Luca 7
7
Vindecarea robului unui sutaș
1Iisus, vorbirea, Și-a-ncheiat,
Și-n Capernaum, a intrat.
2Acolo, un sutaș avea
Un rob, pe care-l îndrăgea,
Iar robu-acel era pe moarte.
3Sutașul se mirase foarte,
Căci întâmplări multe s-au spus,
Pe seama Domnului Iisus.
Astfel, el – grabnic – a trimis
Niște Iudei, căror le-a zis
Ca-n fața Domnului să iasă,
Să-L cheme-apoi, la el, acasă,
Spre a-i aduce vindecare,
Acelui rob iubit, ce-i moare.
4Iudeii mers-au la Iisus,
Ca să Îl roage, și I-au spus:
„Tu știi de ce venim la Tine:
Îi fă, sutașului, un bine,
5Căci iată, neamul ne-a iubit
Și sinagogă ne-a zidit.”
6Iisus, de ei, S-a îndurat
Și, împreună, au plecat
Spre casele sutașului.
Se-apropiau de casa lui,
Când cineva, de el, trimis,
La Domnul mers-a și I-a zis:
„Doamne, nu Te mai osteni” –
Spune sutașul – „de-a veni,
La mine, căci eu nu sunt vrednic
Să-mi intri-n casă. Un nevrednic
7Mă simt, și nici n-am îndrăznit,
În fața Ta, să fi venit.
O vorbă zi, iar robul meu
Se va-nsănătoși. Și eu,
8Sub stăpânire, sunt sutași
Și am, sub mine, mulți ostași.
De-i spun unuia „Du-te”, face –
De-l chem, îndată, vine-ncoace.
La fel, este și robul meu –
Face-ntru-totul ce-i spun eu.”
9Când auzi aste, Iisus,
Celor ce-L însoțeau, le-a spus:
„Mă miră, că e cu putință,
Să aibă o așa credință
Omul acesta. Ca și el,
N-am întâlnit, în Israel.”
10Când cei trimiși au revenit
Acasă, pe rob l-au găsit,
De boala sa, eliberat,
Căci, chiar atunci, s-a vindecat.
Învierea fiului văduvei din Nain
11În dimineața următoare,
Iisus pornit-a să coboare
Către cetatea Nain. Erau,
Cu El, atunci, și-L însoțeau,
La drum – pe lângă ucenici –
Mulțime multă: mari și mici.
12Puțin aveau de străbătut
Pân’ la cetate, și-au văzut,
Cum un cortegiu funerar
Trecea, încet, plin de amar,
Ducând pe al cărării fir,
Care urca spre cimitir,
Pe singurul fiu ce-l avea
O văduvă sărmană. Ea,
De plânset, era răvășită
Și, de puteri, secătuită.
13Domnul Iisus a auzit-o
Și-atunci, cu milă, a privit-o,
Zicând: „Să nu mai plângi femeie!”
14Apoi, făcut-a semn să steie,
Celor ce racla au purtat-o.
Ei s-au oprit și au lăsat-o,
Încetișor, jos, pe pământ.
Când S-a apropiat Cel Sfânt,
S-au tras, cu toții, înapoi.
El a atins racla și-apoi,
Cu glasul Său blajin și bun,
A zis: „Tinere, scoală-ți spun!”
15Îndată, mortul s-a trezit,
S-a ridicat și a vorbit.
Iisus, apoi, mergând agale,
Îl duse-n fața mamei sale.
16Mulțimea s-a înspăimântat,
Pe Dumnezeu L-a lăudat
Spunând: „Azi, marele proroc
Este cu noi, în acest loc,
Căci Dumnezeu La înălțat,
Acuma, când ne-a cercetat.”
17În Iuda, știrile s-au dus,
Ca fulgerul, despre Iisus,
Și au dat țării înconjur,
Aflând de El, toți cei din jur.
Trimișii lui Ioan Botezătorul
18Ioan era și el urmat,
De ucenici. Când au aflat
Aceștia, ce-a făcut Iisus,
Au mers și, lui Ioan, i-au spus,
Tot ceea ce au auzit.
19Ioan, când ei au povestit,
I-a ascultat, atent. Apoi,
Trimise-n mare grabă, doi,
Din ucenici, pân’ la Iisus,
Să Îi vorbească: „Ni s-a spus,
Ca să venim, Să Te-ntrebăm:
„Ești Cel pe care-L așteptăm,
Sau altul trebuie să vină?”
20Cei doi, având inima plină
De bucurie, au plecat
Și, pe Iisus, L-au întrebat:
„Botezătorul ne-a trimis,
La Tine, și așa a zis:
„Ești Cel pe care-L așteptăm,
Sau trebuie să căutăm
Un altul?” Dar s-a întâmplat,
21Că-n acel timp, a vindecat
Iisus, pe mulți bolnavi, veniți
La El, fiind tămăduiți
Toți cei ce-n chinuri se zbăteau,
Toți cei ce duhuri rele-aveau;
Orbii, vederea, și-au primit,
Iar muților le-a revenit
22Graiul, din nou. Atunci, Iisus,
Acelor ucenici, le-a spus:
„Acuma, la Ioan, mergeți
Și ce-ați văzut, să îi spuneți:
Orbii văd iar, șchiopii pășesc,
Leproșii, toți, se curățesc,
Surzii, auz, au căpătat,
Cei ce-au murit au înviat,
Iar Evanghelia se vestește,
23Săracilor. Ferice este,
De omu-acela, pentru care,
Eu nu-s prilej de-mpiedicare.”
Mărturia lui Iisus despre Ioan
24Cei doi plecară, iar Iisus,
Noroadelor, astfel, le-a spus:
„La ce-ați ieșit?! Ce să vedeți?!
O trestie-n pustiu? Spuneți!
25Deci, ce-ați dorit să vedeți voi?
Un om avut, în haine moi?
Cei care-s astfel îmbrăcați,
Sunt la palat, printre-mpărați.
26Atunci, de ce-ați ieșit? Ce vreți?
Ori un proroc vreți să vedeți?
Așa e. Cel, din acest loc,
Mai mult e decât un proroc!
27Despre Ioan, se află scris:
„Iată că solul, Mi-am trimis,
Mergând ‘naintea feței Tale,
Să pregătească a Ta cale.”
28Adevărat vă spun, căci cei
Născuți vreodată din femei,
Decât Ioan, n-au fost mai mari.
Să știți, însă, că acel cari –
În ceruri – este cel mai mic,
Mai mare-i decât el. Vă zic,
29Căci cei care l-au ascultat,
Dreptate, Domnului, au dat,
Și-al lui Ioan botez, primiră,
Chiar vameșii. Se îndoiră
30Doar învățații Legii. Ei,
Cu cărturari și Farisei,
Prin faptul că nu au primit
Botezul, au zădărnicit
Planul făcut de Dumnezeu.
31Cu cine-am să asemăn Eu,
Neamul acesta? Mă gândesc,
Că pot să îl asemuiesc
32Cu niște copilași, șezând
Prin târguri, la alții strigând:
„Frumos, din fluier, v-am cântat –
Degeaba, că voi n-ați jucat.
De jale, v-am cântat apoi,
Dar tot degeaba – n-ați plâns voi”.
33Nici n-a mâncat, nici n-a băut
Ioan, și-ați zis: „Drac a avut”.
34Însă, acuma, a venit
Al omului Fiu. N-a postit,
Precum Ioan. El a băut
Și a mâncat. Când L-ați văzut,
Ați spus: „Este un băutor
De vinuri, și un mâncător –
Prieten al vameșilor,
Precum și-al păcătoșilor.”
35Totuși, înțelepciune-a fost
Găsită dreaptă și cu rost,
De către cei, ce pe pământ,
Înțelepciunii, fii, îi sânt.”
Femeia păcătoasă
36Iisus a fost chemat la masă,
De-un Fariseu, în a sa casă.
37Era la masă așezat
Iisus, când s-a apropiat
Femeia, de scaunul Lui,
Purtând – pe vârful capului –
Un vas de alabastru, plin
Cu un mir foarte scump și fin
Și-nmiresmat. Ea a venit,
În grabă, căci a locuit,
Acolo, în cetatea ‘ceea.
Cu toți știut-au că femeia
Este o mare păcătoasă.
38Ea s-a apropiat de masă,
Cu o privire rugătoare.
La ale lui Iisus picioare,
În liniște, s-a ghemuit;
Apoi, cu lacrimi, le-a stropit,
Cu al ei păr, I le-a uscat
Și mir, pe ele, a turnat.
39Când Fariseul ce-l poftise
Văzu acest lucru, își zise:
„Omul Acesta, de-i proroc,
Ar ști – ca toți, din acest loc –
Căci cea, ce-I șade la picioare,
Este o păcătoasă, mare.”
40Atuncea, a luat Iisus,
Cuvântul: „Simone” – a spus –
„Doresc, ceva, să-ți povestesc.”
Simon a zis: „Te urmăresc.”
41„Un cămătar avea, odată,
Pe doi datornici, buni de plată.
Unul, cincisute-i datora;
Altul, cu cincizeci, îi era,
Dator, acelui cămătar.
42Ei n-aveau bani, și-atuncea dar,
Omul – de plată – i-a scutit.
Deci, ce crezi, cine l-a iubit –
Dintre datornicii acei –
Mai mult, pe cămătar? Ei? Ei?”
43Simon răspunse: „Socotesc –
Și sunt convins că nu greșesc –
Căci celui cari, mult, i-a scutit,
Acela, mai mult, l-a iubit.”
Iisus, atunci, răspunse-ndat’:
„Așa e! Drept ai judecat!”
44A arătat, apoi, femeia,
Și-a întrebat, după aceea:
„Vezi tu, femeia aceasta?
Eu am intrat, în casa ta:
Pentru picioare, n-am primit
Apă, dar ea Mi le-a clătit
Cu lacrimi și Mi le-a uscat
Cu părul ei. Tu nu Mi-ai dat,
45Obișnuita sărutare,
Dar ea Îmi șade la picioare;
De când venit-am, stă tăcută
Și, ne-ncetat, Mi le sărută.
46Cu untdelemn, tu nu Mi-ai uns
Capul, aici, când am ajuns;
Dar ea adus-a un potir
Și, pe picioare, Mi-a pus mir.
47Îți spun dar, ale ei păcate –
Care sunt multe – sunt iertate,
Pentru că ea, mult, a iubit.
Însă, cel care a primit,
Pentru puținul său, iertare,
N-a arătat iubire mare.”
48Apoi, a zis: „Fiică, iertate,
Sunt ale tale mari păcate!”
49Toți cei care L-au ascultat,
Îndată, s-au și întrebat:
„Cine-i Acesta, dacă poate,
Să ierte tot, chiar și păcate?!”
50Iisus, femeii, i-a vorbit:
„Credința ta te-a mântuit!
De-acum, ai grijă ce vei face!
Nu mai greși! Du-te în pace!”
Selectat acum:
Luca 7: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
