YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 34:4-7

Psalmii 34:4-7 BIV2014

Pe Domnul, eu L-am căutat, Căci El, nicicând, n-a stat ascuns Și-astfel pe dată, mi-a răspuns. M-a izbăvit din toate cele Care-au fost temerile mele. Când către El ai să privești, De grabă ai să și simțești Cum luminată o să-ți fie Fața, de-o mare bucurie, Și-n veci curată se va ține, Căci nu se umple de rușine. Când strigă un nenorocit, Domnul aude negreșit, Și-l scapă din necazul lui. Apoi, îngerul Domnului Va tăbărî lângă cel care Teamă față de Domnul are Și din primejdii – ne-ncetat – Acela are-a fi scăpat.