Ieremia 8
8
1În acel timp, vor scoate oasele regilor lui Iúda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoților, oasele profeților și oasele locuitorilor Ierusalímului din mormintele lor. 2Le vor întinde la soare și la lună și la toate oștirile cerului pe care le-au iubit și cărora le-au slujit, după care au umblat și pe care le-au căutat, în fața cărora s-au prosternat#8,2 Cultele astrale au fost favorizate, în chip special, în timpul lui Manàse și al lui Amòn.. Nu vor mai fi adunate și nu vor mai fi îngropate, ci vor deveni gunoi pe suprafața pământului. 3Tot restul care va rămâne din această familie rea, în orice loc unde i-am alungat, va prefera moartea în loc de viață – oracolul Domnului Sabaót#8,3 LXX omite „oracolul Domnului Sabaòt”..
Apostazia lui Israél#8,4 Acest ansamblu de texte (Ier 8,4–10,25) reunește oracolele pronunțate la începutul domniei lui Ioiachím, în jurul anului 605 î.C. Cele trei poeme (Ier 8,4-7; 13-17; 9,1-8) continuă și amplifică reproșurile adresate lui Israèl. Lamentația din 9,9-21 continuă în 10,17-22 și se încheie printr-o rugăciune a lui Ieremía (10,23-24).
4Spune-le: „Așa vorbește Domnul:
Cine cade oare nu se mai ridică?
Cine se abate oare nu se mai întoarce?#8,4 Este o observație naturală: cel care cade nu rămâne la pământ, ci se ridică îndată; cel care greșește strada își corectează eroarea, dar Ierusalímul, poporul, deși știe că propria cale este greșită, persistă în eroare cu încăpățânare, adică în mod voit (cf. Ier 5,31).
5De ce s-a abătut poporul acesta,
Ierusalímul,
printr-o rătăcire permanentă?
S-au atașat de înșelătorie
și refuză să se întoarcă.
6Am auzit și am ascultat:
ei nu vorbesc drept și nu este nimeni
care să regrete răutatea sa, zicând:
«Ce am făcut?».
Toți se întorc la fuga lor
ca un cal lansat în luptă#8,6 Imaginea calului lansat în luptă (cf. Iob 39,19-25) este simbolul atașamentului de nestăpânit față de cultul interzis..
7Chiar și barza pe cer își cunoaște timpurile,
turturica, rândunica și porumbelul
cunosc timpul când trebuie să vină.
Dar poporul meu nu a cunoscut
timpul judecății Domnului”.
Legea, în mâinile preoților
8Cum puteți să spuneți: „Noi suntem înțelepți
și legea Domnului este la noi?”.
Într-adevăr,
pana mincinoasă a scribilor#8,8 Aici, sunt preoții, păstrători ai tradiției care s-a structurat în texte scrise. „Cuvântul” din Ier 8,9 se referă la mesajul profeților și la legea în formă orală, probabil deja consemnată parțial în scris.
a prefăcut [legea] în minciună.
9Înțelepții au fost făcuți de rușine,
s-au îngrozit și au fost capturați.
Refuzând legea Domnului,
ce înțelepciune au ei?
10De aceea, le voi da pe soțiile lor altora
și câmpiile lor,
celor care le vor lua în stăpânire,
căci, de la cel mai mic până la cel mai mare,
toți sunt lacomi;
de la profet și până la preot,
toți lucrează cu înșelăciune.
11Ei tratează rănile poporului meu
cu superficialitate
și zic: „Pace, pace!”, dar nu este pace.
12Sunt făcuți de rușine,
pentru că fac lucruri abominábile.
Dar ei nu se mai rușinează
și nici nu știu de umilință.
De aceea, vor cădea cu cei care cad
și, în timpul când vor fi pedepsiți,
se vor poticni, spune Domnul.
Amenințări adresate lui Iúda
13Vreau să adun recolta lor
– oracolul Domnului –,
dar nu mai sunt struguri în vie,
nu mai sunt smochine în smochin;
frunzele se vor veșteji
și le voi pune să fie călcate în picioare.
14De ce stăm așezați?
Adunați-vă ca să mergem
în cetățile întărite
și să stăm acolo în tăcere,
pentru că Domnul ne-a redus la tăcere
și ne-a făcut să bem apă otrăvită,
deoarece am păcătuit
împotriva Domnului!
15Așteptam pace, dar nu este nimic bun;
timpul vindecării, dar, iată, spaimă!
16De la Dan se aude forăitul cailor,
de glasul nechezatului puternicilor săi
se cutremură toată țara.
Ei vin și devorează țara
și tot ceea ce o umple,
cetatea și locuitorii ei.
17Iată, eu trimit împotriva voastră
șerpi și vipere
împotriva cărora nu există descântec#8,17 Imaginea face aluzie la Num 21,6 (cf. și Gen 49,17; Dt 8,15; Is 14,29; Ps 58,5), care indică dușmanul neprecizat încă, dar care va veni din nord (Ier 8,16) și împotriva cruzimii căruia nu există nicio posibilitate de apărare sau descântec pentru a rămâne în viață..
Plângerea profetului pentru foamete
18Chinul meu crește fără leac,
durerea inimii mele se întețește#8,18 În acest verset, ambele verbe („a crește” și „a se înteți”) se bazează pe o posibilă traducere a consoanelor „ʿlh”, care ar face referință la verbul „ʿālâ” (= „a urca”)..
19Iată, strigătul după ajutor al fiicei
poporului meu
[se aude] dintr-o țară îndepărtată:
„Oare nu este Domnul în Sión?
Nu este regele său în el?”.
De ce m-au făcut
să mă mânii prin idolii lor
și prin nimicurile străine?
20A trecut secerișul, vara s-a terminat,
iar noi suntem salvați#8,20 Semnificația secerișului și a recoltei, ca imagine, nu este univocă în Biblie. Uneori, este înțeleasă în sens de pedeapsă. În acest caz, este vorba despre pedeapsa Domnului (cf. Il 4,13-14), la fel ca în versetul de față, care poate fi clarificat de Is 17,4-6 și Os 6,11. În Ier 8, poporul crede că secerișul (pedeapsa) a trecut deja, adică a suferit destul..
21Din cauza rănii fiicei poporului meu
sunt rănit,
sunt trist și cuprins de groază.
22Oare nu mai este balsam în Galaád#8,22 Regiune situată la est de Iordàn și la nord de fluviul Iabòc; este cunoscută ca ținutul balsamurilor și al mirodeniilor (Gen 37,25; 43,11; cf. Ier 46,11).?
Nu este niciun vindecător acolo?
De ce nu face vindecarea fiicei
poporului meu?
23Cine va face din capul meu
[un izvor] de apă,
din ochii mei, o sursă de lacrimi
ca să-i plâng ziua și noaptea
pe cei străpunși ai fiicei poporului meu? #1Rg 13,22; Bar 2,24 #7,18; 2Rg 17,16; 21,3 #9,21; 25,33 #Iob 3,21; Ap 9,6 #Rom 11,11 #2,31 #5,3 #48,30 #7,24 #6,10; 9,23; Dt 32,6 #Iob 5,13; Rom 1,22; 1Cor 1,19-20.27 #Ez 22,27; Hab 2,9 #8,21 #23,12 #Sof 1,2 #Hab 3,17; Mt 21,19 #Is 1,30 #4,5 #9,14; Lam 3,15.19 #14,19 #Ez 7,25 #Ps 24,1 #46,8 #Num 21,6; Dt 32,24; Înț 11,15 #Dt 31,17 #Mih 4,9 #10,8 #4,6.20; 6,1; 10,19 #46,11 #13,17; 2Sam 1,24; Lam 1,16
Selectat acum:
Ieremia 8: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași