Ieremia 8
8
1Domnul a zis în acest fel:
„Când va veni timpul acel,
Au să se scoată, din morminte,
Toate acele oseminte
Ce sunt ale-mpăraților
Din Iuda și-ale tuturor
Preoților și-a celor cari
S-au dovedit a fi mai mari
Și ale celor ce vădeau
Că în Ierusalim ședeau.
2Oasele lor vor fi luate
Și au să fie așezate
În fața lunii, soarelui
Și a oștirii cerului,
În fața căror au slujit,
Pe care mult le-au îndrăgit
Și-apoi pe care le-au urmat
Și căror li s-au închinat.
N-au să mai fie adunate
Oasele lor, nici îngropate,
Fiind lăsate precum sânt,
Gunoi s-ajungă, pe pământ.
3Cei care vor mai rămânea
Din neamu-acesta rău, vor vrea
Să moară, decât să trăiască
Unde are să-i izgonească
Cel ce e Domn al oștilor.”
4„Spune-le astfel, tuturor:
„Domnul a zis: „Dar cine pică
Și-n urmă nu se mai ridică?”
Cine se-abate, iar apoi
Nu se întoarce înapoi?”
5Cei ce-n Ierusalim au casă,
Oare de ce, mereu, se lasă –
Purtați numai de a lor fire –
În necurmată rătăcire?”
„De ce stăruie fiecare,
În înșelătorie, oare?”
„De ce nu vor ca înapoi,
La Dumnezeu, să vină-apoi?”
6Căci Eu sunt cu luare-aminte
Și-aud dar, ale lor cuvinte.
Cum trebuie, ei nu vorbesc,
Iar când fac rău, nu se căiesc.
Nimănui, rău, nu i-a părut
Și nu se-ntreabă: „Ce-am făcut?”
Nu sunt, deloc, neliniștiți,
Ci își încep, nestingheriți,
Necontenita alergare,
Asemenea calului care
Se-aruncă-n luptă, ne-ncetat.
7Și cocostârcu-a arătat
Că își cunoaște vremea lui,
Privind la fața cerului.
La fel este cu turtureaua,
Cocorul și cu rânduneaua,
Căci își păzesc, stăruitor –
Mereu – vremea venirii lor.
Numai poporul Domnului
Nu vrea să știe Legea Lui!”
8„Cum de puteți să ziceți voi,
„E Legea Domnului cu noi
Și înțelepți ne-am arătat!”?”
„De-aceea, cu adevărat,
‘Geaba la lucru o să iasă
Pana aceea mincinoasă,
A cărturarilor deștepți.
9Sunt rușinați cei înțelepți
Și se arată-adânc uimiți
Pentru că-s prinși și umiliți.
Ei au nesocotit, mereu,
Cuvintele lui Dumnezeu.
Și-atunci, ce fel de-nțelepciune
Au izbutit ca să adune?
10De-aceea, le voi da de veste,
Precum că ale lor neveste –
În urmă – le vor fi luate
Și altora le vor fi date.
Ogorul ce al lor era
Dat o să fie, altora.
De la cel mic, pân’ la cel mare,
Lacom se-arată fiecare.
De la proroc – fără-ndoială –
Și pân’ la preot, toți înșeală!
11Chip ușuratic dovedesc
Atunci când ei se îngrijesc
De rana fiicei cea pe care
Sărmanul Meu popor o are,
Zicând mereu: „Pace se face!”
Și totuși, nu e nici o pace.
12Sunt rușinați și nu sunt buni
Căci săvârșesc doar urâciuni.
Cu toate-acestea, nu e cine
Ca să roșească de rușine.
De-aceea are să se vadă
Precum că ei toți au să cadă,
Cu cei ce cad și răsturnați –
Curând – vor fi acei bărbați,
Căci Domnul are să-i lovească
Atunci când o să-i pedepsească.
Așa va fi căci, negreșit,
Domnul e Cel care-a vorbit.”
13Domnul, despre oameni-acei,
A zis: „Voi isprăvi cu ei!
Nu vor mai fi struguri în vie
Și nici smochine n-au să fie.
Frunzele se vor gălbeji
Apoi, și se vor veșteji.
Voi dărui fructele-acele,
Celui ce trece peste ele.”
14„De ce stăm jos? Hai să plecăm
Și în cetăți să ne-așezăm.
Acolo să ne-adăpostim
Ca în ăst fel să nu murim,
Căci Dumnezeu ne osândește
Și-acum la moarte ne sortește.
Iată că apa otrăvită
Ne este nouă rânduită,
Pentru că am păcătuit
Față de Domnul, negreșit.
15Așteptam pace să ne dea,
Dar iată că nu vine ea.
Nimic bun nu ne mai apare.
O vreme pentru vindecare,
Necontenit am așteptat,
Însă doar groază-am căpătat!”
16„Doar sforăitul cailor
Se-aude amenințător,
De către Dan și ne-ncetat
Răsună al lor nechezat.
Întreaga țară se arată
De spaimă-a fi cutremurată.
Iată că vin aceia care,
Țara o-nghit cu tot ce are.
Cetățile le înghițesc,
Cu toți cei ce le locuiesc.”
17„Iată, trimit șerpi către voi
Și niște basilici apoi,
În contra căror nu găsiți
Descântece, ca să-i opriți,
Și-oricât de mult o să-ncercați,
De-aceștia o să fiți mușcați.
Așa va fi căci, negreșit,
Domnul e Cel care-a vorbit.”
18„Durerea, vreau să mi-o alin,
Dar inima-mi geme de chin.
19Strigătul fiicei cea pe care
Sărmanul meu popor o are,
Abia mai poate să răzbată,
Căci e-ntr-o țară-ndepărtată.”
„Nu se mai află în Sion,
Domnul, șezând pe al Său tron?”
Nu mai e nici un împărat
Cari în Sion este aflat?”
„De ce-au stârnit a Mea mânie,
Cu lucruri care nu-Mi plac Mie?
De ce și-au făcut chip cioplit?
Idoli străini, de ce-au slujit?”
20„Iată că vară s-a făcut
Și secerișul a trecut.
Dar noi suntem tot necăjiți,
Căci n-am fost, încă, izbăviți!”
21„Iată că fiica cea pe care
Sărmanul meu popor o are
E-n suferință, negreșit.
De-a ei durere sunt zdrobit
Și sunt de groază apucat.
22Nu este nimenea aflat
În Galaad, cunoscător
Al unui leac alinător?
Nu știe, oare, cineva,
Dacă un doctor e, cumva?
Dar a poporului mei fată
De ce nu este vindecată?
Selectat acum:
Ieremia 8: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca