Exodul 3
3
Chemarea lui Moise
1Moise păștea turma lui Iétro, socrul său, preotul din Madián. A condus turma dincolo de pustiu și a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Hóreb. 2Îngerul Domnului#3,2 În textele biblice mai vechi, există o cvasiidentificare între Dumnezeu și înger, îngerul fiind însuși Dumnezeu sub forma în care le apare oamenilor (Gen 16,7). i s-a arătat într-o flacără de foc din mijlocul rugului#3,2 Rugul, în ebraică „sᵉneʰ”, desemnează un arbust spinos (în arabă „sinah”) prezent și astăzi în Palestína, în împrejurimile Mării Moarte. Ar putea fi la originea numelui Sinài. În Dt 33,16, Dumnezeu este numit „Cel care locuiește în rug”.. El s-a uitat și, iată, rugul ardea cu foc, dar rugul nu se mistuia. 3Moise a zis: „Să mă întorc și să văd această mare arătare: de ce nu se mistuie rugul!”. 4Când Domnul a văzut că el a mers să vadă, Dumnezeu l-a strigat din mijlocul rugului și a zis: „Moise! Moise!”. Iar el a răspuns: „Iată-mă!”#3,4 LXX are: „Ce este?”, referindu-se simultan la natura evenimentului, la identitatea glasului auzit și la sensul chemării.. 5El i-a zis: „Nu te apropia aici! Scoate-ți încălțămintea din picioare#3,5 Gestul scoaterii încălțămintei din picioare într-un spațiu sacru se regăsește și astăzi în practica religioasă a samaritenilor și a musulmanilor. Foarte probabil, preoții slujeau în templu desculți, de vreme ce Ex 28 nu prescrie o încălțăminte pentru preoți. Egiptenii din vechime își scoteau încălțămintea în fața celor de rang social superior. În Israèl, picioarele goale simbolizau umilința și mortificarea (2Sam 15,30; Is 20,2; Ez 24,17.23). S-a sugerat, de asemenea, că sandalele din piele, făcute din animale moarte, ar reprezenta o impuritate rituală minoră și ar profana locul sacru., căci locul pe care stai este pământ sfânt!”. 6Și a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abrahám, Dumnezeul lui Isáac și Dumnezeul lui Iacób”. Moise și-a ascuns fața#3,6 Gestul exprimă teama sacră, sentiment fundamental al religiozității în fața lui Dumnezeu (cf. Gen 32,34; Ex 19,21; 33,20.23; Dt 5,25 etc.). Omul nu poate să-l vadă direct pe Dumnezeu și să rămână viu (Ex 19,21; 33,20; Lev 16,2). De aceea Moise (Ex 36), Ilie ( 1Rg 19,13) și chiar serafimii (Is 6,2) își acoperă fețele înaintea apariției lui Yhwh, care se lasă văzut rar (Ex 24,11) și numai de către Moise (Ex 33,11; Num 12,7-8) și de către Ilie (1Rg 19,11-12) în Vechiul Testament., căci se temea să-l privească pe Dumnezeu.
Misiunea lui Moise
7Domnul a zis: „Am văzut necazul poporului meu, care este în Egipt, și am auzit strigătele lor din cauza asupritorilor. Îi cunosc durerea. 8Am coborât ca să-l scot#3,8 Verbul tradus, în Exod, cu „a scoate” este ebraicul „a ieși” la forma cauzativă (= „a face să iasă”). din mâna egipténilor și să-l fac să urce din țara aceea într-o țară bună și întinsă, într-o țară în care curge lapte și miere#3,8 Expresia se referă la două din cele trei ocupații de bază ale economiei Israèlite: creșterea animalelor și horticultura. A treia și cea mai importantă ocupație era cultivarea cerealelor. Mierea nu este obișnuita miere de albine, ci un sirop obținut din fructe. Expresia este foarte veche și se întâlnește într-un mit canaanean închinat zeului Bàal la Ugarít, sub forma: „Cerurile picură untdelemnul ca ploaia și râurile duc la vale miere”., spre locul canaaneénilor, hetéilor, amoréilor, ferezéilor#3,8 LXX adaugă: „ghergheseilor”., hevéilor și iebuséilor#3,8 Lista populațiilor citate este stereotipă și apare des în Vechiul Testament: Gen 15,20; Ex 13,5; 23,23; 33,2; Dt 7,1; 20,17; Ios 3,10. Acestea sunt locuitorii pe care Israèliții i-au găsit în Palestina și care mai rămân și după ocuparea țării. Canaaneenii constituie marea parte a populației semite din această țară, chiar dacă în sens strict se referă la cei de pe coasta mediteraneană și din valea Iordànului, cu legături strânse cu Fenicía. Heteii provin din Asia Mică, se află în zona din centru și sud și nu sunt semiți. S-au luptat cu egiptenii pentru dominația asupra Orientului Mijlociu. Amoreii sunt o populație semită venită din Mesopotamia în mileniul III î.C. Num 21,13 îi așază la est de Iordàn. Ferezeii sunt uniți de Ios 17,15 cu rèfaimii pe muntele lui Efraim. În alte locuri (Gen 13,17; 34,30; Jud 1,5) sunt uniți cu canaaneenii, o populație nesemită ce locuia în zona Bètel, Síhem și Bezec. Heveii, după Ios 9,7, locuiesc apoape de Gabaòn, iar după Gen 34,2, lângă Síhem. Iebuseii erau concentrați în jurul Ierusalímului până când cetatea a fost cucerită de Davíd (2Sam 5,6-12).. 9Și acum, iată, strigătul fiilor lui Israél a ajuns până la mine și am văzut asuprirea cu care îi asupresc egipténii! 10Acum mergi, te trimit la Faraón! Scoate poporul meu, pe fiii lui Israél, din Egipt!”.
11Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să merg la Faraón și să-i scot pe fiii lui Israél din Egipt?”. 12El i-a zis: „Eu voi fi cu tine și acesta va fi pentru tine semnul că eu te-am trimis: când vei scoate poporul din Egipt, veți sluji lui Dumnezeu#3,12 Este prima menționare a slujirii (cultului lui Dumnezeu), scopul întregii drame a plăgilor Egiptului. Scuturând jugul sclaviei Faraónului, poporul lui Israél nu va intra într-o stare de libertate anarhică, ci va face din această libertate o slujire adusă lui Dumnezeu, reglementată de Legea Alianței. Trecerea de la sclavia slujirii Faraónului la libertatea slujirii lui Dumnezeu este scopul Exodului (cf. Mt 6,24; Gal 5,13; Rom 6,13; 1Pt 2,16). pe muntele acesta”.
13Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Iată, eu voi merge la fiii lui Israél și le voi spune: «Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi»; și dacă mă vor întreba: «Care este numele lui?», ce să le spun?”. 14Dumnezeu i-a zis lui Moise: „EU SUNT CEL CARE SUNT”#3,14 LXX are: „Eu sunt Cel ce Este” („eimi ho ôn”). Tradiția yahvistă indică originea cultului adus lui Yhwh la începuturile omenirii (Gen 4,26) și folosește acest nume al lui Dumnezeu în toată istoria patriarhală. După tradiția elohistă, căreia îi aparține textul acesta, numele de Yhwh nu i-a fost revelat decât lui Moise ca numele Dumnezeului părinților. Tradiția sacerdotală (Ex 6,2-3) este în concordanță cu aceasta, precizând numai că numele Dumnezeului părinților era „ʾēl šadday” (cf. Gen 17,1). Relatarea de față pune două probleme: prima, de natură filologică, se referă la etimologia numelui Yhwh; a doua, de natură exegetică și teologică, se referă la sensul general al relatării și la semnificația revelației pe care o transmite. 1) s-a încercat explicarea numelui Yhwh pornind de la alte limbi decât ebraica sau prin diferite rădăcini ebraice. Cu siguranță, trebuie văzut aici verbul „a fi” („hāyāʰ”) într-o formă arhaică. Unii recunosc aici o formă cauzativă a acestui verb: „a face să existe” sau „a aduce la existență”; mult mai probabil, e vorba de o formă verbală simplă și cuvântul înseamnă „El este”. 2) cu privire la interpretare, cuvântul este explicat în v. 14, care este un adaos vechi al aceleiași tradiții. Sunt discuții cu privire la sensul acestei explicații: „ʾehyeʰ ʾášer ʾehyeʰ”. Vorbind despre sine, Dumnezeu nu poate să folosească decât prima persoană: „Eu sunt”. Expresia ebraică se poate traduce literal: „Eu sunt Ceea ce Sunt”, ceea ce ar însemna că Dumnezeu nu vrea să-și reveleze numele; mai precis, Dumnezeu își dă aici numele care, după concepția semitică, trebuie să-l definească într-o anumită măsură. Însă expresia ebraică se poate traduce literal: „Eu sunt Cel care Sunt” și, după regulile sintaxei ebraice, aceasta corespunde înțelesului: „Eu sunt Cel care Este”, „Eu sunt Existentul”. Astfel l-au înțeles traducătorii LXX: „Ego eimi ho ôn”. Dumnezeu este singurul existent cu adevărat. Acest fapt înseamnă că el este transcendent și rămâne un mister pentru om și că el acționează în istoria poporului său și în istoria omenirii, pe care o dirijează către un scop. Acest pasaj conține în potență dezvoltarea pe care o va cunoaște în continuare revelația (cf. Ap 1,8: „Cel care este, care era și care vine, Atotputernicul”).. Și a adăugat: „Așa să le spui fiilor lui Israél: «EU SUNT m-a trimis la voi»”. 15Dumnezeu i-a mai zis lui Moise: „Așa să le spui fiilor lui Israél: «Domnul Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Abrahám, Dumnezeul lui Isáac și Dumnezeul lui Iacób, m-a trimis la voi#3,15 Expresia „m-a trimis la voi” din cele două versete, prima dată, are ca subiect pe „Eu sunt”, iar a doua oară pe „Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Abrahàm…”. Iată fuziunea făcută între Dumnezeul patriarhilor și Dumnezeul Exodului și al revelației sinaitice. Aceasta este teodiceea definitivă a religiei Israèlite care trebuie transmisă oficial, aproape cultual.. Acesta este numele meu pentru veșnicie, aceasta este amintirea mea#3,15 Lit.: „Acesta este memorialul meu” (Os 12,6). Numele este numit memorial pentru că le permite oamenilor să-și amintească cine este Dumnezeu și că îi amintește lui Dumnezeu să privească spre numele celui care-l invocă cu acest nume. din generație în generație».
Instrucțiuni cu privire la misiunea lui Moise
16Mergi și adună-i pe bătrânii lui Israél și spune-le: «Domnul Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Abrahám, al lui Isáac și al lui Iacób, mi s-a arătat și a zis: ‹V-am cercetat#3,16 Termenul „a cerceta, a vizita” (gr.: „episcopéo”), cu referință la Dumnezeu (Gen 21,1; Ex 20,5), se referă la evenimente în care Dumnezeu manifestă unui individ sau unui popor voința sa de mântuire. Fie că au loc pentru a binecuvânta, ca în cazul nostru, fie pentru a pedepsi, ele sunt întotdeauna orânduite spre mântuirea omenirii și manifestă continuitatea planului mântuitor al lui Dumnezeu până la venirea lui Dumnezeu însuși în Isus (Lc 1,68; 19,44). pe voi și [am văzut] câte vi se întâmplă în Egipt. 17Și am zis: ‘Vă voi scoate din asuprirea Egiptului și vă voi duce în țara canaaneénilor, a hetéilor, a amoréilor, a ferezéilor, a hevéilor și a iebuséilor, într-o țară în care curge lapte și miere’› ». 18Ei vor asculta de glasul tău și veți merge tu și bătrânii lui Israél la regele Egiptului și îi veți spune: «Domnul Dumnezeul evreilor ne-a venit în întâmpinare#3,18 LXX are: „ne-a chemat”.. Și acum, lasă-ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile#3,18 Este timpul necesar pentru a ajunge la Sinài. în pustiu ca să aducem jertfă Domnului Dumnezeului nostru». 19Eu știu că regele Egiptului nu vă va da [voie] să plecați decât [silit] de o mână puternică. 20Eu îmi voi întinde mâna și voi lovi Egiptul cu toate minunile pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea, vă va lăsa [să plecați].
21Voi da poporului acestuia [să afle] har în ochii egipténilor și atunci când veți pleca, nu veți pleca cu mâinile goale. 22Fiecare femeie va cere de la vecina ei și de la cea care locuiește în casa ei obiecte de argint și obiecte de aur și haine și le veți pune pe fiii voștri și pe fiicele voastre. Și-i veți despuia pe egipténi”#3,22 Prădarea egiptenilor este o temă care însoțește tradițiile cu privire la ieșirea din Egipt: Ex 11,2-3; 12,35-36; cf. Gen 15,14. Tema subliniază prin contrast încăpățânarea vinovată a Faraònului (Ex 11,3) și celebrează cu ironie libertatea regăsită. Tema a fost dezvoltată mai târziu în Înț 10,17-20.. #Fap 7,30-35 #Mc 12,26 par.; Fap 3,13 #Dt 2,7 #Fap 7,7 #In 17,6.26 #In 8,24.28.58 #23,13; Os 12,6; Il 3,5
Selectat acum:
Exodul 3: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași