Leviticul 10
10
Doi fii ai lui Aaron arși
1Dintre ai lui Aron copii,
În față, au ieșit doi fii:
Nadab era unul din ei,
Iar celălalt, Abihu. Ei
Cădelnițele și-au luat,
Tămâie-n ele au turnat,
Iar după-aceea, foc au pus.
Un foc străin ei au adus
Astfel, ‘naintea Domnului
Și-au încălcat porunca Lui,
Căci El, așa ceva, n-a zis.
2Un foc, atunci, Domnu-a trimis,
Cari, pe cei doi, i-a mistuit
Și-n fața Lui, ei au murit.
3Către Aron – fratele lui –
Moise a zis: „Al Domnului
Cuvânt, acum, s-a împlinit,
Căci El a spus: „Voi fi sfințit
De către-acela care vine
Să se apropie de Mine
Și proslăvit am să fiu Eu,
În fața la poporul Meu.”
Aron, când aste le-a văzut,
N-a zis nimic, doar a tăcut.
4Moise-a chemat, atunci, la el,
Pe Elțafan și Mișael.
Aceștia au venit îndată;
Pe Uziel îl aveau tată,
Cari, lui Aron, precum se știe,
Unchi se vădise să îi fie.
Moise le-a zis: „V-apropiați!
Pe frații voștri, să-i luați,
Căci au pierit și nu mai sânt!
Luați-i din locașul sfânt
Și scoateți-i, pe amândoi,
Afar’ din tabără apoi.”
5Atunci, ei s-au apropiat,
Pe cei doi morți i-au ridicat
Și-au mers, afară, de i-au dus,
Spre a-mplini ce li s-a spus.
Pe ei, tunici, ei au avut,
Așa cum Moise le-a cerut.
6Cu fii săi – cu Eleazar,
Și-asemeni și cu Itamar –
Era Aron, când a venit
Moise, la el, și le-a vorbit:
„Acum, să nu vă dezveliți
Voi, capetele! Vă păziți,
Să nu rupeți haine, cumva,
Ca să nu piară cineva,
Căci nu vreau – din cauza voastră –
Pe toată adunarea noastră,
Să se mânie Dumnezeu.
Deci ascultați de sfatul meu:
Voi trebuie, pe-ai voștri frați,
Deoparte, ca să îi lăsați
Și-n al lui Israel popor,
Să plângă toți, arderea lor,
Cari, de la Domnul, a venit.
7Căci nu vă este-ngăduit,
Cortul, ca să îl părăsiți,
Ca nu cumva, voi să pieriți.
Uleiul, pentru ungeri sfinte,
E peste voi! Luați aminte,
Că-i untdelemnul Domnului!”
Ei s-au ținut de vorba lui
Și-ntocmai, au îndeplinit,
Ceea ce Moise a dorit.
Părțile cuvenite lui Aaron și fiilor lui
8Către Aron, Domnul a zis:
9„Să știi că nu vă e permis –
Nici ție și de-asemenea,
Nici fiilor tăi – de a bea
Vinuri, defel; sau vreo licoare
Sau băuturi amețitoare
Atuncea când o să intrați,
În cort. Deci seama să luați
Și, tot mereu, atenți să fiți,
Dacă nu vreți ca să pieriți!
Această lege – pentru voi,
Și pentru cei care, apoi,
Pe urma voastră au să vie –
Veșnică trebuie să fie!
10Numai așa, voi o să fiți,
În stare, să deosebiți
Un lucru care este sfânt,
De celelalte ce nu sânt,
Și ceea ce este curat,
De ceea ce e întinat.
11Numai așa – în acest fel –
Puteți, pe ai lui Israel
Copii, să-i învățați apoi,
Aceste legi, pe care voi,
Chiar de la Domnul le-ați primit
Și cari, prin Moise, v-au venit.”
12Moise a mai vorbit apoi,
Cu-Aron, precum și cu cei doi
Copii rămași – cu Eliazar
Și cu-al său frate, Itamar –
Și-a zis, privind la fiecare:
„Parte, din darul de mâncare –
Din jertfele ce sunt menite
A fi de flăcări mistuite –
Voi trebuie să vă luați,
Pe care-apoi să o mâncați
Făr-aluat, lângă altar.
Să știți că aste părți de dar,
Din jertfele Domnului sânt,
Iar darul e lucru prea sfânt.
13Când partea voastră o mâncați,
Într-un loc sfânt, voiesc să stați.
Ea este dreptul tău – să știi –
Precum și-al alor tăi copii,
Din darurile de mâncare
Pe cari le-aduce fiecare,
Lui Dumnezeu, și-n fața Lui
Arse-s de para focului.
Acum eu, iată, v-am vorbit
Și-am spus ce mi s-a poruncit.
14Darul care vă este dat,
Mâncați-l într-un loc curat.
Să îl mănânci cu-ai tăi copii –
Cu fii, cu fete – și să știi
Că vouă, pieptul, vă e dat,
Ca pe un dar ce-i legănat,
Precum și spata dreaptă care
Luată e, prin ridicare.
Toate acestea sunt luate
Și vouă, ca un dar, vi-s date.
Ăst drept, ție ți se cuvine
Și-apoi, fiilor tăi, prin tine.
El trebuie a fi luat,
Din jertfele pe cari le-a dat
Poporu-ntreg, lui Dumnezeu,
Spre mulțumire, tot mereu.
15Grăsimile ce-s rânduite
A fi de flăcări mistuite,
Să le-nsoțească fiecare
Cu jertfa lui pentru mâncare –
Cu spata deci – și ne-apărat,
Cu pieptul, ca dar legănat.
Acestea, a găsit cu cale,
Chiar Domnul, a fi ale tale
Și-a fiilor tăi, totodată;
Căci El vi le-a dat vouă, iată,
Ca ale voastre doar să fie,
De-acum și până-n veșnicie,
Prin lege, cum mi-a poruncit,
Pe munte, sus, când mi-a vorbit.”
16Moise, apoi, a căutat
Țapul care fusese dat
Ca jertfă pentru ispășit.
Zadarnic: nu l-a mai găsit,
Căci ars a fost țapul acel.
Văzând că nu-l găsește, el
S-a mâniat pe Eliazar
Și-asemeni și pe Itamar.
Plin de furie, i-a-ntrebat:
17„Oare de ce nu ați mâncat
Voi, jertfa pentru ispășit,
Într-un loc sfânt, cum am vorbit?
Lucrul acesta e prea sfânt
Și dat vă este, pe pământ,
De Dumnezeu, ca să luați,
Astfel, prin el, și să purtați
Nelegiuirile pe care
Le face-ntreaga adunare,
Căci voi doar faceți ispășire,
Pentru orice nelegiuire –
Sau vină a poporului –
Mereu, în fața Domnului.
18Iată dar, că nu ați luat
Sângele jertfei! N-ați intrat
Nici în locașul sfânt apoi,
Cu sângele acesta! Voi,
Cu toți, trebuia să intrați
Și în locașul sfânt să stați,
Până când carnea jertfei dată,
Ar fi putut a fi mâncată,
Așa precum v-am poruncit!”
19Aron, atuncea, a vorbit:
„Ei și-au adus – căci aveau știre –
Jertfele lor de ispășire,
Precum și arderea de tot,
În fața Domnului. Nu pot
Să știu, acum, dacă e bine –
După ce s-a-ntâmplat cu mine,
După tot ceea ce-am pățit –
Dacă mai este nimerit
Să fi mâncat, cu bună știre,
Azi, jertfa pentru ispășire.
De-aceea, te-ntreb frățioare:
Crezi tu că era bine oare,
Ca să mănânc, în fața Lui –
Adică-n fața Domnului?”
20Când aste vorbe-a auzit
Moise, pe loc, s-a mulțumit,
Pentru că a luat aminte
Plăcându-i ale lui cuvinte.
Selectat acum:
Leviticul 10: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca