Leviticul 6
6
1Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
2„De va păcătui, cumva,
Față de Domnul, cineva,
Căci face o nelegiuire
Tăgăduind – deci prin vorbire –
Aproapelui său, lucrul care
Dat îi fusese, în păstrare;
Sau de, cu sila, a luat
Un lucru, ori și-a înșelat
3Aproapele, tăgăduind
Că lucrul său – pierdut fiind –
A fost, de el – acum – găsit;
Sau dacă, cumva, a rostit
Un jurământ strâmb, cu privire
La lucrul de cari are știre;
Deci dacă a păcătuit
Prin ceea ce a săvârșit,
4Să dea-napoi lucrul luat
Cu sila, sau acaparat
Cu-nșelăciuni, sau lucrul care
Dat îi fusese în păstrare,
Ori lucrul ce s-a prăpădit
Însă pe care l-a găsit;
5Sau cel pentru care-a jurat
Strâmb, să-l întoarcă, imediat,
La omul ce-i stăpân pe el.
Oricare-ar fi lucrul acel,
Întreg are să-l dea-napoi
Și-a cincea parte mai apoi,
Să i se dea stăpânului,
Peste valoarea lucrului,
În ziua-n care o să vină
Să își ia jertfa pentru vină.
6Iar jertfa, pentru vina lui,
E un berbec, dat Domnului.
Berbecele – precum se știe –
Fără cusur, voiesc să fie.
El trebuie luat din turmă,
Iar tu să-l prețuiești, în urmă.
Apoi, berbecele, să-l ia
Și preotului să îl dea;
7Acesta – prin a sa menire –
Are să facă ispășire,
Cu el, în fața Domnului
Și-astfel, greșeala omului –
Prin care fost-a vinovat –
Se șterge, iar el e iertat.”
Legea arderii de tot
8Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
9„Să duci porunca Domnului,
Pentru Aron și fiii lui.
Să spui așa, precum socot:
„Dau legea arderii de tot,
Pe care vreau să o păziți:
Tot ceea ce o să jertfiți,
Ca ardere de tot să-Mi dați,
Pe-altar, voiesc, să-Mi așezați.
Jertfa va sta, pe vatra lui,
Arsă de para focului,
Întreaga noapte, timp în care,
El arde-va fără-ncetare.
10Când dimineață se va face,
Preotul trebuie să-mbrace
Izmenele, tunica lui,
Ca goliciunea trupului,
Cu ele, să și-o învelească,
Pentru că o să trebuiască
Să strângă dar, cenușa toată,
Cari e-n altar, și să o scoată
Afar-apoi, din vatra lui.
La poalele altarului,
Cenușa fi-va lepădată,
Pentru că ea e adunată
Din focul ce a mistuit
Jertfa, cari Mi s-a dăruit.
11Să se dezbrace, de veșminte,
Să își ia altă-mbrăcăminte,
Căci trebuie, afar’, să scoată –
Din tabără – cenușa toată;
Iar locu-n cari s-a aruncat,
Trebuie-a fi un loc curat.
12Focul să ardă, pe altar –
Să nu se stingă al său jar.
Mereu, preotul trebuiește –
Când dimineața se ivește –
S-aprindă lemne, pe altar,
Și să așeze peste jar,
Jertfa de ardere de tot.
De-asupra ei – precum socot –
Are să fie așezată
Grăsimea ce a fost luată
Din jertfele, cari au menire,
De-a fi jertfe de mulțumire.
Pe toate, când o să le pună,
O să le ardă împreună.
13Focul, ce-i pe altar aflat,
Trebuie-a arde, necurmat.”
Legea darului de mâncare
14„Iată, legea darului care
E-adus drept jertfă de mâncare.
Ai lui Aron fii, acest dar,
Să-l ia, să vină la altar
Apoi, cu el – în fața lui –
Precum și-n fața Domnului.
15Adus, când fi-va, înainte –
Pentru aducere aminte –
Un pumn, din floarea de făină,
Să ia preotul și să vină
Ca s-o arunce pe altar,
Unde va arde acest dar,
Cari, întâi, fost-a pregătit
Cu untdelemnul dăruit
Și cu tămâia ce o are.
Darul acesta de mâncare –
Cari Domnului I s-a făcut –
Este de un miros plăcut.
16Apoi, ceea ce va rămâne
Din daru-acesta, se cuvine
Ca preotului a fi dat.
Deci de Aron va fi luat,
În urmă, restul darului,
Precum și de copiii lui.
Apoi ei – care, preoți sânt –
Au să se-așeze-ntr-un loc sfânt –
În curtea cortului – în care,
Mânca-vor, darul de mâncare.
17Să n-o coacă, cu aluat,
Căci astă parte, Eu le-am dat,
Din darurile de mâncare,
Cari ale Mele sunt și care,
Anume fost-au pregătite
Și sunt, de flăcări, mistuite.
Darul acesta e prea sfânt,
Așa precum, de-asemeni sânt
Și jertfele de ispășire,
Sau cele ce au drept menire
De a fi jertfe pentru vină.
18Toată suflarea o să vină –
Adică are să poftească
Doar cei de parte bărbătească,
Deci toți acei pe care-i știi
Că sunt, ai lui Aron, copii –
Și vor mânca din jertfa dată.
Această lege, arătată,
Voiesc acuma, să se știe,
Că e o lege, pe vecie,
Pe care, o veți ține voi
Și toți urmașii voștri-apoi.
Ea e o lege privitoare
La darurile de mâncare
Cari, Domnului, sunt dăruite
Și cari, de foc, sunt mistuite.
Cine se-atinge, negreșit,
De ele, are-a fi sfințit.”
Darul de mâncare al preotului
19Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
20„Aron și cu feciorii lui,
Un dar, să-I facă, Domnului,
În ziua-n care au să fie
Unși și-așezați în preoție.
Să dea, din a făinii floare,
Un dar cari este de mâncare.
Darul acesta – să se știe –
A zecea parte va să fie,
Din efă, și va fi-mpărțit
În două, spre-a fi dăruit:
O jumătate dimineața –
Când zorile-și arată fața –
Și-apoi, a doua jumătate,
Dată va fi, pe înserate.
Darul acesta, să se știe
Că, veșnic, trebuie să fie.
21Făina fi-va pregătită
Cu untdelemn și-apoi, prăjită,
Într-o tigaie. Când se coace,
Taie-o-n bucăți și-adu-o-ncoace.
Acesta-i darul de mâncare
Dat Domnului – un dar, prin care,
În fața Lui, va fi făcut,
Atuncea, un miros plăcut.
22Iar preotul – care, cum știi,
E dintre-ai lui Aron copii,
Și va fi uns, în locul lui –
S-aducă darul, Domnului.
Această lege, să se știe
Că, veșnică, are să fie!
Deci ars trebuie acest dar,
În întregime, pe altar.
23Voiesc să știe fiecare,
Precum că darul de mâncare,
Pe care preotul l-a dat,
Nu va putea a fi mâncat;
Ci ars să fie acest dar,
În întregime, pe altar.”
Legea jertfei de ispășire
24Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
25„Iată cuvântul Domnului,
Pentru Aron și fiii lui,
Cuvânt cari face referire
La jertfa pentru ispășire.
Acest cuvânt, se înțelege
Că, pentru voi, are-a fi lege.
Vita ce trebuie-a fi dată
Ca jertfă, fi-va-njunghiată
Doar într-un loc anume care
E pentru astfel de lucrare –
Deci pentru arderea de tot –
Căci, prea sfânt lucru, o socot.
26Jertfa aceasta, cu menire
De jertfă pentru ispășire,
De preot trebuie luată
Și-n locul sfânt, apoi, mâncată.
Locul acesta e aflat
În curtea cortului, chemat
27„Al întâlnirii”. Orișicine
Este acela care vine
Și-atinge carnea, negreșit
Că, prin aceasta, e sfințit.
Atunci când întâmpla-se-va –
Din sângele jertfei – cumva,
Stropi să ajungă pe veșmânt,
Spălat să fie-ntr-un loc sfânt;
28Iar vasul de pământ, apoi –
În care fierbeți carnea voi –
Va trebui să fie spart.
Când din aramă e turnat
Vasul acela, să-l frecați
Și-apoi, cu apă, să-l spălați.
29Carnea din jertfa ce-a fost dată,
În urmă, trebuie mâncată,
De toți cei care preoți sânt,
Căci ea, un lucru e, prea sfânt.
30Dar să mănânce, sunt opriți,
Din ceea ce voi dăruiți
Ca jertfă pentru ispășire
Și-n cortul pentru întâlnire
Sângele ei a fost adus
Când ispășirea – cum v-am spus –
Se face în locașul sfânt.
Aceste jertfe, arse, sânt.”
Selectat acum:
Leviticul 6: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca