Exodul 13
13
Întâii născuți și Ázimele
1Domnul i-a vorbit lui Moise: 2„Sfințește-mi#13,2 „A sfinți, a consacra”, cu înțelesul de „a pune deoparte”. orice întâi născut care deschide pântecele dintre fiii lui Israél, atât dintre oameni, cât și dintre animale: acesta este al meu”.
3Moise a zis poporului: „Aduceți-vă aminte de ziua aceasta în care ați ieșit din Egipt, din casa sclaviei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu se mănânce [nimic] dospit! 4Voi ieșiți astăzi, în luna Abíb#13,4 Luna Abíb sau „luna spicului”, numită mai târziu „Nisàn” (Còrespunzătoare perioadei martie-aprilie), începea odată cu luna nouă de după echinocțiul de primăvară, când începea noul an (Ex 12,2).. 5Când te va duce Domnul în țara canaaneénilor, a hetéilor#13,5 LXX adaugă: „a ghergheseilor”., a amoréilor, a hevéilor#13,5 LXX adaugă: „a ferezeilor”. și a iebuséilor, [țară] pe care a jurat părinților tăi că ți-o va da, țară unde curge lapte și miere, să faci această slujire în luna aceasta! 6Timp de șapte zile să mănânci ázime; în ziua a șaptea va fi o sărbătoare a Domnului. 7Să se mănânce ázime în timpul celor șapte zile; să nu se vadă la tine nimic dospit, să nu se vadă la tine nici aluat între toate hotarele tale! 8Să-i faci cunoscut fiului tău în ziua aceea, zicând: «Aceasta este pentru ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieșit din Egipt»! 9Să-ți fie [aceasta] ca un semn pe mâna ta și ca o aducere aminte#13,9 Ca semn de apartenență etnică sau religioasă se foloseau tatuaje sau erau purtate diferite obiecte sacre, precum peceți sau brățări. Autorul sacru substituie aceste semne materiale printr-o proclamare a credinței lui Israèl, însoțită de celebrarea unui rit prescris (pâinea nedospită în v. 16) și oferirea primilor născuți. În Dt 6,8 și 11,18 se găsesc formule puțin diferite ce stau la originea folosirii filacterelor de către evrei (cf. Mt 23,5). Legea pâinilor nedospite trebuie să fie parte constantă a identității și conștiinței individului, asemenea unei peceți sau brățări. între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. 10Să ții hotărârea aceasta la timpul stabilit, din an în an!
11Când te va duce Domnul în țara canaaneénilor, așa cum ți-a jurat ție#13,11 LXX omite: „ție”. și părinților tăi, și ți-o va da, 12să sfințești#13,12 LXX are: „turmele și cirezile tale”. pentru Domnul pe tot cel ce deschide pântecele și pe orice întâi-născut din animalele tale#13,12 Lit.: „să treci!”.: cei de parte bărbătească vor fi ai Domnului. 13Și pe orice întâi născut al măgăriței#13,13 Deși la alte popoare era folosit în sacrificii, la evrei, măgarul, întrucât era considerat un animal necurat, nu putea fi oferit ca jertfă. De aceea era înlocuit cu un animal curat din turmă. În cazul în care nu era răscumpărat, trebuia să fie ucis prin frângerea gâtului, adică fără vărsare de sânge, deoarece sângele era ceva sacru, legat de jertfă. îl vei răscumpăra cu un miel; iar dacă nu-l vei răscumpăra, îi vei frânge gâtul. Și pe orice întâi-născut din om dintre fiii tăi îl vei răscumpăra#13,13 Nu rezultă cu claritate aici în ce constă răscumpărarea întâilor născuți. Însă, pe baza contextului și a ritului pascal, se deduce că este vorba de sacrificarea unui miel sau ied în locul copilului. Tradiția sacerdotală va propune mai târziu o răscumpărare în bani, în valoare de cinci sícli, pentru întâiul născut (Num 3,47-51; 18,16).. 14Când fiul tău te va întreba mâine: «Ce înseamnă lucrul acesta?», să-i spui, zicând: «Domnul ne-a scos cu braț puternic din Egipt, din casa sclaviei; 15și, pentru că Faraón se încăpățâna să nu ne lase să plecăm, Domnul i-a ucis pe toți întâii-născuți din țara Egiptului, de la întâii-născuți ai oamenilor până la întâii-născuți ai animalelor. De aceea eu jertfesc Domnului orice întâi-născut de parte bărbătească și-l răscumpăr pe orice întâi-născut dintre fiii mei». 16Să fie ca un semn pe mâna ta și ca o podoabă#13,16 LXX are: „lucru neclintit”. Substantivul ebraic „ṭôṭāp̄ōṯ” desemnează o podoabă care se pune pe frunte, un pandantiv. Ar putea fi un semn prin care cineva era indicat ca fiind consacrat lui Dumnezeu. între ochii tăi! Căci cu braț puternic ne-a scos Domnul din Egipt”.
II. IEȘIREA DIN Egipt#13,17 Aici începe exodul propriu-zis, mărșăluirea poporului lui Dumnezeu prin pustiu, către Țara Promisă, perioadă din istoria Israèlului la care profeții se vor raporta ca la timpul logodnei poporului cu Dumnezeu (Ier 2,2; Os 2,16; 11,1 șu; Ez 16,8). Yhwh rămâne, în toată Biblia, cel care a scos poporul din Egipt (Ios 24,17; Am 2,10; 3,1; Mih 6,4; Ps 81,11). A doua parte a lui Isaía vestește întoarcerea din Babilòn ca fiind o reluare a exodului (Is 40,3). La rândul ei, tradiția creștină va vedea în peregrinarea prin pustiu imaginea progresului Bisericii sau a sufletelor credincioase spre veșnicie.
Plecarea israelíților#13,17 Determinarea itinerarului exodului și localizarea precisă a etapelor sale este deosebit de grea. În ciuda v. 17, un mare număr de localități tinde să indice un itinerar prin partea de nord, adică prin țara filistenilor, termen care este de altfel un anacronism. Se găsesc aici urme a două tradiții literare care reprezintă două tradiții istorice. Itinerarul dublu ar corespunde exodului a două grupuri distincte (cf. Ex 7,8 și 16,1).
17Când Faraón a lăsat poporul [să plece], Dumnezeu nu l-a condus pe drumul spre țara filisténilor, deși era aproape#13,17 Ar fi calea normală, paralelă cu țărmul mării, trecând prin Síle, actualul El-Kantàra, presărată de fântâni, surse de apă și păzită. Grupul care a fugit n-a apucat cu siguranță această cale. Grupul care a fost expulzat din Egipt putea să treacă pe aici. De altfel, pe acest itinerar pot fi situate cu un grad ridicat de probabilitate cele trei nume geografice menționate în Ex 14,2. Însă exodul-fugă, cel mai important, a preluat amintiri din cealaltă tradiție ; căci Dumnezeu și-a zis: „Ca nu cumva poporului, văzând războiul, să-i pară rău și să se întoarcă în Egipt!”. 18Dumnezeu a întors poporul pe drumul pustiului, spre Marea Roșie#13,18 Ebr.: „yam-sûp̄”, lit.: „Marea Trestiilor”. Probabil este un adaos tardiv, întrucât textul primitiv nu dădea decât o indicație generală: Israèliții au pornit spre pustiu în direcția est sau sud-est. Sensul termenului și localizarea Mării Trestiilor sunt nesigure. Ea nu este menționată în relatarea din Ex 14 care vorbește doar de „mare”. Singurul text vechi care menționează Marea Trestiilor ca loc al minunii este un text poetic (Ex 15,4). Numele de „yam-sûp̄” nu indică Marea Roșie, ci se referă la un golf din Marea Mediterană, analog cu actualul lac Menzaleh, situat la est de Delta Nilului, care pătrundea în teritoriul Egiptului unde creștea trestia. Ulterior, numele se va referi la Marea Roșie cu cele două brațe care înconjoară deșertul Sinài: Golful Suèz și Golful Aqàba (cf. 1Rg 9,26).. Fiii lui Israél au ieșit înarmați#13,18 Termenul ebraic „ḥāmūšîm” apare de puține ori în Vechiul Testament, iar înțelesul său este nesigur. Au fost propuse diferite traduceri: 1) „în rânduri de câte cinci”; 2) „în grupe de câte cincizeci”; 3) „înarmați sau pregătiți de luptă”; 4) „hotărâți sau deciși”. LXX are: „la al cincilea neam”. din țara Egiptului. 19Moise a luat cu sine oasele lui Iosíf; căci el îi pusese pe fiii lui Israél să jure, zicând: „Dumnezeu vă va vizita; atunci să urcați cu voi oasele mele de aici”#13,19 Mutarea osemintelor în Canaàn arată conștiința continuității dintre timpul patriarhilor și istoria poporului din vremea exodului. Observația indică și faptul că, de data aceasta, evreii au plecat cu adevărat.. 20Au plecat din Sucót și au așezat tabăra la Etám#13,20 Localitatea nu poate fi identificată cu precizie. Cel mai probabil, este vorba de o localitate situată la marginea deșertului sinaitic, la nord de Lacurile Amare. Ar putea fi vorba de localitatea Kètem amintită de Marnèptah., la marginea pustiului. 21Domnul mergea înaintea lor, ziua într-o coloană de nor#13,21 Coloana de nor este semn al prezenței Domnului, care merge împreună cu evreii (cf. 14,19.20.24). Se regăsește după trecerea Mării Roșii (16,10) și la Sinài (19,9.16; 24,15-18), de asemenea la sfârșitul Cărții Exodului (40,34-38). Este o adevărată temă teologică ce străbate întreaga Scriptură, ca variantă a tematicii mai generale despre Dumnezeu care se manifestă prin intermediul fenomenelor naturii: focul, furtuna, întunericul, tunetul, cutremurul, fumul și norul (ebr.: „ʿānān”). În textele din Exod citate mai sus, norul este semn al prezenței Domnului și îl conduce pe Israèl pe drumul spre Țara Promisă. În teofania de la Sinài, norul arată prezența revelatoare a lui Ihwh. În tradiția sacerdotală, această prezență este numită „kāḇōḏ”, termen care este întâlnit cu „norul” în Ex 16,10 (cf. 24,15-18; 40,34-38; Num 9,15-23; 10,11.12.34; 17,7). Norul și gloria sunt apoi asociate cu cortul, locuința Domnului în pustiu, și apoi cu sanctuarul din Ierusalím. Și în tradiția profetică, gloria și norul semnalează prezența divină (Ez 43,2-5). Tema este reluată și de tradiția sapiențială (Sir 24,3-4.8.10). Și în Noul Testament textele escatologice din Marcu, Matei și Luca asociază la acești nori „puterea” și „gloria”, expresie a prezenței divine în nor. „Norul” figurează într-un moment central din Noul Testament, schimbarea la față (Mc 9,2-8; 2Pt 1,16-19), unde Cristos apare cu cele două personaje de la Sinài, Moise și Ilie, în glorie. Acestora le vorbește despre „eisodos”, intrarea lui Isus, despre Paștele său, în timp ce Petru propune să facă „corturi”, iar „norul i-a învăluit”., ca să-i conducă pe drum, iar noaptea într-o coloană de foc#13,21 LXX omite restul versetului., ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua, și noaptea. 22Coloana de nor nu se depărta ziua dinaintea poporului, nici coloana de foc noaptea. #22,28; 34,19; Num 3,11-13; 18,15-18; Dt 15,19-23 #Lc 2,23 #Gen 22 #Gen 50,25; Ios 24,32 #12,37; Num 33,6 #Dt 1,33; Is 4,4-6; 52,12; 60,19; Ps 78,14; 105,39; Neh 9,12.19; Înț 10,17; 18,3; In 8,12
Selectat acum:
Exodul 13: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași