Iisus, vorbirea, Și-a-ncheiat,
Și-n Capernaum, a intrat.
Acolo, un sutaș avea
Un rob, pe care-l îndrăgea,
Iar robu-acel era pe moarte.
Sutașul se mirase foarte,
Căci întâmplări multe s-au spus,
Pe seama Domnului Iisus.
Astfel, el – grabnic – a trimis
Niște Iudei, căror le-a zis
Ca-n fața Domnului să iasă,
Să-L cheme-apoi, la el, acasă,
Spre a-i aduce vindecare,
Acelui rob iubit, ce-i moare.
Iudeii mers-au la Iisus,
Ca să Îl roage, și I-au spus:
„Tu știi de ce venim la Tine:
Îi fă, sutașului, un bine,
Căci iată, neamul ne-a iubit
Și sinagogă ne-a zidit.”
Iisus, de ei, S-a îndurat
Și, împreună, au plecat
Spre casele sutașului.
Se-apropiau de casa lui,
Când cineva, de el, trimis,
La Domnul mers-a și I-a zis:
„Doamne, nu Te mai osteni” –
Spune sutașul – „de-a veni,
La mine, căci eu nu sunt vrednic
Să-mi intri-n casă. Un nevrednic
Mă simt, și nici n-am îndrăznit,
În fața Ta, să fi venit.
O vorbă zi, iar robul meu
Se va-nsănătoși. Și eu,
Sub stăpânire, sunt sutași
Și am, sub mine, mulți ostași.
De-i spun unuia „Du-te”, face –
De-l chem, îndată, vine-ncoace.
La fel, este și robul meu –
Face-ntru-totul ce-i spun eu.”
Când auzi aste, Iisus,
Celor ce-L însoțeau, le-a spus:
„Mă miră, că e cu putință,
Să aibă o așa credință
Omul acesta. Ca și el,
N-am întâlnit, în Israel.”
Când cei trimiși au revenit
Acasă, pe rob l-au găsit,
De boala sa, eliberat,
Căci, chiar atunci, s-a vindecat.
În dimineața următoare,
Iisus pornit-a să coboare
Către cetatea Nain. Erau,
Cu El, atunci, și-L însoțeau,
La drum – pe lângă ucenici –
Mulțime multă: mari și mici.
Puțin aveau de străbătut
Pân’ la cetate, și-au văzut,
Cum un cortegiu funerar
Trecea, încet, plin de amar,
Ducând pe al cărării fir,
Care urca spre cimitir,
Pe singurul fiu ce-l avea
O văduvă sărmană. Ea,
De plânset, era răvășită
Și, de puteri, secătuită.
Domnul Iisus a auzit-o
Și-atunci, cu milă, a privit-o,
Zicând: „Să nu mai plângi femeie!”
Apoi, făcut-a semn să steie,
Celor ce racla au purtat-o.
Ei s-au oprit și au lăsat-o,
Încetișor, jos, pe pământ.
Când S-a apropiat Cel Sfânt,
S-au tras, cu toții, înapoi.
El a atins racla și-apoi,
Cu glasul Său blajin și bun,
A zis: „Tinere, scoală-ți spun!”
Îndată, mortul s-a trezit,
S-a ridicat și a vorbit.
Iisus, apoi, mergând agale,
Îl duse-n fața mamei sale.
Mulțimea s-a înspăimântat,
Pe Dumnezeu L-a lăudat
Spunând: „Azi, marele proroc
Este cu noi, în acest loc,
Căci Dumnezeu La înălțat,
Acuma, când ne-a cercetat.”
În Iuda, știrile s-au dus,
Ca fulgerul, despre Iisus,
Și au dat țării înconjur,
Aflând de El, toți cei din jur.
Ioan era și el urmat,
De ucenici. Când au aflat
Aceștia, ce-a făcut Iisus,
Au mers și, lui Ioan, i-au spus,
Tot ceea ce au auzit.
Ioan, când ei au povestit,
I-a ascultat, atent. Apoi,
Trimise-n mare grabă, doi,
Din ucenici, pân’ la Iisus,
Să Îi vorbească: „Ni s-a spus,
Ca să venim, Să Te-ntrebăm:
„Ești Cel pe care-L așteptăm,
Sau altul trebuie să vină?”
Cei doi, având inima plină
De bucurie, au plecat
Și, pe Iisus, L-au întrebat:
„Botezătorul ne-a trimis,
La Tine, și așa a zis:
„Ești Cel pe care-L așteptăm,
Sau trebuie să căutăm
Un altul?” Dar s-a întâmplat,
Că-n acel timp, a vindecat
Iisus, pe mulți bolnavi, veniți
La El, fiind tămăduiți
Toți cei ce-n chinuri se zbăteau,
Toți cei ce duhuri rele-aveau;
Orbii, vederea, și-au primit,
Iar muților le-a revenit
Graiul, din nou. Atunci, Iisus,
Acelor ucenici, le-a spus:
„Acuma, la Ioan, mergeți
Și ce-ați văzut, să îi spuneți:
Orbii văd iar, șchiopii pășesc,
Leproșii, toți, se curățesc,
Surzii, auz, au căpătat,
Cei ce-au murit au înviat,
Iar Evanghelia se vestește,
Săracilor. Ferice este,
De omu-acela, pentru care,
Eu nu-s prilej de-mpiedicare.”
Cei doi plecară, iar Iisus,
Noroadelor, astfel, le-a spus:
„La ce-ați ieșit?! Ce să vedeți?!
O trestie-n pustiu? Spuneți!
Deci, ce-ați dorit să vedeți voi?
Un om avut, în haine moi?
Cei care-s astfel îmbrăcați,
Sunt la palat, printre-mpărați.
Atunci, de ce-ați ieșit? Ce vreți?
Ori un proroc vreți să vedeți?
Așa e. Cel, din acest loc,
Mai mult e decât un proroc!
Despre Ioan, se află scris:
„Iată că solul, Mi-am trimis,
Mergând ‘naintea feței Tale,
Să pregătească a Ta cale.”
Adevărat vă spun, căci cei
Născuți vreodată din femei,
Decât Ioan, n-au fost mai mari.
Să știți, însă, că acel cari –
În ceruri – este cel mai mic,
Mai mare-i decât el. Vă zic,
Căci cei care l-au ascultat,
Dreptate, Domnului, au dat,
Și-al lui Ioan botez, primiră,
Chiar vameșii. Se îndoiră
Doar învățații Legii. Ei,
Cu cărturari și Farisei,
Prin faptul că nu au primit
Botezul, au zădărnicit
Planul făcut de Dumnezeu.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
