știu!».
11Iată, am așteptat cuvintele voastre,
mi-am plecat urechea
la priceperea voastră
cât timp ați cercetat cuvintele.
12Atât timp cât am fost atent
la priceperea voastră,
nu a fost nimeni dintre voi
care să-l acuze pe Iob
și să răspundă cuvintelor lui.
13Să nu ziceți: «Am aflat înțelepciunea;
Dumnezeu poate să-l biruie#32,13 Lit.: „să-l spulbere”., nu un om».
14El nu și-a îndreptat spre mine cuvintele, iar eu nu-i voi întoarce [răspuns] prin cuvintele voastre.
Consolatori falimentari
15Ei au rămas uimiți, nu au mai răspuns: le-au pierit cuvintele.
16Oare trebuie să aștept
pentru că ei nu vorbesc,
stau [în picioare] fără să mai răspundă?
17Vreau să răspund și eu cu partea mea,
să expun și eu ceea ce știu.
18Căci sunt plin de cuvinte,
duhul din sânul meu mă constrânge.
19Iată, sânul meu este ca vinul care dă să iasă, ca burdufurile noi
care dau să se spargă#32,19 Descrierea este interesantă: sânul clocotește asemenea vinului în fermentație din cauza efectelor inspirației care provine direct de la Dumnezeu. Această imagine exprimă fecunditatea înțelepciunii sub impulsul Duhului lui Dumnezeu (cf. Ier 20,9)..
20Voi vorbi și mă voi liniști,
voi deschide buzele și voi răspunde.
21Nu-mi voi ridica fața înaintea niciunui om și nu voi linguși#32,21 Lit.: „nu voi da un titlu de cinste”. pe nimeni.
22Căci nu știu să lingușesc.
Altfel, îndată m-ar da deoparte#32,22 Lit.: „m-ar ridica”.
cel care m-a făcut. #Gen 22,21; Ier 25,23 #16,17; 23,10-13; 27,2-5 #12,12; Lev 19,32 #32,15 #15,10 #Înț 4,8-9; Dan 13,52-53 #Jud 1,19 #36,22 #35,4 #11,3 #4,2 #15,2 #Ier 20,9 #Mt 9,17 #4,1 #13,7-10 #Ps 12,3-4
Selectat acum:
Iob 32: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași