Marcu 5
5
Vindecarea unui îndrăcit
1Iisus, apoi, a debarcat
În Gadareni. L-a-ntâmpinat
2Un îndrăcit, care ieșea
3Dintr-un mormânt – căci locuia
În cimitir. Nestăpânit
Fusese acel îndrăcit:
4De multe ori, a fost legat –
Prins în obezi și-ncătușat –
Dar el, pe toate, le-a zdrobit
Și n-a putut fi domolit.
5Ziua și noaptea, alerga
Prin cimitir; prin munți striga,
Făcându-și tăieturi adânci
În colții ascuțiți, de stânci.
6Când, pe Iisus, L-a observat,
Degrabă, I s-a închinat,
7Țipând: „De ce-ai venit, la mine,
Iisuse?! Ce am eu cu Tine?!
Știu cine ești! Te cunosc eu!
Tu ești Fiul lui Dumnezeu!
Jură-mi, pe Domnul, că nu ești
Aici, ca să mă chinuiești!”
8Iisus i-a zis: „Duh necurat,
Să ieși afară, imediat,
9Din acest om! Cum te numești?”
„Legiune-s eu, iar de voiești,
10Din acest om ca să plecăm,
Ne lasă-n ăst ținut să stăm.”
11În depărtare, se zăreau
Turme de porci, care pășteau.
12Dracii au zis: „Dacă plecăm,
Lasă-ne-n porci ca să intrăm.”
13„Bine. Plecați!” – le-a zis Iisus.
Dracii, degrabă, s-au supus
Și-n acea turmă au intrat.
Deodată, porci-au alergat,
Spre stânci, și-apoi s-au azvârlit
În mare, unde au pierit;
Cam două mii de animale
Muriră-n valurile sale.
14Atunci, porcarii au fugit,
Înspăimântați, și-au povestit,
Celor din satele vecine
Și din cetăți, încât, oricine
Aflat-a ce s-a petrecut.
15Toți au venit de l-au văzut,
Pe cel ce fost-a îndrăcit,
În straie noi, înzdrăvenit
La minte și ascultător,
Stând jos, lângă Învățător.
16Cei ce văzură întâmplarea,
Tuturor spuseră cum marea,
Turma de porci, a înghițit
Și cum sărmanul îndrăcit,
De duhuri, s-a eliberat.
17Atunci, cu toții L-au rugat,
Înspăimântați, pe-nvățător,
Să plece din ținutul lor.
18Când în corabie-au suit,
Cel ce fusese îndrăcit,
Veni la El, să stăruiască
Să-l lase să Îl însoțească.
19Iisus, însă, nu S-a-nvoit,
Ci omului, i-a poruncit:
„Du-te acasă! Te grăbește,
Și alor tăi, le povestește
Ce ți-a făcut Domnul, prin Mine,
Cum a avut milă, de tine.”
20El, spre Decapole-a pornit
Și tuturor le-a povestit,
Precum Iisus l-a vindecat.
Cei ce-l știau, s-au minunat
Văzându-l însănătoșit
Și ascultând ce-a povestit.
Învierea fiicei lui Iair și vindecarea unei femei bolnave de doisprezece ani
21Iisus, iar, marea a trecut;
Noroadele, când L-au văzut,
La El, în grabă-au alergat.
22În fața Lui, s-a-nfățișat
Iair – fruntaș care slujea
În sinagogă. El avea,
O fată, cari zăcea bolnavă,
Boala fiindu-i tot mai gravă.
Iair, în fața lui Iisus,
S-a închinat și-apoi, a spus:
23„Trage să moară fiica mea.
Tu, să o vindeci, ai putea.
Te rog, acum, stăruitor,
Măritule Învățător,
Să vii și, mâna, să-Ți așezi,
Pe ea, ca să o-nviorezi,
Iar boala să o părăsească,
Din nou să poată să trăiască!”
24Iisus, spre casă, l-a-nsoțit.
O gloată mare a pornit,
25Pe urma lor. Cu ei, mergea
Și o femeie, ce avea
O scurgere de sânge, care
26Nu își găsise vindecare,
La oricâți doctori a umblat.
27Când, de Iisus, ea a aflat,
În urmă-I a venit și-a-ntins
Mâna și haina I-a atins,
28Gândind: „Doar haina, de-I ating,
Îndată, boala, am să-mi sting.”
29Cum a crezut, s-a și-ntâmplat:
Pe loc, sângele a secat
Și, în tot corpul, a simțit,
Cum că s-a însănătoșit.
30Iisus, simțind ce s-a-ntâmplat,
Privi în urmă-I, și-a-ntrebat:
„Cine-i acel care-a întins
Mâna, și haina, mi-a atins?”
31Discipolii I-au spus: „Vezi bine,
Că toți Te-mping, iar Tu-ntrebi: „Cine
Atinsu-s-a, de haina Mea?”
32Iisus, în jurul Său, privea,
Cătând femeia vinovată.
33Aceasta, foarte-nfricoșată,
Venit-a-n fața lui Iisus,
I s-a-nchinat și-apoi a spus,
În ce fel, s-a tămăduit.
34„Credința ta te-a mântuit!
Te du, în pace, fiica Mea!” –
35Zise Iisus. El mai vorbea,
Încă, femeii, când sosiră
Doi slujitori, care-și vestiră
Stăpânul: „Fiica ți-a murit.
Deci, nu mai este nimerit,
Să-L necăjești pe-nvățător.”
36„Nu asculta, de vorba lor” –
A zis, către Iair, Iisus –
„Tu crede doar!” Apoi, S-a dus –
Așa cum a avut în plan –
37Cu Petru, Iacov și Ioan,
38La casa lui Iair. Aici,
Mulțime multă – mari și mici,
Se tânguiau, plini de durere.
39Iisus le-a zis: „Faceți tăcere!
De ce, deja, vă tânguiți,
Căci fata n-a pierit? Priviți:
Ea doarme doar.” Dar ei râdeau
Și în batjocură-L luau.
40Iisus, pe toți, i-a alungat
Și-apoi, la Sine, a chemat
Părinții fetei, cu cei trei
Discipoli. Însoțit de ei,
În casa moartei, a intrat.
41El, mâna fetei, a luat
În mâna Lui, și a rostit:
„Talita cumi” – tălmăcit,
E „Fiică, scoală-te, îți zic!”
42Îndată-n trupu-acela mic,
Viața s-a-ntors, la vorba Lui,
Și-astfel, fiica fruntașului,
Dintre cei morți, a înviat.
Ușor, din pat, s-a ridicat,
Căci doisprezece ani avea.
Toți cei prezenți priveau la ea,
Uimiți de ce s-a săvârșit.
43Iisus, atunci, le-a poruncit,
Cu strășnicie, să vegheze,
Taina-nvierii să păstreze,
Să nu mai afle nimenea,
Iar fetei, hrană, să îi dea.
Selectat acum:
Marcu 5: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca