Ieremia 9
9
1O, dacă era capul meu
Cu apă plin, plângeam mereu.
Ochii de mi-ar fi fost izvor
De lacrimi pentru-al meu popor
Și pentru morții cei pe care
Fiica poporului îi are,
Eu aș fi plâns, nemângâiat,
Noapte și zi, neîncetat!
2O, dacă eu aș fi putut
Ca, în pustiu, să fi avut
Un han, atunci mi-aș fi lăsat
Poporul. M-aș fi depărtat
De el, căci toți sunt preacurvari
Și sunt mișei care de cari.”
3„Din guri, minciuni sunt aruncate,
Căci limbile sunt încordate
Precum un arc, iar când vorbesc,
Nu pe-adevăr se sprijinesc
Spre a fi tari, în țara lor,
Ci pe a răutăților
Mulțime mare. Văd prea bine,
Că nu Mă caută pe Mine.
4Să se păzească fiecare,
De prietenul pe cari îl are,
Ferindu-se de frate’ său,
Căci orice frate este rău
Și cată – fără îndoială –
Pe al său frate de-l înșeală,
Iar prietenul se dovedește
Că pe alt prieten îl bârfește.
5Se trag pe sfoară, se mințesc
Și-a face rău doar, se trudesc.”
6„Mijlocul de fățărnicie
Îți este locuință, ție.
Fățarnici, ei se dovedesc
Și, să Mă știe, nu voiesc.”
7„De-aceea, Domnul oștilor
A spus astfel: „Într-un cuptor,
Iată că am să îi topesc,
Căci să-i încerc, Eu Mă gândesc.
Cum aș putea să Mă port Eu,
Cu fiica poporului Meu?
8Limbile lor otrăvitoare
Sunt doar săgeți ucigătoare,
Căci despre pace ei vorbesc,
În timp ce curse pregătesc.
9Atunci, pedepse să nu-i pun
Și oare, să nu Mă răzbun
Pe un asemenea popor?” –
A zis Domnul oștirilor.
10„Munții, acum, să-i plâng aș vrea;
Câmpiile de-asemenea
Vreau să le plâng, să le jelesc,
Căci arse sunt și se topesc.
Nimeni nu va mai îndrăzni,
Pe-al lor cuprins de-a mai veni.
N-o să se-audă-n largul lor
Nici behăitul turmelor,
Iar păsările cerului
Și fiarele pământului –
O parte – vor fugi din țară,
Iar altă parte au să piară.
11În vremea care o să vie,
Ierusalimul va să fie
Doar un morman de pietre-n care
Șacalul locuință-și are.
Cetățile-n Iuda zidite
Vor fi cu toate, pustiite,
Căci nimeni n-o să mai cuteze,
În ele, ca să se așeze.
12Unde e omul înțelept?
Unde e omul cel deștept,
Care să înțeleagă poate,
Mereu, aceste lucruri toate?
Cel cărui Domnul i-a vorbit,
Să spună-aceasta, negreșit.
Să spună cum de-i pustiită
Țara și cum de-i nimicită
Și arsă, încât nimenea
Nu poate-a trece-acum, prin ea?”
13În ăst fel, Domnul a vorbit:
„Pentru că ei au părăsit
Legea pe care le-o dădusem
Și înaintea lor o pusem.
Pentru că nu M-au ascultat
Și pentru că nu M-au urmat.
14Pentru că mers-a fiecare
După a inimi-aplecare,
Căci după Bali, ei s-au ținut,
Așa precum la început
Făcut-au și părinții lor.”
15„De-aceea, Domnul oștilor –
Ce-i Dumnezeu în Israel –
A zis, atunci, în acest fel:
„Doar cu pelin, am să hrănesc
Acest popor și-i dăruiesc
Să bea, doar ape otrăvite.
16Ale lui cete risipite
Vor fi apoi, în lumea mare;
Ajunge-vor la neamuri care,
‘Nainte, nu le-au cunoscut
Și-ai lor părinți nu le-au știut.
În urma lor, se va vedea
Că voi trimite sabia.
Pe-acest popor îl urmăresc
Pentru că am să-l nimicesc.”
17„Cel ce e Domn al oștilor
A zis, spre știrea tuturor:
„Pe plângătoare le cătați
Și-apoi, să vină le chemați!
Trimiteți, spre a fi găsite
Femeile ce-s iscusite!
18Să vină și să se grăbească,
Un cântec să alcătuiască,
De jale, numai despre noi,
Ca să putem plânge apoi!
19Căci din Sion, în depărtare,
Se-aude geamătul cel tare:
„Vai cât suntem de prăpădiți
Și de rușine-acoperiți!
Acum ajuns-am să plecăm
Din țară și să ne lăsăm
Casele ce le-am ridicat,
Pentru că alții le-au surpat!”
20„Femeilor, luați aminte
La ale Domnului cuvinte!
Cântări de jale-i învățați
Pe-ai voști’ copii și vă-ndemnați
Una pe alta, ca să știți,
Plângeri de jale să rostiți!
21Căci pe fereastră s-a urcat
Moartea și iată, a intrat
În casele împărătești
Și în palatele domnești.
Pe-ai noștri fii i-a nimicit,
În ulițe când i-a găsit,
Iar în piețe-a secerat
Pe-ai noștri tineri, de îndat’.”
22„Du-te și spune: „Negreșit,
În ăst fel Domnul a vorbit:
„Aflați că morții au să fie
Ca și gunoiul pe câmpie,
Căci trupuri moarte vor cădea
Pe-ntinsul ei, asemenea
Acelui snop ce-i lepădat
De cei care l-au secerat!”
23„Domnul a zis: „Cel înțelept
Să nu se țină că-i deștept.
Să nu se laude că are,
Cumva, înțelepciune mare.
Dacă e tare cineva
Să nu se laude, cumva,
La nimeni, cu a lui tărie.
Bogatul, cu-a lui bogăție,
Să nu se laude nici el.
24Vreau să se laude doar cel
Care înțelepciune are
De-a Mă cunoaște și cel care
Este încredințat că Eu
Sunt Domnul, Cel care – mereu –
Milă vădește și arată
Numai o dreaptă judecată,
Făcând dreptate pe pământ!
Oameni-acești, pe plac, Îmi sânt!”
25Domnul a zis: „Iată, sosesc
Zile când am să-i pedepsesc
Pe cei ce-s împrejur tăiați,
Dar care nu vor fi aflați
Având o inimă curată
Cari împrejur este tăiată.
26Pe Egipteni îi pedepsesc
Și pe Iudei am să-i lovesc.
Îi pedepsesc pe Edomiți,
Pe Amoniți, pe Moabiți,
Pe toți aceia – din popor –
Ce-și rad colțul bărbilor lor
Și pe cei care se vădesc
Că în pustie locuiesc.
Căci neamurile-n lume-aflate
Nu au fost împrejur tăiate.
Apoi, casa lui Israel,
Pot spune că este la fel,
Pentru că inima ei – iată –
Nu este împrejur tăiată!”
Selectat acum:
Ieremia 9: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca