„Trâmbițe-n mâini, voi să luați!
Din ele, în Sion, sunați!
Sunați pe al Meu munte sfânt,
Să tremure toți cei cari sânt
În țară! Vine ziua Lui!
E-aproape ziua Domnului!
O zi de întuneric mare
Și negură, o zi în care
Întunecimea se întinde,
Iar vălul norilor cuprinde
Tăriile cerurilor.
Pe munți, se-ntinde un popor,
Precum zorii de dimineață
Se-ntind peste a lumii față.
E un popor puternic, tare,
Cum n-a mai fost din veac și n-are,
Nicicând, altul ca să mai fie,
În vremile ce au să vie.
Focul, în față-i, tot cuprinde
Și-n spate-i flacăra se-ntinde.
Grădină a Edenului,
E țara, înaintea lui,
Iar după el, e un pustiu
Căci nu rămâne nimic viu;
De flacăra-i nimicitoare,
Nimic nu poate-avea scăpare.
Pare că sunt cai îndrăzneți
Și fug ca niște călăreți.
Vin uruind, ca niște cară,
Și pârâie precum o pară
De foc, pe munți, când întâlnește
Miriștea și o mistuiește.
Par o oștire întărită
Care de luptă-i pregătită.
Înspăimântat, orice popor
Se-arată, înaintea lor,
Iar fețele îngălbenesc
Îndată de cum îi zăresc.
Ca și războinicii aleargă,
Urcă pe zid, știind să meargă
Pe a lui cale fiecare
Și nu se-abat de la cărare.
Nu se împing, nu se zoresc,
Țin șirul și se năpustesc
Printre săgeți și nicidecum
Nu se opresc din al lor drum.
Se răspândesc într-o cetate
Și-aleargă fără greutate,
Pe ziduri. Nu vor să se lase:
Se cațără și intră-n case
Pe ramele ferestrelor,
Precum hoardele hoților.
Cutremurate-n față-i sânt
Și cerul și acest pământ
Și soarele de-asemenea.
Luna se-ntunecă și ea,
Iar ale bolții mândre stele
Își pierd luminile și ele.
Tunet, e glasul Domnului,
Mergând în fața oștii Lui.
Tabăra Lui e foarte mare.
De-asemenea e foarte tare
Acela care se vădește,
Cuvântul, că îl împlinește.
A Domnului zi se arată
Mare a fi și-nfricoșată.
Dar cine poate fi în stare
Să suferă acea zi, oare?
„Acuma chiar” – a zis apoi,
Domnul – „vă-ntoarceți înapoi
Cu inimile, către Mine,
De plânset și de bocet pline!
Cu post, de-asemeni, căutați,
‘Nainte-Mi să vă-nfățișați!
Nu sfâșiați, straiele, voi,
Ci inimile, și-napoi
Veniți la Cel care, mereu,
Vă este Domn și Dumnezeu,
Căci El este îndurător
Și îndelung e răbdător.
De milă plin, S-a arătat
Și-n bunătate e bogat.
De relele ce le trimite –
Asupră-vă îngrămădite –
Și care-s gata ca să vie,
Îi pare rău. Dar cine știe