YouVersion
Pictograma căutare

1 Regi 8

8
Mutarea arcei alianței#8,0 Transportarea arcei de pe colina Siònului, Ierusalímul inițial, unde o plasase provizoriu Davíd ( 2Sam 6,17), la noul templu construit mai la nord a fost ocazia pentru consacrarea solemnă a edificiului.
1Atunci i-a adunat Solomón la Ierusalím pe bătrânii lui Israél și pe toate căpeteniile triburilor, pe capii de familie ai fiilor lui Israél#8,1 O parte din traducerile grecești și BJ omit informația legată de toate căpeteniile triburilor și capii de familie ai Israèlului. ca să mute arca alianței Domnului din cetatea lui Davíd, adică Sión. 2Toți oamenii lui Israél s-au adunat la regele Solomón pentru sărbătoarea din luna Etánim#8,2 Este o lună din calendarul canaanean care corespunde lunii a șaptea din calendarul israelit. Sărbătoarea celebrată acum este Sărbătoarea Corturilor, chemată la început „Sărbătoarea Recoltei”. Corespunde lunilor septembrie-octombrie., care este a șaptea lună. 3Au venit toți bătrânii lui Israél#8,3 LXX și BJ omit: „toți bătrânii lui Israèl”., iar preoții au ridicat arca. 4Au adus arca Domnului, cortul întâlnirii și toate instrumentele sanctuarului care erau în cort#8,4 Este vorba de cortul pe care l-a ridicat Davíd pentru a proteja arca (2Sam 7,8; 1Rg 1,39).: preoții și levíții le-au dus. 5Regele Solomón și toată adunarea lui Israél care era cu el stăteau înaintea arcei și aduceau jertfe din turmă și din cireadă, care nu se puteau număra, nici calcula cât de multe erau. 6Preoții au dus arca alianței Domnului la locul ei, în interiorul [încăperii] Debír, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor. 7Căci heruvimii#8,7 În Ex 25,17-22, cele două figuri ale heruvimilor care încadrau arca și capacul ispășirii serveau ca tron pentru Dumnezeul cel invizibil. De aceea Biblia vorbește deseori despre „Domnul care șade peste heruvimi” (1Sam 4,4; 2Sam 6,2; 2Rg 19,15; Ps 80,2). aveau aripile întinse spre locul arcei. Heruvimii acopereau arca și drugii erau pe deasupra. 8Drugii erau atât de lungi, încât capetele lor se vedeau din sanctuar în [încăperea] Debír, dar nu se vedeau afară. Și sunt acolo până în ziua de azi. 9În arcă nu erau decât cele două table de piatră pe care le-a pus Moise în ea la Hóreb când Domnul a încheiat [alianță] cu fiii lui Israél la ieșirea lor din țara Egiptului.
Dumnezeu ia în stăpânire templul
10Când preoții au ieșit din sanctuar, norul a umplut casa Domnului. 11Preoții nu au putut să rămână acolo să slujească din cauza norului. Căci gloria#8,11 Norul, asociat cu gloria, este manifestarea prezenței Domnului (cf. Ex 14,20; 19,16; 24,15-17). Dumnezeu, care a luat în posesie sanctuarul său prin intrarea arcei, se prezintă în același timp ca un Dumnezeu ascuns (norul) și un Dumnezeu revelat (luminozitatea gloriei). Este aceeași manifestare care a avut loc atunci când a fost consacrat cortul în pustiu (Ex 40,34-35). Domnului a umplut casa Domnului.
12Atunci Solomón a zis:
„Domnul a zis că vrea
să locuiască în norul dens.
13Eu ți-am zidit o casă înaltă,
un sălaș unde să locuiești
pentru totdeauna!”.
Discursul lui Solomón către popor
14Regele și-a întors fața și a binecuvântat#8,14 Exegeții nu sunt de acord cu determinarea naturii acestei binecuvântări. Pentru unii, este vorba de o simplă dorință de prosperitate; pentru alții, ar fi vorba de un act pe care regele îl săvârșește în virtutea drepturilor sale cvasi-sacerdotale. toată adunarea lui Israél. Toată adunarea lui Israél stătea în picioare. 15Și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israél, care i-a vorbit cu gura lui Davíd, tatăl meu, și care a împlinit cu mâna lui [ceea ce a spus]: 16«Din ziua când l-am scos pe poporul meu, Israél, din Egipt, n-am ales nicio cetate dintre toate triburile lui Israél ca să-mi zidească o casă unde să fie numele meu#8,16 În templul din Ierusalím pe care l-a construit fiul Solomòn în locul tatălui Davíd trebuie să locuiască numele Domnului. După o concepție larg răspândită în lumea veche, numele exprimă cu adevărat persoana și o reprezintă. Numele Domnului este o categorie teologică ce vrea să concilieze prezența locală a divinității în templu și imensitatea divină (cf. 1Rg 8,27). Unde se găsește numele Domnului, acolo Dumnezeu este prezent în mod special, dar nu unic și nici exclusiv., dar l-am ales pe Davíd [rege] peste poporul meu, Israél». 17Tatăl meu Davíd avea de gând#8,17 Lit.: „era la inima lui”. să zidească o casă pentru numele Domnului Dumnezeului lui Israél. 18Domnul i-a zis lui Davíd, tatăl meu: «Pentru că ai avut de gând să construiești o casă pentru numele meu, bine ai făcut că ai avut acest gând. 19Numai că nu tu vei zidi casa, ci fiul tău, cel ieșit din coapsele tale, el va zidi casa pentru numele meu». 20Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Eu m-am ridicat în locul lui Davíd, tatăl meu, și am stat pe tronul lui Israél, după cum a spus Domnul. Eu voi zidi casa pentru numele Domnului Dumnezeului lui Israél. 21Am stabilit acolo un loc pentru arca în care este alianța Domnului pe care a încheiat-o cu părinții voștri când i-a scos din țara Egiptului”.
Rugăciunea personală a lui Solomón#8,22 În această rugăciune, folosită în liturgia pentru dedicarea bisericilor, este dezvoltată în stil deuteronomist ideea prezenței lui Dumnezeu în templu. Promisiunea pe care Domnul a respectat-o cu privire la templu (v. 23-30) devine garanție pentru continuitatea dinastiei Davídice (31-51). Sunt șapte cereri pentru șapte situații în care Dumnezeu este invitat să primească rugăciunea adresată lui: judecata divină împotriva unui sperjur (v. 31-32); întoarcerea prizonierilor (v. 33-34); seceta (v. 35-36); ciuma (v. 37-40); străinul (v. 41-43); războiul (v. 44-45) și exilul (v. 52-53).
22Solomón a stat înaintea altarului Domnului, în fața întregii adunări a lui Israél. Și-a întins mâinile spre cer 23și a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israél, nu este Dumnezeu ca tine nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: tu ții alianța#8,23 În acest verset, cuvântul „alianță” are două sensuri: 1. relația care îl unește pe Domnul cu poporul său; 2. prin extensiune, documentul care sigilează această unire, adică tablele legii închise în arca alianței (cf. Dt 10,5). și îndurarea#8,23 Îndurarea (sinonim deseori cu „fidelitate”) lui Dumnezeu în alianța sa este unul dintre articolele fundamentale ale credinței Israèlului (cf. Dt 7,9.12; Dan 9,4; Neh 1,5; 9,32). față de slujitorii tăi care umblă înaintea ta din toată inima lor! 24Ai ținut ceea ce i-ai spus slujitorului tău Davíd, tatăl meu: ceea ce ai spus cu gura ta ai împlinit cu mâna ta, așa cum este astăzi. 25Acum, Doamne Dumnezeul lui Israél, [împlinește] față de slujitorul tău Davíd, tatăl meu, ceea ce ai spus: «Nu va lipsi om din fața mea care să stea pe tronul lui Israél. Numai fiii tăi să țină căile lor, umblând înaintea mea așa cum ai umblat tu!». 26Acum, Dumnezeul lui Israél, să se adeverească cuvintele tale pe care le-ai rostit slujitorului tău Davíd, tatăl meu! 27Căci într-adevăr locuiește Dumnezeu pe pământ? Iată, cerurile și cerurile cerurilor nu pot să te cuprindă!#8,27 Această afirmație a imensității lui Dumnezeu revelează caracterul profund spiritual al religiei ebraice și vrea să împiedice o interpretare rudimentară a prezenței divine în templu, deseori asociată cu superstiția (cf. Is 66,1; Ier 23,24; Fap 7,48-49). Cu atât mai puțin această casă pe care am construit-o. 28Întoarce-ți fața spre rugăciunea slujitorului tău și spre cererea lui, Doamne Dumnezeul meu, ca să asculți strigătul și rugăciunea pe care ți-o adresează astăzi slujitorul tău! 29Să fie ochii tăi deschiși spre casa aceasta noapte și zi, spre locul în care ai zis: «Acolo va fi numele meu», ca să asculți rugăciunea pe care ți-o va adresa slujitorul tău în locul acesta!
Rugăciune pentru popor
30Ascultă cererea slujitorului tău și a poporului tău, Israél, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din sălașul locuinței tale, din ceruri! Ascultă și iartă!
31Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său și se va pune asupra lui un jurământ ca să-l facă să jure și jurământul va veni înaintea altarului tău în casa aceasta, 32ascultă-l din ceruri și fă dreptate slujitorilor tăi: condamnă-l pe cel vinovat, ca să aduci calea lui asupra capului lui, și îndreptățește-l pe cel drept, ca să-i dai după dreptatea lui!
33Când poporul tău, Israél, va fi lovit de dușman pentru că a păcătuit împotriva ta: dacă se vor întoarce la tine și vor preamări numele tău, dacă se vor ruga și-ți vor adresa cereri în casa aceasta, 34ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului tău, Israél, și adu-i înapoi în țara#8,34 Lit.: „pământul”. pe care le-ai dat-o părinților lor!
35Când se va închide cerul și nu va fi ploaie pentru că au păcătuit împotriva ta, dacă se vor ruga în locul acesta și vor preamări numele tău, dacă se vor întoarce de la păcatele lor pentru că i-ai umilit, 36ascultă-i din ceruri și iartă păcatul slujitorilor tăi și al poporului tău, Israél! Învață-i calea cea bună pe care să meargă și dă ploaie peste țara ta pe care ai dat-o poporului tău ca moștenire!
37Când va fi foamete în țară, când va fi ciumă, tăciune, mană, lăcuste, omizi, când îi vor asedia dușmanii în țara porților lor, când va fi vreo plagă, vreo boală, 38orice rugăciune, orice cerere făcută pentru fiecare om și pentru tot poporul tău, Israél, când își va recunoaște fiecare suferința inimii și își va întinde mâinile spre casa aceasta, 39ascultă-l din ceruri, din sălașul locuinței tale, și iartă-l; binevoiește și dă fiecăruia după toate căile lui, tu care cunoști inima lui – pentru că tu, numai tu cunoști inima tuturor fiilor oamenilor – 40ca să se teamă de tine în toate zilele cât vor trăi pe fața pâmântului pe care l-ai dat părinților noștri!
41Când străinul care nu este din poporul tău, Israél, va veni dintr-o țară îndepărtată pentru numele tău#8,41 În LXX lipsește: „va veni dintr-o țară îndepărtată pentru numele tău”.42căci se va auzi de numele tău cel mare, de mâna ta cea puternică și de brațul tău cel întins – când va veni să se roage în casa aceasta#8,42 În LXX lipsește: „căci se va auzi de numele tău cel mare, de mâna ta cea puternică și de brațul tău cel întins”., 43ascultă-l din ceruri, din sălașul locuinței tale și fă după cum străinul a strigat către tine, pentru ca să cunoască toate popoarele pământului numele tău și să se teamă de tine ca și poporul tău, Israél, și să se știe că numele tău este invocat asupra acestei case pe care am construit-o!
44Când poporul tău va ieși la luptă împotriva dușmanului său pe drumul pe care îl vei trimite și se va ruga#8,44 În TM, verbele și sufixele pronominale corespondente sunt la plural, înțelegându-se subiectul colectiv: „poporul”. Domnului îndreptat spre cetatea pe care ai ales-o și spre casa pe care am construit-o pentru numele tău, 45ascultă din ceruri rugăciunile și cererile lui și fă-i dreptate!
46Când va păcătui împotriva ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – și te vei mânia pe el și-l vei da în mâna dușmanului, care-l va duce captiv în țara dușmanului, departe sau aproape; 47dacă va pune [asta] la inimă în țara unde va fi captiv, dacă se va întoarce și va căuta îndurare la tine în țara captivității lui, zicând: «Am păcătuit, am săvârșit nelegiuire: sunt vinovat!», 48dacă se va întoarce la tine din toată inima lui și din tot sufletul său în țara dușmanilor lui care l-au dus în captivitate, dacă se va ruga ție îndreptat spre țara lui pe care ai dat-o părinților lor, spre cetatea pe care ai ales-o, spre casa pe care am construit-o pentru numele tău, 49ascultă din ceruri, din sălașul locuinței tale rugăciunile și cererile sale și fă-i dreptate! 50Iartă-i poporului tău păcatele și toate nelegiuirile pe care le-a săvârșit împotriva ta și fă-l să găsească îndurarea înaintea celor care l-au dus captiv, ca să se îndure de el! 51Căci ei sunt poporul tău și moștenirea ta. Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul cuptorului de fier#8,51 V. 41-51 sunt probabil adăugate după întoarcerea evreilor din exilul babilonian. Dintre argumente: 1) participarea non-evreilor la cultul din templul din Ierusalím este rezultatul unei activități prozelite (v. 42) și este o caracteristică a epocii post-exilice, întrucât profeții anteriori exilului abia au întrevăzut-o (cf. Is 2,2-4; Ier 16,19.21); 2) modul de a se ruga, îndreptați spre Ierusalím, a apărut în comunitatea din diaspora după exil (v. 48; Tob 3,11; Dan 6,11)..
52Ochii tăi să fie deschiși la cererea slujitorului tău și la cererea poporului tău, Israél, ca să-i asculți în orice îți vor cere! 53Căci tu i-ai ales#8,53 Lit.: „i-ai despărțit”. dintre toate popoarele pământului ca să fie moștenirea ta, după cum ai vorbit prin Moise, slujitorul tău, când i-ai scos pe părinții noștri din Egipt, Doamne Dumnezeule!”.
Solomón binecuvântează poporul
54Când Solomón a terminat de adresat Domnului toată rugăciunea aceasta și cererea aceasta, s-a ridicat dinaintea altarului Domnului unde îngenunchiase și unde era cu mâinile întinse spre cer. 55Stând în picioare, a binecuvântat toată adunarea lui Israél cu glas puternic, zicând: 56„Binecuvântat să fie Domnul care a dat liniște poporului său, Israél, conform cu tot ce a spus! Nu a rămas neîmplinit#8,56 Lit.: „nu a căzut”. niciunul dintre cuvintele cele bune pe care le-a spus prin Moise, slujitorul său. 57Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi cum a fost cu părinții noștri; să nu ne părăsească și să nu ne lase! 58Să ne plece inimile spre el, ca să umblăm pe toate căile sale și să păzim poruncile lui, hotărârile lui și legile pe care le-a poruncit părinților noștri! 59Cuvintele acestea pe care le-am adresat în rugăciune înaintea Domnului să fie zi și noapte aproape de Domnul, ca să facă dreptate slujitorului său și poporului său, Israél, după nevoia fiecărei zile#8,59 Lit.: „lucrarea zilei după ziua sa”.. 60Pentru ca să cunoască toate popoarele pământului că Domnul, el este Dumnezeu și că nu este altul! 61Inima voastră să fie întru totul cu Domnul Dumnezeul nostru ca să mergeți după hotărârile sale și să păziți poruncile sale, așa cum este astăzi!”.
Sacrificiile de la dedicarea templului
62Regele și tot Israélul care era cu el au adus jertfe înaintea Domnului. 63Solomón a înjunghiat douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi pentru jertfa de împăcare#8,63 Numărul animalelor sacrificate este fără îndoială exagerat sau din cauza erorii, sau printr-o hiperbolă intenționată., jertfă pentru Domnul. Și au dedicat regele și toți fiii lui Israél casa Domnului. 64În ziua aceea, regele a consacrat interiorul curții care este înaintea templului Domnului; căci acolo a adus arderile de tot, ofrandele și grăsimile jertfelor de împăcare, pentru că altarul de bronz#8,64 Acest altar pentru arderile de tot era situat la intrarea în templu. Era din metal și putea fi purtat (cf. 2Rg 16,14). Altarul ridicat de Solomòn ( 1Rg 9,25) a rămas în uz până în timpul lui Ahàz ( 2Rg 16,10). care este înaintea Domnului era prea mic ca să cuprindă arderile de tot, ofrandele și grăsimile jertfelor de împăcare. 65Solomón a celebrat în acea vreme sărbătoarea cu tot Israélul care era cu el – o adunare mare venită de la intrarea în Hamát până la râul Egiptului#8,65 Din punct de vedere geografic, informația nu este precisă. E posibil să indice un loc la sud de Hamàt (adică în Siria), iar râul Egiptului se referă la Wàdi El-Ariș, care se află la sud de Gàza și reprezintă hotarele de nord și de sud ale regatului Davídic. – înaintea Domnului Dumnezeului nostru timp de șapte zile#8,65 Atât dura Sărbătoarea Corturilor (Dt 16,13-15). și alte șapte zile, adică paisprezece zile. 66În ziua a opta, a dat drumul poporului. Ei l-au binecuvântat pe rege și s-au dus la corturile lor, veseli și cu inima bucuroasă#8,66 Lit.: „cu inima bună”. pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Davíd, slujitorul său, și poporului său, Israél. #Ex 26,13-15 #Ex 25,16; Dt 10,1-5; Evr 9,4 #Ex 40,34-35; Ap 15,8 #2Cr 6,1-40 #Ps 18,12; 1Tim 6,16 #2Sam 7,13 #Ps 132,14 #2Sam 7,12-13 #Dt 4,35.39 #2,4 #Is 66,1; Fap 17,24 #Dan 9,17 #Dt 12,11 #Lev 26,17; Jud 2,13-14 #Dt 11,17; Ier 3,2-3 #Dt 28,21-22.38 #Dt 28,63-64 #Dt 4,20; 9,26.29 #Dt 7,6-8 #Dt 12,10; Ios 21,44-45 #Dt 2,7; 31,6 #Is 45,6 #2Cr 7,4-10 #Num 7,1-3; Esd 6,16-17

Selectat acum:

1 Regi 8: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te