Geneza 27
27
Iacób primește binecuvântarea de la Isáac#27,0 Minciuna relatată aici, în cadrul unei morale încă imperfecte, este folosită în mod misterios de acțiunea lui Dumnezeu, a cărui alegere liberă îl preferă pe Iacòb în fața lui Esàu (Gen 25,23; cf. Mal 1,2-3 și Rom 9,13). Acest apel la minciună pare o blasfemie, dar în mentalitatea orientală nu se vede aici niciun rău, întrucât totul este raportat la Dumnezeu, neglijându-se cauzele secunde.
1Când Isáac era bătrân și ochii îi slăbiseră încât nu mai putea să vadă, l-a chemat pe Esáu, fiul său cel mai mare, și i-a zis: „Fiul meu!”. El i-a răspuns: „Iată-mă!”. 2Și a zis: „Iată, am îmbătrânit și nu știu ziua morții mele. 3Acum ia-ți instrumentele, tolba ta și arcul tău, ieși la câmp și vânează [ceva] vânat pentru mine! 4Fă-mi o gustare cum îmi place mie și adu-mi-o să mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte să mor!”#27,4 Binecuvântarea, ca și jurămintele, erau legate de un ospăț ritual..
5Rebéca#27,5 Episodul, foarte realist și de o fină psihologie, subliniază importanța femeilor în planul lui Dumnezeu, chiar într-o societate atât de dominată de bărbați cum era aceea a patriarhilor. Fragmentul permite să se înțeleagă rolul jucat de Batșéba în alegerea lui Solomón, fiul lui Davíd (1Rg 1,11-40). asculta când Isáac îi vorbea lui Esáu, fiul său. Când Esáu a plecat la câmp să vâneze [ceva] vânat pentru tatăl său, 6Rebéca i-a zis fiului ei#27,6 LXX adaugă: „mai mic”. Iacób: „Iată, l-am auzit pe tatăl tău în timp ce îi vorbea lui Esáu, fratele tău, zicând: 7«Adu-mi vânat și fă-mi o gustare ca să mănânc! Și te voi binecuvânta în fața Domnului înainte de a muri». 8Acum, fiule, ascultă glasul meu și [fă] după cum îți poruncesc! 9Du-te la turmă și adu-mi de acolo doi iezi frumoși ca să fac din ei o gustare pentru tatăl tău, așa cum îi place! 10O vei duce tatălui tău și el va mânca, ca să te binecuvânteze înainte de a muri”.
11Iacób a zis Rebécăi, mama sa: „Iată, Esáu, fratele meu, este un om păros, în timp ce eu nu am păr. 12Nu cumva tatăl meu să mă pipăie și voi fi în ochii lui ca unul care vrea să-l înșele și voi face să vină asupra mea blestemul, nu binecuvântarea!”#27,12 Iacòb este mai puțin preocupat de corectitudinea sau moralitatea sugestiei mamei decât de ceea ce ar putea să i se întâmple în cazul în care s-ar descoperi înșelăciunea.. 13Mama sa i-a zis: „Blestemul tău să cadă peste mine, fiule! Ascultă numai glasul meu, du-te și adu-mi-i!”. 14El s-a dus, a luat [cei doi iezi] și i-a adus mamei sale. Mama sa a făcut o gustare cum îi plăcea tatălui său.
15Rebéca a luat hainele cele mai frumoase ale lui Esáu, fiul ei mai mare, pe care le avea la ea în casă și l-a îmbrăcat pe Iacób, fiul ei mai mic. 16Iar cu pieile iezilor i-a îmbrăcat mâinile și partea fără păr a gâtului, 17apoi i-a dat gustarea și pâinea pe care le făcuse în mâna lui Iacób, fiul ei.
18El a mers la tatăl său și i-a spus: „Tată!”. El i-a răspuns: „Iată-mă! Cine ești tu, fiul meu?”. 19Iacób i-a răspuns tatălui: „Eu sunt Esáu, întâiul tău născut. Am făcut ce mi-ai spus. Vino, deci, ridică-te, așază-te și mănâncă din vânatul meu pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”. 20Isáac i-a spus fiului său: „Cum ai găsit asta așa repede, fiul meu?”. El i-a răspuns: „Domnul Dumnezeul tău mi l-a scos înainte”. 21Atunci Isáac i-a zis lui Iacób: „Apropie-te, fiul meu, ca să te pot atinge [și să știu] dacă tu ești fiul meu Esáu ori nu!”.
22Iacób s-a apropiat de Isáac, tatăl său. El l-a pipăit și i-a spus: „Glasul este glasul lui Iacób, dar mâinile sunt mâinile lui Esáu!”. 23Și nu l-a recunoscut, căci mâinile sale erau păroase ca mâinile fratelui său Esáu, și l-a binecuvântat. 24El i-a zis: „Tu ești cu adevărat fiul meu Esáu?”. El i-a spus: „Eu sunt!”. 25Și i-a zis: „Apropie-mi și voi mânca din vânatul tău, fiul meu, pentru ca sufletul meu să te binecuvânteze!”. [Iacób] i-a apropiat și el a mâncat; apoi i-a adus vin și el a băut. 26Atunci tatăl său, Isáac, i-a zis: „Apropie-te și sărută-mă, fiul meu!”. 27El s-a apropiat și l-a sărutat. A simțit mirosul hainelor lui și l-a binecuvântat#27,27 Ritualul binecuvântării începe cu întrebarea de identificare care este parte constitutivă a ritului (v. 24). Al doilea act al ritului este ospățul pe care Iacòb îl întinde în fața tatălui său. Este o masă completă cu pâine (v. 17) și cu vin (v. 25). „Aspectul magic” al binecuvântării apare în aceea că cel care binecuvântează, trecând asupra fiului său puterea sa vitală, trebuie să-și găsească tăria în acest ospăț. Ospățul de sărbătoare este parte a unui rit precultic, o formă primară a ospățului cultic de mai târziu. Al treilea act este contactul fizic, o îmbrățișare sau, ca aici, un sărut care este parte a procedurii. Și acesta este un semn al mentalității magice; contactul fizic este parte necesară pentru transferarea puterii vitale. Aceste două elemente sunt păstrate în binecuvântarea liturgică unde cuvântul și acțiunea sunt împreună (impunerea mâinilor ca transfer fizic). Binecuvântarea este astfel cel mai vechi sacrament., zicând:
„Iată mirosul fiului meu
este ca mirosul unei câmpii
pe care a binecuvântat-o Domnul!
28Dumnezeu să-ți dea din roua cerului
și din grăsimea pământului,
belșug de grâu și de must!
29Popoarele să-ți slujească,
neamurile să se prosterneze în fața ta!
Fii stăpân peste frații tăi
și să se prosterneze în fața ta
fiii mamei tale!#27,29 LXX are: tatălui tău.
Blestemat să fie cel ce te va blestema
și binecuvântat să fie cel care
te va binecuvânta!”#27,29 Binecuvântarea aceasta este formată din șapte elemente care indică plinătatea și pot fi grupate în jurul a două sfere: una se referă la fecunditatea agrară: roua cerului, grăsimea pământului și belșugul grâului și al vinului, iar cealaltă se referă la supremația în relațiile cu ceilalți: dominarea popoarelor, prosternarea națiunilor, domnia asupra fraților și prosternarea fiilor mamei. Formula de încheiere: „blestemat să fie…” exprimă eficacitatea irevocabilă. Este o binecuvântare diferită de promisiunile făcute lui Abrahàm și se apropie mai mult de stilul ciclului lui Balaàm. Este o analogie pentru binecuvântarea casei lui Iosíf (Gen 49,22 șu; Dt 33,13 șu). Binecuvântarea reflectă o epocă ulterioară patriarhilor, când viața a devenit sedentară..
30Când Isáac a terminat să-l binecuvânteze pe Iacób și Iacób a ieșit de la tatăl său, Isáac, a venit Esáu, fratele său, de la vânătoare. 31A făcut și el o gustare și i-a adus-o tatălui său. Și i-a zis tatălui: „Să se ridice tatăl meu și să mănânce din vânatul fiului său, ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”. 32Isáac, tatăl său, l-a întrebat: „Cine ești tu?”. Și el a răspuns: „Sunt eu, fiul tău întâi născut, Esáu”. 33Isáac s-a cutremurat cu mare cutremur și a zis: „Atunci cine este cel care a prins vânatul și mi l-a adus, iar eu am mâncat din toate înainte de a veni tu și l-am binecuvântat? Și binecuvântat va fi”#27,33 Binecuvântările (ca și blestemele), odată rostite, sunt eficace și irevocabile.. 34Când a auzit Esáu cuvintele tatălui său, a strigat cu strigăt mare, plin de amărăciune, și i-a zis tatălui său: „Binecuvântează-mă și pe mine, tată!”. 35El a zis: „Fratele tău a venit cu înșelăciune și ți-a luat binecuvântarea”. 36Și a zis: „Oare nu se numește Iacób? M-a înșelat#27,36 Este aici o a doua explicație a numelui lui Iacòb, care ar proveni de la verbul „‘qḇ”, care înseamnă „a înșela, a fi viclean, a atinge un țel prin mijloace nelegale sau neleale”. de două ori: mi-a luat dreptul de întâi-născut și, iată, acum mi-a luat și binecuvântarea#27,36 Joc de cuvinte în ebraică între „dreptul de întâi născut” („bᵊḵōrāʰ”) și „binecuvântare” („bᵊrāḵāʰ”).!”. Și a zis: „N-ai păstrat și pentru mine o binecuvântare?”. 37Isáac a răspuns și i-a zis lui Esáu: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine, iar pe toți frații lui i-am făcut slujitorii lui, cu grâu și must l-am sprijinit: pentru tine ce pot să mai fac, fiul meu?”. 38Esáu a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată?#27,38 LXX adaugă: „Isàac a rămas profund tulburat, tace mișcat de durere”. De la verbul „katanýssomai”, „pătruns de durere, tristețe, remușcări, străpuns în inimă”. Ca substantiv: „regret, remușcare”. Binecuvântează-mă și pe mine, tată!”. Și Esáu și-a ridicat glasul și a plâns. 39Tatăl său, Isáac, a răspuns și i-a zis:
„Iată! Locuința ta va fi departe#27,39 Vg a înțeles în sens pozitiv valoarea partitivă a prepoziției „min” din ebraică și a tradus: „in pinguedine terrae et in rore caeli desuper” (= „în bogăția pământului și în roua cerului de deasupra”).
de grăsimea pământului
și de roua cerului de sus.
40Vei trăi din sabia ta
și vei sluji fratelui tău;
dar când te vei răscula,
vei rupe jugul lui de pe gâtul tău!”#27,40 Cuvântul lui Isàac, în realitate, este opusul tragic al binecuvântării transmise lui Iacòb. În cuvintele sale, se reflectă istoria politică din timpul monarhiei: Èdomiții au suportat dominația ebraică din timpul lui Davíd ( 2Sam 8,14) până în timpul lui Ioràm (2Rg 8,20-22)..
Fuga lui Iacób în Mesopotámia
41Esáu a început să aibă ciudă pe Iacób din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Esáu zicea în inima sa: „Se apropie zilele de doliu pentru tatăl meu; apoi îl voi ucide pe Iacób, fratele meu”#27,41 Asemenea lui Càin, Esàu începe să-l urască pe fratele său și decide să-l omoare. Totuși nu acționează precum Càin, care s-a lăsat pradă unei pasiuni necontrolate. Esàu este mânios, dar nu impulsiv.. 42I-au făcut cunoscute Rebécăi cuvintele lui Esáu, fiul ei mai mare. Ea a trimis atunci și l-a chemat pe Iacób, fiul ei mai mic, și i-a zis: „Iată, Esáu, fratele tău, vrea să se răzbune pe tine ucigându-te! 43Acum, fiule, ascultă glasul meu: ridică-te, fugi#27,43 LXX adaugă: în Mesopotàmia. la fratele meu Lában în Harán! 44Stai la el celelalte zile, până ce se va întoarce furia fratelui tău 45și se va întoarce mânia fratelui tău de la tine și va uita ce i-ai făcut! Atunci voi trimite să te aducă de acolo. Pentru ce să fiu fără copii, fără voi amândoi într-o singură zi?”#27,45 Iacòb va fi ucis dacă rămâne în preajma fratelui său, iar Esàu va fi condamnat pentru uciderea fratelui său (cf. Gen 4,14; 2Sam 14,6-7).. 46Rebéca i-a zis lui Isáac: „Sunt scârbită de viața mea din pricina fiicelor lui Het. Dacă Iacób își ia soție dintre fiicele lui Het ca și acestea, dintre fetele ținutului acestuia, la ce să mai trăiesc?”#27,46 Versetul face legătura dintre cap. 27 și 28, unde există două motivații ale plecării lui Iacób în Mesopotámia: fuga de mânia fratelui și căutarea unei soții din neamul Rebécăi.. #25,23-24.29-34; 26,34-35; 27,46–28,22 #25,28 #25,25 #26,12 #Dt 33,13 #25,23; Sir 44,23 #12,3 #25,26.29-34; Ier 9,3-4 #Os 12,4 #Evr 11,20 #Ios 24,4 #27,46; 28,5 #Înț 10,10 #24,29 #26,35; Ex 34,16; Dt 7,3-4; Neh 13,23-30; Esd 10
Selectat acum:
Geneza 27: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași