Ieremia 50
50
1Iată cuvântul Domnului,
Asupra Babilonului
Și-asupra țării cea pe care
Neamul Haldeilor o are,
Cuvânt care a fost rostit
Prin Ieremie, negreșit:
2„De știre, printre neamuri, dați
Și-apoi un steag să înălțați!
Vestiți dar, ceea ce vă zic!
Nimeni să n-ascundă nimic!
Ziceți așa, neîncetat:
„Tot Babilonul e luat,
Iar Belul este-acoperit
De-o grea rușine și zdrobit
E Meradocul! Rușinați
Sunt ai lui idoli și sfărmați!
3Un neam, din miazănoapte, vine
Și împotriva lui se ține.
El are să îi pustiască
Țara și-o să i-o nimicească,
Încât – în urmă – nimenea
N-o să mai poată sta în ea:
Nici oameni nu au să mai fie,
Nici dobitoace n-au să vie,
Căci va fugi orice suflare
Din țară, căutând scăpare.”
4„Când vremea ‘ceea se arată,
Când vin acele zile, iată
Că ai lui Israel copii –
Precum și ai lui Iuda fii –
Se vor întoarce, căci se-adună
Plângând, să meargă împreună,
Să-L caute pe Domnul lor,
Pe Dumnezeul tuturor.
5Vor întreba de drumul care
Duce-n Sion și fiecare,
Spre el, apoi, o să privească
Și-n acest fel au să vorbească:
„Veniți, ca să ne alipim
De Domnul și ai Lui să fim!
Un legământ să facem noi,
Ce va fi veșnic, mai apoi,
Și-n felu-acesta, niciodat’,
El nu mai poate-a fi uitat!”
6„Poporul Meu ajuns-a-n urmă,
Să fie precum e o turmă
De oi pierdute, rătăcit
De cei care l-au păstorit.
Aceia cari îl păstoreau,
Pe munți și dealuri îl purtau
Și mult ei l-au îndepărtat,
Încât staulul l-au uitat.
7Mâncat a fost poporul Meu,
De cei ce-l întâlneau, mereu.
Dușmanii lui au zis apoi:
„Nevinovați, ne aflăm noi,
Ci vinovați sunt – negreșit –
Doar ei, căci au păcătuit
Mereu, în contra Domnului
Și-a sfântului Locaș al Lui,
Acela cari, pe-ntinsul firii,
Lăcaș e al neprihănirii.
Păcatele poporului
Sunt împotriva Domnului
Care-i Nădejdea ce-o aveau
Părinții lui, pe când trăiau.”
8„Grabnic, din Babilon, fugiți!
De la Haldei, iute, ieșiți!
Ca niște țapi, vă așezați
În fruntea turmei și, plecați!
9Din țara care e aflată
În miazănoapte, curând – iată –
Am să ridic și-aduce-voi
Mulțimi de neamuri, mai apoi,
Asupra Babilonului.
Când vor veni-mpotriva lui,
Oameni-aceia au să fie
Înșiruiți de bătălie.
Au să-l lovească și astfel
Vor stăpâni ei, peste el.
Din felu-n care slobozesc
Săgețile, se dovedesc
Că sunt războinici iscusiți
Care nu sunt obișnuiți
A se întoarce înapoi,
Cu brațul gol, de la război.
10Atâta timp va fi lăsată
Haldeea de a fi prădată,
Încât cei ce-au s-o jefuiască
Ajunge-vor să obosească.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit.”
11„Pentru că voi vă veseleați
Necontenit, când jefuiați
Tot ceea ce se dovedea
Că este moștenirea Mea!
Ca o juncană, voi săreați,
Mereu, în iarbă! Nechezați
Asemeni unor armăsari
Ce se vădeau focoși și tari!”
12„A voastră mamă-i îngrozită
Că-i de rușine-acoperită.
Aceea care v-a născut,
De-o grea rușine s-a umplut.
Ea este coada tuturor,
A tuturor neamurilor.
Ajuns-a un pământ uscat,
Din care apa a secat!
13Din pricina mâniei Lui
Și a urgiei Domnului,
Ea o să fie pustiită
Și nu va mai fi locuită.
În urmă, toți aceia care
Vor trece, ca din întâmplare
Pe lângă Babilon, mirați,
Se vor uita și-nspăimântați
Vor fluiera, când vor vedea
Rănile ce le va avea.
14La Babilon vă adunați
Și-n linie vă înșirați,
Pentru bătaie pregătiți
Voi, toți arcașii cei vestiți.
La Babilon vă adunați
Și arcurile vă-ncordați!
Săgeți, nu economisiți,
Asupra lui, când le zvârliți,
Căci împotriva Domnului
E îndreptat păcatul lui!
15Din toate părțile apoi,
Scoateți un strigăt de război!
Ale lui brațe sunt întinse,
Iar temeliile-i, cuprinse
De-un tremur greu, s-au dărâmat.
Ale lui ziduri s-au surpat.
Căci răzbunarea Domnului
S-a prăvălit asupra lui.
Vă răzbunați! Faceți la fel
După cum a făcut și el!
16Din Babilon, să-i nimiciți
Pe cei ce seamănă! Loviți
Pe toți cei care se vădesc
Că secera o mânuiesc,
La vremea secerișului!
De a nimicitorului
Sabie-ntinsă, fiecare
Să fugă, căutând scăpare,
În țara-n care s-a născut,
La neamul pe cari l-a avut.
17Precum o oaie rătăcită
Care, de lei, a fost gonită,
E Israel. A fost mâncat –
Întâi – de cel înscăunat
Peste Asiria și iată
Că ultimul ce se arată
E Nebucadențar, cel care
În Babilon e cel mai mare.
El este cel care-a venit
Și-ale lui oase le-a zdrobit.”
18Din astă pricină, Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel
Și Domn al oștii, a venit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Îl pedepsesc pe cel aflat
În Babilon drept împărat.
Țara am să i-o pedepsesc
Și pe cei care-o locuiesc,
La fel precum este știut
Că în Asiria-am făcut.
19Iată, pe Israel, apoi,
Îl voi aduce înapoi,
Pentru că pe a lui pășune,
După aceea, îl voi pune.
Va sta-n Basan și în Carmel,
În Efraim și-apoi, la fel,
În Galaad o să mai pască
Și foamea o să-și potolească.
20Vremea aceea când se-arată”–
Domnul a zis – „va fi cătată
Nelegiuirea cea pe care
Neamul lui Israel o are,
Dar nu va fi găsită ea.
Păcatul pe cari îl avea
Iuda nu va mai fi aflat,
Pentru că Eu voi fi iertat,
Atuncea, astă rămășiță,
Ce-i din a lui Israel viță.”
21„În contra țării – dovedită,
De două ori, drept răzvrătită –
Te suie și o pedepsește!
Fără zăbavă, urmărește
Pe toți, să îi măcelărești,
Ca astfel să îi nimicești!
Să împlinești dar, negreșit,
Tot ceea ce ți-am poruncit!
22În țară-i strigăt de război
Și mare e prăpădu-apoi.
23Vai, cum s-a rupt și s-a sfărmat
Ciocanul ce a măcinat
Întreg pământul! Negreșit,
E Babilonul nimicit,
În mijlocul neamurilor
Și-al tuturor popoarelor!
24O cursă-n cale ți-am întins
Și fără să te-aștepți, te-ai prins
Tu, Babilonule, în ea,
Căci ai căzut în cursa Mea!”
„Ai fost ajuns și apucat,
Pentru că tu ai cutezat
Ca împotriva Domnului
Să lupți, stârnind mânia Lui.
25Domnul deschis-a casa-n care
Armele-Și ține la păstrare,
Scoțând arma mâniei Lui.
Asta-i lucrarea Domnului,
A Celui ce-i stăpânitor
Și Dumnezeu al oștilor,
Lucrare care s-a făcut
În al Haldeilor ținut.”
26„Din toate părțile veniți
Și-n Babilon vă repeziți!
Deschideți ale lui grânare,
Mormane mari, să faceți, care
Vor fi ca snopii, iar apoi
Le nimiciți, pe toate, voi!
Să nimiciți dar, totul, până,
Nimic din el, n-o să rămână!
27Prindeți toți taurii aflați
În el și îi înjunghiați!
E vai de ei, căci – negreșit –
Vremea pedepsei a venit!
28Ascultați strigătele lor,
Cele ale fugarilor
Cari Babilonu-l părăsesc
Și care în Sion vestesc
O răzbunare-a Domnului,
Din pricina Templului Lui!
29Pe-arcași, degrabă, să-i chemați!
Veniți voi cei ce încordați
Arcul și stați în jurul lui –
În jurul Babilonului –
Să nu scape nimeni, din el!
Să-l răsplătiți și voi, la fel
Cu faptele ce le-a făcut!
Căci după cum este știut,
El, cutezanță, a vădit,
Astfel încât s-a semețit
Față de Domnul, de Acel
Cari Sfânt îi e, lui Israel!”
30„De-aceea, tinerii lui, pradă,
Pe uliți, morții, au să-i cadă” –
Domnul a zis – „și pier apoi,
Toți oamenii lui de război,
Atunci când ziua ‘ceea vine.”
31„Iată că am necaz pe tine!” –
Zisese Domnul cari, mereu,
E al oștirii Dumnezeu.
„Iată că ziua a sosit,
În care fi-vei pedepsit!
32Acela care ne-ncetat
Se dovedise îngâmfat,
Iată-l dar că se poticnește
Și cade și nu se găsește
Nimeni să-l salte iar, la loc.
Cetăților lui, le pun foc,
Iar flăcările mistuiesc
Tot ce-mprejurul lui găsesc.”
33Al nostru Domn a zis astfel:
„Fiii ieșiți din Israel
Și cei din Iuda sunt luați
Și împreună-s apăsați.
Aceia cari îi înrobesc
I-au prins și nu-i mai slobozesc.
34Însă al lor Răzbunător –
Numit Domn al oștirilor –
Este puternic și-o să vină
Să apere a lor pricină.
El are să aducă iară,
Vremea odihnei, peste țară,
Iar cei în Babilon aflați
Vor tremura, înspăimântați.”
35Domnul a zis: „Pun sabia
Ca împotrivă să le stea
Haldeilor, sau celor cari
În Babilon sunt cei mai mari
Și celor care se vădesc
Cum că acolo locuiesc!
36Apoi, voi pune sabia
Ca împotrivă să le stea
Prorocilor ce se vădesc
Numai minciuni că prorocesc
Și-i fac, pentru-ale lor cuvinte,
Precum sunt cei lipsiți de minte!
Apoi, voi pune sabia
Ca împotrivă să le stea
Vitejilor cari sunt ai lui,
Și-ncremeni-vor locului!
37Apoi, voi pune sabia
Ca împotrivă să le stea
Și visteriilor menite
Ca să ajungă jefuite!
38Voi pune sabia să plece
Și-ale lui ape să le sece,
Căci e o țară-a tuturor,
A tuturor idolilor,
Iar oameni-au înnebunit,
Cu ai lor idoli, negreșit.
39Tocmai de-aceea, din pustie,
Șacali și fiare au să vie,
Acolo ca să locuiască.
Nimeni n-o să mai îndrăznească
Să vină-n acel loc să stea,
Pentru că el va rămânea
Un loc pustiu, pentru vecie.
40Locul acela o să fie:
Ca și Sodoma și – la fel –
Ca și Gomora va fi el
Și ca cetățile aflate
Chiar în a lui vecinătate,
Unde nu poate nimenea
Să vină ca apoi să stea.
41Iată că un popor apare
Din miazănoapte. Un neam mare,
Precum și niște împărați –
La margini de pământ aflați –
S-au ridicat și ei acum,
Și iată-i că pornesc la drum.
42Sulițe au oameni-acei
Și arcul îl mânuiesc ei.
Lipsiți de milă se vădesc
Și-asemenea mării mugesc.
Pe caii lor, ei vin grăbiți,
Gata de luptă pregătiți.
Iată dar, ceea ce te-așteaptă:
Ei, împotriva ta, se-ndreaptă,
Fiică a Babilonului!
Scăpare, pentru tine, nu-i!
43Cel care e încoronat
În Babilon drept împărat,
Aude vestea, se-ngrozește,
Vlaga din brațe-l părăsește
Și-l doare spaima ce îl paște,
Ca pe-o femeie care naște…
44De lângă malurile care
Străjuiesc, pline de-ngâmfare,
Iordanul, iată, a pornit
Vrăjmașul care s-a suit –
Precum un leu – și e pe cale,
Asupra locuinței tale,
Să năvălească de îndată.
Îi fac pe toți ca – dintr-odată –
Să fugă și-l așez pe cel
Ce l-am ales Eu, peste el.
Căci cine, oare, va putea,
Ca să Îmi fie-asemenea?
Cine e cel ce-o să-ndrăznească,
Mie să Mi se-mpotrivească?”
45Să ascultați dar, negreșit,
Ce hotărâre a rostit
Domnul și planurile Lui
În contra Babilonului,
Precum și a țării pe care
Neamul Haldeilor o are!
„Iată, îi voi târî apoi,
Asemeni unor slabe oi!
Cu-adevărat, îi pedepsesc
Și casele le pustiesc.
46De strigătul luării lui –
Luării Babilonului –
Pământul e cutremurat.
Un țipăt mare s-a iscat,
Plin de durerea tuturor,
În țările neamurilor.”
Selectat acum:
Ieremia 50: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca