Exodul 14
14
De la Etám la Marea Roșie
1Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2„Spune-le fiilor lui Israél să se întoarcă și să-și fixeze tabăra înaintea lui Pi-Hahirót#14,2 LXX are: „înaintea împrejurimii, țarcului de oi”. „Pi-Hahiròt” este o denumire de origine egipteană; sensul poate fi „locul de vărsare al canalelor” sau „lăcașul mlaștinilor”. După etimologia egipteană, „Pi-hrt” înseamnă „Casa sau templul zeiței Heret”, divinitate de origine siriană., între Migdól#14,2 Semnificația este de „fortăreață” sau „turn”. Ar putea fi vorba despre fortăreața lui Sèti I de la Gèbel Abu-Hassàn. și mare, față în față cu Báal-Țefón#14,2 Este numele unei zeități, Bàal, sau „Domnul muntelui Țefòn”, din nordul Siriei. Era venerat la Ugarit, iar cultul lui a fost importat și în Egipt, la Dàfne, în nordul Deltei. În Egipt, era numele unei localități.: să fixați tabăra chiar în fața lui, lângă mare! 3Faraón va zice despre fiii lui Israél#14,3 LXX are: „va zice către poporul său”.: «S-au rătăcit prin țară; i-a închis pustiul». 4Eu voi împietri inima lui Faraón și vă va urmări; voi fi glorificat în Faraón și în toată oștirea lui și vor cunoaște egipténii că eu sunt Domnul”. Și au făcut așa.
Egipténii îi urmăresc pe Israèlíți
5I s-a făcut cunoscut regelui Egiptului că poporul a fugit. Atunci, inimile lui Faraón și ale slujitorilor lui s-au întors împotriva poporului și au zis: „Ce am făcut? L-am lăsat pe Israél [să plece] de la munca lui”. 6Și-a înhămat carul și și-a luat poporul cu el. 7A luat șase sute de care alese și toate carele#14,7 LXX are: „călărimea”. Egiptului; și în toate erau căpetenii#14,7 Lit.: „al treilea om”. Este o determinare tehnică pentru a indica al treilea ocupant al carului, în general un comandant, așa cum obișnuiau heteii și asirienii. Ceilalți doi erau conducătorul și arcașul sau luptătorul. Era tehnica de război cea mai evoluată la vremea aceea.. 8Domnul a împietrit inima lui Faraón, regele Egiptului#14,8 LXX adaugă: „și a slujitorilor lui”., și el i-a urmărit pe fiii lui Israél. Și fiii lui Israél ieșiseră cu mâna ridicată#14,8 Gest de libertate sau atitudine de amenințare, gata să lovească.. 9Egipténii i-au urmărit; toți caii și carele lui Faraón, călăreții lui și oștirea lui i-au ajuns când își așezau tabăra lângă mare, la Pi-Hahirót, față în față cu Báal-Țefón. 10Faraón se apropia. Fiii lui Israél și-au ridicat ochii și, iată, egipténii veneau după ei. Fiii lui Israél s-au înspăimântat tare și au strigat către Domnul. 11Ei i-au zis lui Moise: „Nu erau oare morminte în Egipt, că ne-ai luat să murim în pustiu? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt? 12Oare nu asta îți spuneam noi în Egipt: «Lasă-ne să slujim ca sclavi egipténilor, căci este mai bine pentru noi să slujim ca sclavi egipténilor decât să murim în pustiu?»”. 13Moise a zis poporului: „Nu vă temeți, stați și veți vedea mântuirea Domnului pe care el o va face astăzi pentru voi; căci pe egipténii pe care-i vedeți astăzi nu-i veți mai vedea niciodată. 14Domnul va lupta pentru voi; dar voi, stați liniștiți!”#14,14 Reacția lui Moise din v. 13-14 este specifică marilor profeți, cu o credință pură și puternică. Oracolul lui este un oracol clasic de mântuire. Tema mijlocirii lui Moise apare frecvent (Ex 5,22-23; 32,11-14.30-32; Num 11,2; 14,13-19; Dt 9,25-29)..
Trecerea mării#14,15 Această relatare ne prezintă miracolul în două moduri: 1) Moise întinde toiagul spre mare, care se despică formând doi pereți de apă printre care Israèliții trec ca pe uscat. Când egiptenii vin în urma lor, apele revin și îi înghit. Această relatare este atribuită tradiției sacerdotale sau elohiste. 2) Moise îi asigură pe Israèliții urmăriți, garantându-le că nu au nimic de făcut. Atunci Domnul trimite un vânt care usucă marea, egiptenii pătrund în ea și sunt înghițiți de refluxul apei. În această relatare atribuită tradiției iahviste, numai Domnul intervine: nu se vorbește despre trecerea mării de către israeliți, ci doar de distrugerea miraculoasă a egiptenilor. Această relatare reprezintă tradiția cea mai veche. Numai distrugerea egiptenilor este relatată de cântarea mult mai veche din Ex 15,21, dezvoltată după aceea în poemul din 15,1-18. Nu este posibil să determinăm locul și modul în care s-a petrecut evenimentul, însă a apărut în ochii martorilor ca o intervenție strălucită a „Domnului celui războinic” (Ex 15,3) și a devenit articolul fundamental al credinței yahviste (Dt 11,4; Ios 24,7; cf. Dt 1,30; 6,21-22; 26,7-8). Această minune a mării a fost pusă în paralel cu un alt miracol, trecerea Iordànului (Ios 3,4). Ieșirea din Egipt a fost concepută într-un al doilea rând după imaginea acestei intrări în Canaan, iar cele două prezentări sunt combinate în cap. 14. Tradiția creștină a considerat această minune ca o prefigurare a mântuirii, în special a Botezului ( 1Cor 10,1).
15Domnul i-a zis lui Moise: „De ce strigi către mine? Spune-le fiilor lui Israél să pornească! 16Iar tu ridică-ți toiagul, întinde-ți mâna asupra mării și desparte-o; fiii lui Israél vor merge prin mijlocul mării pe uscat#14,16 Aici, ca și în Gen 1,9, apele se retrag pentru a face să apară uscatul: lucrarea de mântuire (trecerea mării) este văzută ca o nouă creație, aceea a unui popor pe care Dumnezeu îl face să traverseze moartea. De fapt, marea reprezenta în gândirea veche lumea necreatului și a morții (Gen 1,2; Ps 18,5-6). Tradiția Israèlului a reluat și amplificat relatarea trecerii mării, așa încât aceasta a ajuns să fie cântată ca minunea prin excelență (Ps 77,17-20; 106,9). Cartea lui Isaía vorbește despre întoarcerea din exilul babilonian ca despre un nou exod (Is 43,16-21).. 17Iată, eu voi împietri inima egipténilor#14,17 LXX are: „inima lui Faraòn și a tuturor egiptenilor”. ca să meargă după ei! Și voi fi glorificat în Faraón și în toată oștirea lui, în carele lui și în călăreții lui. 18Vor cunoaște egipténii că eu sunt Domnul când voi fi glorificat în Faraón, în carele lui și călăreții lui”. 19Îngerul lui Dumnezeu care mergea înaintea taberei lui Israél a început să meargă în urma lor. Și coloana de nor dinaintea lor a început să stea în urma lor. 20El a venit între tabăra egipténilor și tabăra lui Israél. Și era nor și întuneric, dar lumina noaptea. Și nu s-au apropiat unii de alții toată noaptea#14,20 LXX traduce această propoziție astfel: „și s-a oprit acolo. S-a făcut întuneric și beznă și noaptea s-a dus”. Textul ebraic este foarte dificil și poate sugera, datorită norului, și următoarea traducere: „noaptea era întuneric de o parte și lumină de altă parte” (Symmacus). În Ios 24,7, însuși Domnul a pus întuneric între Israèliți și egipteni. Prezența lui Dumnezeu se interpune între cele două tabere, impunând o noapte de tăcere și de așteptare, rezervată în întregime acțiunii Domnului. Și israeliții, și egiptenii sunt în întuneric, în timp ce apa și vântul se înfruntă într-un duel cosmic: vântul trimis de Domnul se opune apei care obstaculează mersul.. 21Moise și-a întins mâna asupra mării: Domnul a mânat marea cu un vânt puternic dinspre răsărit#14,21 LXX are: „dinspre miazăzi”. toată noaptea, a făcut din mare uscat și apele s-au despărțit. 22Fiii lui Israél au intrat prin mijlocul mării pe uscat și apele erau ca un zid la dreapta și la stânga lor. 23Egipténii i-au urmărit și au intrat după ei toți caii lui Faraón, carele lui și călăreții lui, până în mijlocul mării. 24La straja dimineții#14,24 Noaptea era împărțită la evrei în trei străji: prima se întâlnește în Lam 2,19; straja de la miezul nopții (Jud 7,19) și straja de dimineață (aici și în 1Sam 11,11). Este ultima schimbare de gardă, de la ora 2 la 6 dimineața., Domnul a privit spre tabăra egipténilor din coloana de nor și de foc și a înspăimântat tabăra egipténilor. 25A făcut să sară roțile de la carele lor, încât înaintau cu greu. Egipténii au zis atunci: „Să fugim dinaintea lui Israél, căci Domnul luptă pentru ei împotriva egipténilor!”. 26Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna asupra mării ca apele să se întoarcă asupra egipténilor, asupra carelor lor și asupra călăreților lor!”. 27Moise și-a întins mâna asupra mării și spre dimineață marea s-a întors la locul ei; și egipténii fugeau dinaintea ei. Domnul i-a aruncat pe egipténi în mijlocul mării. 28Apele s-au întors și au acoperit carele, călăreții și toată oștirea lui Faraón, care intraseră după ei în mare; și n-a rămas nici măcar unul dintre ei. 29Dar fiii lui Israél au mers pe uscat prin mijlocul mării și apele le-au fost ca un zid la dreapta și la stânga lor. 30Domnul l-a salvat pe Israél din mâna egipténilor în ziua aceea și Israél i-a văzut pe egipténi morți pe țărmul mării. 31Israél a văzut mâna puternică#14,31 Lit.: „mare”. cu care lucrase Domnul împotriva egipténilor. Poporul s-a temut de Domnul și a crezut în Domnul și în Moise, slujitorul său#14,31 Ultimele două versete sunt o sinteză teologică: în trecerea Mării Roșii, Israèlul „a văzut” revelarea suveranității absolute a Domnului. De aici izvorăște teama de Domnul și credința în el. Israèl nu a fost salvat din Egipt pentru că a crezut, ci a crezut pentru că a fost salvat.. #Num 33,7-8 #7,17; 8,18; 10,2 #16,3; 17,3; Num 11,4-6; 14,1-4; 20,2-5; 21,5; Ps 106,7 #Is 43,16-21; 44,27; 50,2 #Ps 66,6; 77,14-21; 106,9-10; 114; Înț 10,18-19 #1Cor 10,1-2 #Evr 11,29; Ap 21,1 #Dt 11,4
Selectat acum:
Exodul 14: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași