Exodul 20
20
Cele 10 porunci#20,1 Lit.: „cele 10 cuvinte” sunt păstrate în două forme: Ex 20,1-21 și Dt 5,6-21. Forma cea mai veche poate să vină din epoca lui Moise.
1Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte:
2„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului, din casa sclaviei.
3Să nu ai alți dumnezei afară de mine!#20,3 Lit.: „în fața mea”.
4Să nu-ți faci chip cioplit#20,4 Lit.: „idol”, prin definiție, statuie sau statuetă sculptată ca reprezentare a unei zeități., nici vreo înfățișare cu cele care sunt în ceruri, sus, sau cu cele de jos, de pe pământ, sau cu cele care sunt în apele de sub pământ!
5Să nu te închini lor și să nu le slujești, căci eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos#20,5 Termenul înseamnă „zel, ardoare, râvnă”, dar și „gelozie, emulație, rivalitate”. În cazul de față, Dumnezeu își revendică în exclusivitate fidelitatea și iubirea celor cu care a încheiat legământul: în caz de trădare cu alți zei, el își atribuie chiar pornirile temperamentale ale unui acces de gelozie. care pedepsesc vina părinților în fii până la a treia și a patra generație#20,5 Este formularea tipică a legii corporative care este invocată și de profeți (Is 14,21; Am 7,17). Totuși, Ier 31,29-31 și Ez 18 Còrectează mentalitatea falsă potrivit căreia la ruinarea Ierusalímului (587 î.C.) ar fi contribuit păcatele părinților, și nu propria vină. pentru cei ce mă urăsc 6și mă îndur până la a mia generație de cei care mă iubesc și păzesc poruncile mele!
7Să nu iei în zadar#20,7 În afară de sperjur (Mt 5,33) și mărturie falsă (v. 16 și Dt 5,20), ar putea fi vorba și de folosirea magică a numelui divin. numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în zadar numele lui!
8Adu-ți aminte de ziua de sabát#20,8 Numele de „sabat” este unit de Biblie, în mod explicit (Ex 16,29-30; 23,12; 34,21), cu o rădăcină verbală care înseamnă: „a înceta, a se odihni”. Este o zi de odihnă săptămânală consacrată Domnului, care s-a odihnit în ziua șaptea a creației (v. 11; cf. Gen 2,2-3). La acest motiv religios se adaugă o preocupare umanitară (Ex 23,12; Dt 5,14). Ziua de sabat este foarte veche, însă observarea ei a luat o importanță deosebită începând cu Exodul și a devenit o caracteristică a iudaismului (Neh 13,15-22; 1Mac 2,32-41). Spiritul legalist a transformat bucuria acestei zile într-o constrângere, de care Isus i-a eliberat pe discipolii săi (Mt 12,1 șu; Lc 13,10 șu.; 14,1 șu) ca s-o sfințești! 9Să lucrezi șase zile și să-ți faci toate lucrările tale! 10Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă, închinată Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci nicio lucrare nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici animalele#20,10 LXX are: „nici boul tău, nici măgarul tău, nici orice dobitoc al tău”. tale, nici străinul care este înăuntrul porților tale! 11Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul și marea și tot ceea ce este în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de sabát și a sfințit-o.
12Cinstește-i pe tatăl tău și pe mama ta ca să ți se lungească zilele#20,12 LXX are: „să-ți fie bine și să trăiești ani mulți”. în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău!
13Să nu ucizi!
14Să nu comiți adulter!#20,14 Era condamnat adulterul, adică raporturile trupești dintre un bărbat și o femeie căsătorită cu un altul. Este un păcat grav (Gen 12,17; 20,3) și o ofensă adusă lui Dumnezeu (Gen 39,9). Datorită existenței poligamiei (Dt 21,15) și nu a poliandriei, nu era considerat adulter raportul unui bărbat căsătorit cu o femeie liberă, însă era adulter dacă o femeie căsătorită sau o logodnică trăda în orice fel bărbatul. Sancțiunile erau foarte grave (Lev 20,10; Dt 22,22). În același context erau condamnate și alte vinovății împotriva familiei și a demnității omului (Cf. Lev 18,6-23; 20,10-21; Dt 23,1; 27,20-23). Era condamnată și prostituția (Lev 19,29; Dt 23,17-18) și era pedepsit și violul unei fecioare (Ex 22,15-16; Dt 22,28-29).
15Să nu furi!
16Să nu dai mărturie falsă împotriva aproapelui tău!
17Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești soția aproapelui tău#20,17 LXX adaugă: „nici ogorul lui”., nici sclavul lui, nici sclava lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău!”.
18Tot poporul vedea tunetele și fulgerele și sunetul trâmbiței și muntele fumegând. Poporul era cuprins de teamă și tremura stând departe. 19Ei i-au zis lui Moise: „Vorbește-ne tu și te vom asculta; dar să nu ne vorbească Dumnezeu ca să nu murim!”. 20Moise a zis poporului: „Nu vă temeți, căci Dumnezeu a venit ca să vă pună la încercare și ca teama#20,20 Teroarea în fața manifestărilor sensibile ale măreției divine, în special a fenomenelor naturii care însoțesc teofaniile, se distinge de teama de Domnul, care înseamnă supunere fără rezerve la voința lui (cf. Gen 22,12; Dt 6,2 șu) de el să fie înaintea voastră ca să nu păcătuiți!”. 21Poporul stătea departe, iar Moise s-a apropiat de norul întunecat în care era Dumnezeu.
CODUL ALIANȚEI
Legea cu privire la altar#20,22 Codul Alianței (Ex 20,22–23,33) este numit astfel de către autorii moderni după Ex 24,7. Însă textul ca atare se referă la Decalòg. Această culegere de legi și tradiții nu a fost promulgată pe Sinài; prescrierile sale presupun o comunitate agrară, deja sedentară. Datează din primele timpuri ale instalării în Canaàn, mai înainte de monarhie. Întrucât aplică spiritul poruncilor Decalògului, a fost considerată ca un fel de cartă a alianței de pe Sinài și din acest motiv a fost introdus aici după Decalòg. Prescrierile codului, după conținut, pot fi împărțite astfel: de drept civil și penal (Ex 21,1–22,20); reguli pentru cult (20,22-26; 22,28-31; 23,10-19); de morală socială (22,21-27; 23,1-9).
22Domnul i-a zis lui Moise: „Așa să le vorbești fiilor lui Israél: «Voi ați văzut că am vorbit din cer cu voi. 23Să nu faceți alături de mine dumnezei de argint și dumnezei de aur: să nu vă faceți!
24Vei face pentru mine un altar de pământ și vei aduce pe el arderile de tot ale tale și jertfele de comuniune, oile tale și boii tăi. În orice loc#20,24 Înainte de centralizarea cultului la Ierusalím, care a avut loc prin reforma lui Iosia din 622 î.C., când au fost îndepărtate toate locurile de cult în afară de Ierusalím (cf. Dt 12,5), era admisă orice formă de cult acolo unde Dumnezeu se revelase. Așa s-a întâmplat în epoca patriarhală (Gen 12,7-8), a judecătorilor (Jud 6,21; 13,19; 21,4) sau a lui Samuèl (1Sam 7,9; 9,12; 10,8; 13,9): Síhem, Bètel, Șílo, Míțpa, Gàlgala etc. în care îmi voi aduce aminte de numele meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta. 25Dacă-mi vei face un altar de piatră, să nu-l zidești din [pietre] cioplite, pentru că lama ta care o lovește o profanează#20,25 Obiectele și persoanele (vezi nazireatul în Num 6,1-21) folosite pentru cult trebuie să fie în starea naturală, neatinse de mâna omului, deci mai apropiate de Dumnezeu.. 26Să nu te sui la altarul meu pe trepte, ca să nu ți se descopere goliciunea#20,26 Cel care aducea jertfă trebuia să poarte o haină simplă în jurul mijlocului, după modelul egiptean; de aici apărea pericolul de indecență. deasupra lui!»”. #Dt 5,6-21; Ier 7,9; Os 4,2; Mc 10,19 par; Rom 13,9 #34,14; Ps 81,10 #34,17; Lev 19,4; 26,1; Dt 4,15-20; 27,15 #34,14; Dt 4,24 #34,7; Num 14,18; Dt 7,9-10 #Lev 19,12 #16,23-29 #Lc 13,14 #Mt 15,4 par.; 19,18-19 par.; Ef 6,2-3 #Mt 5,21; Iac 2,11 #Mt 5,21; Iac 2,11 #Ps 50,18-20 #Ex 5,8; Mt 2,2; Rom 7,7 #Dt 5,23-31; Evr 12,18-19 #Dt 12–26 #3,15 #Dt 27,5-6; Ios 8,31
Selectat acum:
Exodul 20: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași