YouVersion
Pictograma căutare

Ieremia 49

49
1Despre copiii cei pe care
Poporul lui Amon îi are,
Domnul vorbit-a în ăst fel:
„Feciori, nu are Israel?
Și oare, toți acești feciori
Nu sunt ai lui moștenitori?
Atunci, Malcom cum izbutește,
Ținutul Gad de-l stăpânește?
Și cum de e al său popor,
Al Gadului locuitor?”
2Tocmai de-aceea, Domnul spune:
„Vin zile când o să răsune,
În contra Rabei – cea pe care,
Poporul lui Amon o are –
Puternic strigăt de război.
Raba ajunge-va apoi,
Morman de pietre dărâmate
Și vor fi arse-ale ei sate.
Atuncea o să reușească
Israelul să-i izgonească
Pe cei care l-au alungat,
Căci Domnu-i Cel ce-a cuvântat.”
3„Hesbonule, gemi îngrozit,
Căci Aiul este pustiit!
Strigați voi, ale Rabei fiice,
Iar al vost’ glas să se ridice
Spre-naltul cerului! Strigați
Și-n saci numai, să vă-mbrăcați!
Bociți-vă, adânc oftând,
Pe lângă ziduri alergând!
Căci Malcom a ajuns să fie,
Cu toți ai lui, dus în robie:
Cu preoți și cu toți cei cari
Sunt căpitanii lui cei mari!
4De ce, în văi, ți s-a aflat
Pricina ta de lăudat?
Iată că valea ta-i pierită:
Se scurge, fiică răzvrătită,
Care încredere vădeai
În visteria ce-o aveai,
Zicându-ți: „Cine va putea
Să fie, împotriva mea?”!”
5Acela care-i Domn, mereu,
Și-i al oștirii Dumnezeu
A zis în acest fel apoi:
„Asupra ta, aduce-voi
Groaza. Ea-ți va ieși în cale,
Căci e-mprejurul țării tale
Și vă va izgoni apoi,
Pe fiecare dintre voi!
O să fugiți drept înainte
Și nimeni n-o să ia aminte
Ca să îi strângă pe cei cari
Se vor vădi a fi fugari!”
6„Dar”, a zis Domnul, „înapoi
Aduc pe prinșii de război
Ai fiilor celor pe care,
Poporul lui Amon îi are!”
7Iată cuvântul Domnului,
Privind soarta Edomului.
Domnul oștirii, astfel, spune:
„Nu e-n Teman, înțelepciune?
Sau chibzuința a pierit,
De la cei care au vădit
Că pricepuți sunt, în popor?
S-a dus înțelepciunea lor?”
8„Fugiți, dați dosul și plecați
În peșteri să vă așezați,
Localnici ai Dedanului!
Peste Esau și țara lui,
Nenorocirea va sosi,
Atunci când îi voi pedepsi.”
9„Oare, de ar veni, cumva,
La tine-n vie, cineva,
Să strângă rodul viilor,
Oameni-acei – în urma lor –
N-ar mai lăsa nimic, în vie?”
„Dacă în noapte au să vie
Hoții, atât vor fi furat,
Până se vor fi săturat!
10Eu Însumi voi veni apoi,
Ca pe Esau să îl despoi.
Nu va putea a se feri,
Pentru că voi descoperi
Ascunzătorile în care
Credea că va găsi scăpare.
Vecinii lui, copii sau frați –
Atuncea – nu vor fi cruțați,
Ci vor pieri și-n acest fel
Nu va mai fi nimic din el!
11Lasă-i pe-ai tăi orfani, căci Eu,
În viață am să-i țin mereu,
Iar văduvele-ar face bine
Să-și pună-ncrederea în Mine!”
12Căci Domnul în ăst fel vorbește:
„Iată, cel ce nu trebuiește
Să bea potirul, tot îl bea,
Și-atunci crezi că tu vei putea
Să scapi făr’ a fi pedepsit?
Nu! Nu se poate! Negreșit,
De-acest potir, parte-i avea,
Pentru că și tu îl vei bea!”
13Domnul apoi a cuvântat:
„Pe Mine Însumi, am jurat,
Că Boțra nu va fi cruțată.
De-aceea, pradă va fi dată
Ocărilor și pustiirii,
Blestemului și nimicirii.
Cetățile ei au să fie
Dărâmături, pe veșnicie.”
14O veste, eu am auzit,
Cari de la Domnul a venit,
Iar printre neamuri a trimis
Un sol care astfel a zis:
„Vă strângeți și vă pregătiți,
Ca împotrivă-i să porniți!
Hai, ridicați-vă și-apoi,
Vă pregătiți pentru război!”
15„Căci iată, te voi face mic,
Disprețuit și de nimic!
16Înfumurarea ta cea mare
Și-a inimii tale-ngâmfare
Te face să te rătăcești,
Pe tine, care locuiești
Pe culmile dealurilor
Și-n crăpătura stâncilor.
Dar chiar dacă, cuibul ți-l pui
Pe culmile vulturului,
Și-acolo am să te lovesc
Și am ca să te pedepsesc.”
17„Edomul fi-va pustiit,
Iar cei cari îl vor fi zidit,
De-ale lui răni, se vor mira
Și-nspăimântați, vor fluiera.
18Ca și Sodoma și – la fel –
Ca și Gomora va fi el
Și ca cetățile aflate
Chiar în a lui vecinătate,
Unde nu poate nimenea
Să vină ca apoi să stea…
19De lângă malurile care
Străjuiesc, pline de-ngâmfare,
Iordanul, iată, a pornit
Vrăjmașul care s-a suit –
Precum un leu – și e pe cale,
Asupra locuinței tale,
Să năvălească de îndată.
Fac dar, Edomul – dintr-odată –
Să fugă și-l așez pe cel
Ce l-am ales Eu, peste el.
Căci cine, oare, va putea,
Ca să Îmi fie-asemenea?
Cine e cel ce-o să-ndrăznească,
Mie să Mi se-mpotrivească?”
20„Să ascultați ce hotărâre
A luat Domnul, cu privire
La al Edomului ținut
Și-apoi ce planuri a făcut
Contra acelora pe care,
Locuitori, Temanu-i are:
„Iată, îi voi târî apoi,
Asemeni unor slabe oi,
Iar casele lor, părăsite
Ajunge-vor, și pustiite!
21De vuietul ce l-a iscat
Căderea lor, s-a clătinat
Pământul, iar strigătul lor,
Atât e de răsunător,
Încât ajuns-a – negreșit –
La Marea Roșie-auzit…
22Exact așa după cum zboară
Un vultur, iată – bunăoară –
Că și al Boțrei crunt vrăjmaș,
În zbor, pornit-a din sălaș.
Aripile sale-au cuprins
Boțra, atunci când s-au întins,
Iar inima vitejilor –
Din al Edomului popor –
Este ca a unei femei
În ceasul chinurilor ei,
Când prinsă-i de dureri pe care
Doar vremea facerii le are.”
23Iată cuvântul Domnului,
Privind soarta Damascului:
„Hamatul și Arpadul, pline,
Ajuns-au de mare rușine.
Rușinea e pe a lor față
Și în obraji le-a pus roșeață,
Pentru că ele au aflat
O veste rea ce le-a speriat,
Iar frica lor e-atât de mare,
Astfel încât nici un leac n-are.
Ca marea cea dezlănțuită,
Nu poate ea fi potolită.
24Iată, Damascul e topit:
Se-ntoarce, fuge încolțit
De groaza care-l urmărește.
Neliniștea îl bântuiește,
Asemenea unei femei
În ceasul chinurilor ei,
Când prinsă-i de dureri pe care
Doar vremea facerii le are.”
25„Ah! Iată cum nu e cruțată
Cetatea ‘ceea minunată,
Slăvită, care se vădea
Că este bucuria mea!”
26„De-aceea, tineri-au să cadă,
Pe ulițele ei, drept pradă
În gheara morții” – Domnul zice.
„În ziua ‘ceea, au să pice
Ai ei bărbați, căci au să piară
Oamenii de război, din țară.”
27„Voi pune foc Damascului,
Precum și zidurilor lui.
Palatele cele domnești
Și casele împărătești
Ce sunt în Ben-Hadad aflate,
De flăcări vor sfârși mâncate.”
28Iată cuvântul Domnului,
Privind soarta Chedarului
Și-a-mpărățiilor pe care
Țara Hațorului le are,
De Nebucadențar luate,
În urma luptelor purtate
De către cel ce se vădea
Că-n Babilon împărățea.
Domnul a zis: „Vă ridicați!
Către Chedar vă îndreptați
Și nimiciți fiii pe care
Țara din Răsărit îi are!
29Le vor fi turmele luate,
Iar ale lor corturi, prădate.
Pânzele lor au să le ia,
Cămilele de-asemenea –
Cu tot calabalâcul lor –
Și-au să le strige tuturor:
„Jur împrejur, doar spaimă mare!”
30„Fugiți! Fugiți dar, fiecare,
Din răsputeri și căutați
Un loc, unde să v-așezați
Voi, cei cari din Hațor sunteți!
La depărtare vă țineți,
Căci Nebucadențar – cel care,
În Babilon, este mai mare –
O hotărâre a luat” –
Domnul a zis – „și a cătat,
Un plan, ca să alcătuiască
Și-n contra voastră să pornească.”
31„Vă ridicați și-apoi porniți
În iureș, ca să năvăliți
Peste un neam ce-i liniștit,
Căci locuiește fericit
Și fără teamă” – Domnul spune –
„Neam cari, zăvoare, nu își pune,
Pentru că nici porți el nu are,
Singur trăind, între hotare.
32Cămilele ce-s ale lor,
Bune de jaf ajunge-vor,
Iar turmele lor au să cadă,
În mâinile vrăjmașe, pradă.
În vânt, am să îi risipesc
Pe toți cei care se vădesc
Că își rad colțul bărbilor” –
33Domnul a zis – „iar în Hațor,
Numai șacalii au să vie
Căci pustiu fi-va, pe vecie,
Și oamenii nu vor putea,
Nicicând – acolo – ca să stea.”
34Cuvântul ce-a venit de sus,
Care de Domnul a fost spus
Prin Ieremia, robul Lui,
Privind soarta Elamului –
Pe vremea-n care Zedechia,
În Iuda, a avut domnia –
În felu-acesta a sunat:
35„Domnul oștirii a strigat:
„Sfărâm arcul Edomului –
Tăria și nădejdea lui –
36Iar cele patru vânturi, iată,
Asupra lui au să se-abată,
Din cele patru părți pe care
Cerul cel necuprins le are.
În vânt, am să îi risipesc
Pe cei care îl locuiesc
Și nu va fi nici un popor
Să nu aibă fugari de-ai lor,
Cari din Elam să fi venit,
Ca adăpost să fi găsit.
37Pe ai Elamului bărbați
Îi fac să tremure, speriați –
Mereu – în fața tuturor
Celor ce sunt vrăjmași ai lor.
Atuncea, toți dușmani-acei
Au să aducă, peste ei,
Necazuri și mânia Mea.
Eu Îmi voi scoate sabia,
Cu ea ca să îi urmăresc,
Până când am să-i nimicesc.”
38„Iată că jilțu-Mi de domnie,
Vreau, în Elam, ca să Îmi fie” –
Domnul a zis – „și-am să veghez,
Acolo ca să Mi-l așez.
Îl nimicesc pe cel aflat
Peste Elam ca împărat,
Precum și pe toți acei cari
Se dovedesc ai lui mai mari.”
39„Însă în zilele de-apoi,
Îi voi aduce înapoi
Pe prinșii de război pe care
Țara Elamului îi are.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit”

Selectat acum:

Ieremia 49: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te