Iov 40
40
1Apoi, Domnu-a continuat:
2„Acuma ești încredințat
Iov, tu acel care-ndrăznești
În contra Mea ca să vorbești?
Tu cari pe Domnul L-ai mustrat,
Mai ai cumva răspuns de dat?!”
3Iar Iov, de glasul Lui pătruns,
Plecându-și ochii, a răspuns:
4„Eu sunt prea mic! Ce să-Ți răspund
Când trebuie să mă ascund?
Îmi pun mâna la gură. Tac!
Atât mi-a mai rămas să fac!
5Căci prima dată am vorbit –
Nu mai răspund; am îndrăznit
Și-a doua oară să vorbesc –
N-am ce să mai adăugesc.”
6Domnul, lui Iov, i-a zis apoi,
Din mijloc de furtuni și ploi:
7„Ridică-ți Iov, al tău obraz!
Încinge-te ca un viteaz
Și-apoi în fața Mea să stai,
Să te întreb, iar tu să-Mi dai
8Învățătură. Tu voiești,
Dreptatea Mea, s-o nimicești?
Osândă, vrei să Îmi dai Mie,
Ca să îți scoți dreptate, ție?
9Ai tu un braț ca și al Meu
Și glas de tunet, cum am Eu?
10Te-mpodobește cu mărire,
Cu slavă și cu strălucire!
11Valul mâniei să ți-l lași
Să-i spulbere pe cei trufași.
12Smerește-i doar cu o privire!
Zdrobește-i pe cei răi din fire!
13Furios, ridică a ta mână
Și-apoi ascunde-i în țărână!
Să-i învelești, celui nemernic,
Fața, cu-n văl de întuneric!
14Când toate-ai să le împlinești,
Vei dovedi că vrednic ești
Și-atunci Eu voi găsi cu cale
S-aduc laude, feței tale.
15Hipopotamul, l-ai privit?
Și pe acela l-am zidit,
Asemeni ție; el mănâncă
Iarbă, ca boul, dar de stâncă
16Sunt coapsele lui, căci e tare,
Și-n mușchii pântecului are
Multă putere risipită.
17Coada-și îndoaie-ntr-o clipită
Deși ea e la fel de tare,
Ca cedrul. El, în coapse, are
Vinele toate-ntrețesute.
18Oasele lui parcă-s făcute
Din țevi de-aramă. Mădulare,
Din drugi de fier parcă, el are.
19Din tot ce Domnul a zidit,
Mai mare-i el. I-a dăruit
Drept suliță, niște dinți mari,
Puternici și solizii cu cari
20Se apără. El își găsește
Hrana în munți, unde-ntâlnește
Fiarele câmpului, pe toate.
21Sub lotus doarme, de socoate,
În mijlocul mlaștinilor,
Sau printre trestiile lor.
22Desiș de lotuși îl umbresc,
Sălcii de râu se unduiesc
23În jurul lui. Dacă cumva,
Din matcă va ieși cândva
Râul, el nu va fi speriat –
Nu va fugi. Dacă vreodat’,
Iordanul va fi repezit
Spre-al său gâtlej, el liniștit
Are să stea. Tu te gândești
24Că îl poți prinde, de-l lovești
În față? Gândul să-ți alungi,
Că ai puterea să-i străpungi –
Cu lanțurile tale care
Sunt slabe – nasul lui cel tare!”
Selectat acum:
Iov 40: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca