Iob 31
31
Protest de nevinovăție#31,0 În acest ultim examen de conștiință făcut înaintea lui Dumnezeu, Iob reia tentativa de autojustificare sprijinindu-se pe decizia pe care nu a putut să o obțină prin susținerea cauzei înaintea prietenilor. Este vorba de efortul de a ieși din contradicția poziției sale față de Dumnezeu. Acesta s-a cristalizat în necesitatea unei ultime întâlniri, de care va depinde a fi sau a nu fi în relație cu Dumnezeu.
Onestitate
1Am încheiat un legământ#31,1 Adică a impus o regulă ochilor, prin care pătrunde răul în suflet.
cu ochii mei#31,1 Contextul este cel al condițiilor care sunt impuse de un superior în cadrul unui tratat (cf. 1Sam 11,2; 2Sam 5,3; 2Rg 11,4). Fiind stăpân pe el însuși, Iob impune o interdicție ochilor și se prezintă ca unul care-și domină sentimentele.,
ca să nu se uite#31,1 Lit.: „să nu ia în seamă”. după fecioare#31,1 Disciplinare a prudenței, utilă întotdeauna pentru cel care vrea să-și păstreze virtutea. Prezența fetelor frumoase în Israèl (cf. Sir 22,3-5; 42,10-11) făcea necesară modestia ochilor. Este de remarcat înălțimea morală a acestui verset. Iob exclude din conduita lui vinovăția cea mai ascunsă, adică dorințele impure, ale căror instrumente sunt ochii. Legea mozaică interzicea adulterul și dorințele rele față de o femeie căsătorită (Ex 20,14.17; Dt 5,17-18). Iob extinde interdicția la orice fată. Delicatețea conștiinței demonstrată de Iob a devenit lege în învățătura lui Isus (Mt 5,27-29)..
2Dar care-mi este partea
de la Dumnezeul de sus
și moștenirea
de la Cel Atotputernic din înălțimi?
3Oare nu este pieire pentru cel nedrept
și dezastru
pentru cel care săvârșește deșertăciune?
4Oare Dumnezeu nu vede căile mele
și pașii mei nu-i numără?
5Dacă am umblat în deșertăciune
și dacă piciorul meu s-a grăbit să înșele#31,5 În Iob 31,5-36, apare o serie de proteste în formă de jurământ. Propozițiile sunt introduse de condiționalul „dacă”. Este forma ebraică a jurământului: propoziția condițională echivalează cu o imprecație a lui Dumnezeu, stăpânul dreptății, și-i corespunde frazei: „Dumnezeu să mă pedepsească dacă am făcut aceasta!”.,
6să mă cântărească în balanța dreptății
și să recunoască Dumnezeu
integritatea mea!
7Dacă pasul meu a rătăcit de la cale#31,7 Codul etic presupus aici este cel al unui vechi aristocrat oriental, cap al unei familii patriarhale, care nu are nimic de temut din partea niciunei alte autorități. Numai un motiv religios și, în măsură mai mică, opinia publică îl împing pe un astfel de om la acțiunea virtuoasă și la controlul de sine. Pentru Iob, motivul era dorința de a-i plăcea lui Dumnezeu. Nivelul său moral este cel mai ridicat din Vechiul Testament (cf. Ez 18,5-9). De remarcat respectul arătat pentru demnitatea omului (chiar și pentru sclavi) și atitudinea interioară față de Dumnezeu.
și dacă inima mea a mers după ochii mei, dacă s-a lipit vreo pată de mâna#31,7 Lit.: „de palma mea”. mea,
8atunci eu să semăn, și altul să mănânce și vlăstarul#31,8 Lit.: „ceea ce iese din mine”. meu să fie dezrădăcinat.
9Dacă mi-a fost sedusă inima
spre vreo femeie#31,9 Se subînțelege că este căsătorită. Iob vorbește despre adulter, pedepsit cu moartea de justiția israelită. Chiar dacă ar fi fost secret, păcatul era pedepsit de mânia divină (cf. Dt 22,22-24; Prov 6,32-35). Moralitatea veche considera adulterul drept o încălcare a legilor referitoare la proprietate (cf. Iob 31,9b; Prov 7,19-20).
și dacă la ușa prietenului meu
am stat la pândă,
10atunci soția mea să macine#31,10 Misiune încredințată sclavilor (Ex 11,5; Is 47,2). În felul acesta, soția lui Iob ar fi fost redusă la condiția de sclavă și, deci, concubină. pentru altcineva și alții să se încline spre ea.
11Căci aceasta ar fi o infamie#31,11 Termenul se referă în special la păcatele sexuale (Lev 18,17; 20,14; Jud 20,6).,
ar fi o nelegiuire [pedepsită] de judecători,
12un foc care mistuie până la nimicire#31,12 Literal, „ʾăḇaddôn”. Patima necurăției este asemănătoare unei flăcări care consumă bunurile și viața omului.
și toate veniturile mele ar fi dezrădăcinate.
Omenia
13Dacă am refuzat judecata slujitorului
meu și a slujitoarei mele
când s-ar fi certat#31,13 Iob admite că sclavul poate să discute cu stăpânul și întemeiază acest drept pe egalitatea fundamentală dintre oameni. Drepturile sclavilor erau puține (cf. Ex 21,1-11). Iob se demonstrează mai liberal decât legea ebraică. cu mine,
14ce voi putea face
când se va ridica Dumnezeu
și, când mă va vizita, ce-i voi putea întoarce?
15Oare nu cel care m-a făcut pe mine
în pântece l-a făcut și pe el?#31,15 Acest verset fundamentează drepturile sclavilor pe condiția umană de creatură a aceluiași Dumnezeu. În lumea antică, sclavii nu erau considerați subiecți ai dreptății, ci erau văzuți la nivelul animalelor. Iob întemeiază ideea fraternității umane pe o bază nouă și descoperă un orizont universal, chiar dacă nu condamnă sclavia în sine. Originea unică, din același Dumnezeu, care i-a creat pe toți oamenii, este fundamentul cel mai stabil al frățietății și al carității. Aici se exprimă în modul cel mai clar, în întreg Vechiul Testament, implicația deplină a paternității universale a lui Dumnezeu și a consecințelor acesteia, frățietatea omenirii. Chiar și celor mai umile ființe umane le este acordat respectul datorat unui fiu al lui Dumnezeu, cu aceleași exigențe ale justiției. Sfântul Paul va afirma în mod explicit că stăpânii și sclavii au același Domn (Col 4,1; Ef 6,9).
Și cel care ne-a întocmit în sân
nu este unul singur?
16Dacă le-am negat săracilor ceea ce doreau
și dacă am făcut
să se consume ochii văduvei,
17dacă mi-am mâncat bucata singur#31,17 Termen tipic ospitalității (cf. Gen 18,5; Jud 19,5; Rut 2,14) și ajutorării (cf. 1Sam 28,22; 1Rg 17,11).
și dacă orfanul nu a mâncat de la mine,
18– el care din tinerețea mea
a crescut cu mine ca tată
și ea care din sânul mamei mele
a fost călăuzită de mine#31,18 Frază aparent ciudată, dar care are scopul de a nuanța, în mod hiperbolic, preocuparea lui Iob față de cei nevoiași. –,
19dacă l-am văzut
pe cel care pierea fără haină
și pe cel nevoiaș fără învelitoare,
20dacă nu m-au binecuvântat coapsele#31,20 Parte a trupului care indică întregul. Este partea protejată de frig în mod special. Membrele săracului, acoperite de Iob, exprimă recunoștința lor față de binefăcători ca și cum ar fi fost persoane. sale și dacă nu s-au încălzitcu lâna mieilor mei,
21dacă am mișcat mâna
împotriva orfanului,
pentru că am văzut la poartă
ajutorul meu,
22atunci umărul meu să cadă
de la încheietură
și brațul meu să se frângă de la cot!
23Întrucât nenorocirea de la Dumnezeu
este spaimă pentru mine,
nu aș putea suporta măreția lui.
Puritatea inimii și ultima provocare
24Dacă mi-aș fi pus încrederea în aur
și dacă aș fi spus aurului fin:
«Ești siguranța mea»#31,24 Iob 31,24-25 condamnă cultul banului. Înțelepții din Israèl, care apreciau bunurile pământești, dezaprobau abuzul de ele, fără să admită însă, ca și Iob, că se poate deveni sclav al acestora.,
25dacă m-aș fi bucurat
pentru că mare este bogăția mea
și prețios este ceea ce
dobândește#31,25 Lit.: „găsește”. mâna mea,
26dacă m-aș fi uitat la soare#31,26 Lit.: „lumină”.
când strălucește
și la luna care trece radioasă#31,26 Condamnare a cultului aștrilor, răspândit în tot Orientul Apropiat și care a sedus Israèlul, în special în timpul regelui Manàse (687-642 î.C.). Cultele solare exercitau o fascinație aparte asupra omului din Antichitate, întrucât erau considerate izvoare mitice ale vieții și fertilității.,
27dacă aș fi lăsat sedusă inima mea în ascuns
și dacă gura mea ar fi pus un sărut pe mână#31,27 Lit.: „dacă mâna mea ar fi sărutat gura”. Gest de adorație cunoscut în toată Antichitatea (cf. 1Rg 19,18; Os 13,2).,
28– și aceasta este o nelegiuire
[pedepsită] de judecători,
căci l-aș fi înșelat pe Dumnezeul cel de sus –,
29dacă m-aș fi bucurat
de ruina celui care mă urăște
și aș fi exultat că l-a aflat răul
30– deși nu am dat [voie]
cerului gurii mele să păcătuiască
cerând cu blestem viața lui#31,30 Iob 31,29-30 sunt mult deasupra nivelului moral al Vechiului Testament (cf. Sir 28,3-7). Deși interzisă de unele texte (Ex 23,4-5; Lev 19,18; Prov 20,22; 25,21-22), răzbunarea era obișnuită și era considerată ceva normal. Iob își interzice sieși chiar și să se bucure de nenorocirea dușmanului și să-l blesteme. Această atitudine, încă negativă, va fi depășită de mesajul lui Cristos (Mt 5,47-48). –,
31dacă nu ar spune oamenii din cortul meu:
«Cine este#31,31 Lit.: „cine dă”. cel care
să nu se fi săturat din carnea lui?»,
32dacă străinul ar fi poposit afară
și dacă ușile mele nu le-aș fi deschis
pentru cel de pe cale,
33dacă aș fi ascuns ca Adám răzvrătirea mea,
tăinuind în sânul meu nelegiuirea mea,
34pentru că mă tem de mulțimea cea mare
și disprețul familiilor mă înspăimântă,
am tăcut și nu am ieșit pe ușă,
35ce n-aș da să fie cineva care să mă asculte!
Iată semnătura mea!#31,35 Lit.: „taul meu”, ultima literă din alfabetul ebraic, folosită ca semnătură de cei care nu știau să scrie.
Cel Atotputernic să-mi răspundă
și în carte să scrie potrivnicul#31,35 Lit.: „omul certei mele”. meu!
36Oare nu aș purta-o pe umărul meu
și nu aș lega-o drept cunună?#31,36 Este vorba despre sulul care poartă scris actul de acuză. Imaginea este luată din practica juridică. Sigur că poate să-l înfrunte, Iob vrea să-l poarte ca pe un semn de onoare. Va apărea la judecată nu cu hainele unui acuzat, ci cu mândria unui rege.
37Numărul pașilor mei i-aș face cunoscut
și m-aș apropia ca un principe#31,37 Cu capul sus, fără a se teme de ceva. Este o afirmație dramatică a conștiinței de nevinovăție sigură cu care Iob își apără conduita înaintea lui Dumnezeu. de el.
38Dacă pământul meu
ar striga împotriva mea
și brazdele sale ar plânge împreună,
39dacă aș mânca rodul lui pe gratis#31,39 Lit.: „fără argint”. Fie pentru că nu a plătit prețul de cumpărare a terenului, fie că nu i-a răsplătit pe cei care l-au muncit.,
sufocând sufletul stăpânilor săi,
40în loc de grâu, să iasă spini
și în loc de orz, neghină!”#31,40 Traducerea termenului este aproximativă. Rădăcina cuvântului ebraic are semnificația de „a mirosi urât”..
Sfârșitul cuvintelor lui Iob#31,40 Incapabil de a-i convinge de nevinovăția sa nici pe prieteni, nici pe Dumnezeu, Iob își încheie cuvintele printr-o serie de blesteme condiționale care constituie de fapt un discurs de nevinovăție.. #Sir 9,5 #27,13 #34,21 #14,16 #Prov 16,2; 21,2 #Ps 7,9; 17,2 #Num 5,19-22; Jud 17,2; 1Rg 8,31 #Prov 6,25; Qoh 7,26 #Dt 22,22; Prov 6,32; In 8,4-5 #Ex 21,2-3; Lev 25,39-43; Dt 5,14; Ier 34,8-9 #Prov 17,5; 22,2 #6,14; 29,12-13; Is 58,7; Tob 4,7-11.16 #22,9; 29,13 #22,7 #22,6 #Dt 24,13 #22,9; Ps 82,3 #Ps 119,120 #22,24-25; Prov 11,28; Ps 49,7; 52,9; Mc 10,23-25 #Lc 12,19-20 #Dt 4,19; 17,3; Înț 13,2; Ier 8,2; Ez 8,16 #Prov 24,17; Mt 5,44 #Is 58,10 #Gen 19,2; Jud 19,20 #Gen 3,10 #Prov 29,25 #13,17.22 #13,19.23 #Hab 2,11 #Ier 22,13 #Gen 3,18
Selectat acum:
Iob 31: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași